de Corneliu Vișoianu

În urmă cu treizeci de ani la Snagov, în prezența unei direcții strategice asumate, ”apartenența la Uniunea Europeană”, Ion  Iliescu și Corneliu Coposu reușesc să aducă la aceeași masă și mai apoi să semneze, un pact care avea să consemneze drumul natural al Romăniei pentru viitor[1]. Moștenitor al direcției și mai ales a spiritului din anul 95, în timpul mandatului său, președintele Constantinescu nu a avut nevoie și nici nu a simțit nevoia unui nou pact.

În perioada Băsescu ideea unui proiect de țară ar fi fost inutilă, Președintele s-a auto intitulat ”jucător” dar s-a asigurat că nu are concurenți. A jucat singur meciul și din păcate a terminat pe locul secund.

În perioada Iohanis, cea fără de provocări, Președintele s-a mulțumit să proclame educația drept prioritate iar proiectul de țară a fost asumat separat de mai mulțe instituții care au resimțit lipsa de responsabilitate a Președintelui, Academia Română, Banca Națională, mediul de afaceri sau chiar sindicatele. Fiecare în parte a încercat, fără a putea asigura însă o susținere unanimă a societății în absența unui președinte implicat.

Astăzi, în 2025, cine va prelua ștafeta dorinței de mai bine pentru mâine? Este necesară rescrierea ”Contractului Social” sub forma unui  ”Pact pentru echilibru”  guvernat de principiile OCDE? Este azi populația României dispusă să-și asume principiile bunei guvernanțe[2] (Good Governance it means – transparency, accountability, equity, rule of law, consensus oriented and more…)?

Vreme de milenii, dorința pentru mai binele generațiilor viitoare se regăsește ca principală preocupare a elitelor vremii. Fie că vorbim de „Republica” lui Platon[3] care profila (într-o analogie suflet-cetate, fiecare cu o structură tripartită) o societate justă care este ca un suflet echilibrat: ”condusă de rațiune, susținută de curaj și moderată în dorințe”, un stat ideal, condus de filosofi-rege; fie că vorbim de „Politica” lui Aristotel[4], ce proclamă omul care este, prin natură, o ființă politică, iar statul există pentru a permite oamenilor să atingă binele suprem, respectiv viața virtuoasă iar scopul politicii este fericirea colectivă printr-o ordine justă, în care cetățenii activi trăiesc virtuos în cadrul legilor.

În urmă cu jumătate de mileniu, apar ideile Socialismului Utopic. „Utopia” lui Thomas Morus[5], un pamflet al vremurilor, este un SF care prezintă o societate ideală ce poate fi realizată prin egalitate, rațiune și organizare colectivă, în contrast cu nedreptățile și corupția din Europa secolului XVI. Pe insula Utopia nu există proprietate privată, toți muncesc, religia e liberă, educația și rațiunea sunt centrale, puterea e descentralizată și aleasă. Transpunerea în realitate a socialismului se produce însă mult mai târziu, după  fundamentarea sa teoretică, desăvârșită de Karl Marx[6], ale cărui scrieri au răsturnat sistemele de valori ale comunităților de acum două veacuri.

Mileniul III ne-a întâmpinat cu o viteză crescută a apariției ideilor și o rapiditate imposibil de anticipat a efectelor practice. Astfel drumul de la idee la faptă este mult mai scurt și parcurgem în câteva decenii cicluri istorice distincte, generate de context, accelerate cu ajutorul tehnologiilor și susținute de nevoia perpetuă de mai bine.

La sfârșitul anilor 90 ne întâlnim cu poziția filozofică radicală a lui Nick Land[7], figură centrală a colectivului CCRU (Cybernetic Culture Research Unit), care susține că forțele tehnologice și capitaliste sunt entități autonome, cu o logică internă care depășește capacitatea umană de control.

Termenul de Acceleraționism este folosit pentru prima dată de Benjamin Noys[8], în 2010 în volumul ”Persistența negativului”[9] – Acceleraționismul în epoca post modernă – în care critică gândirea post-structuralistă și de stânga contemporană pentru abandonarea negației, criticii și dialecticii în favoarea afirmării și acceptării necritice a fluxurilor de capital, de cunoaștere și de dorință (afective).

Fără a fi o doctrină politică unitară, acceleraționismul este bazat în esență pe  transformări bruște, fiind o constelație de poziții filosofice care iau în serios dinamica explozivă a tehnologiei și îmbracă doctrinele transformărilor induse atât în dreapta cât și în stanga politică.

Acceleraționismul de dreapta – Nick Land. Filosofia sa combină cibernetica, nihilismul, Deleuze și teoria post-umană. El susține accelerarea până la rupere a sistemului actual pentru a produce un viitor post-uman și preia de la Gilles Deleuze teoriile din ”Logica sensului”[10] care face distincția dintre nonsensul de adâncime și nonsensul de suprafață, dintre prostia genetică și cea dobândită precum și teoria triadei procesuale „teritorializare-deteritorializare-reteritorializare.

Ca replică la direcția lui Nick Land, Alex Williams și Nick Srnicek au publicat în 2013 „Manifestul pentru un Acceleraționism de Stânga”[11]. Ei pledează pentru utilizarea tehnologiei și infrastructurii digitale în scopuri progresiste: automatizarea muncii, un venit de bază universal, planificare economică rațională. Spre deosebire de Land, prin acceleraționismul de stânga, ei propun o accelerare a capacității colective de organizare și emancipare, nu o destrucționare a sistemului.

Fără a se revendica formal de la vreo doctrină filozofică, administrația Trump a promovat și promovează politici care pot fi interpretate ca forme de acceleraționism informal: dereglementare extremă, disoluția cooperării multilaterale, cultul infrastructurii digitale și impulsionarea haosului comunicational. Pentru unii autori, Trump a fost „motorul entropic” al unui sistem care accelerează către instabilitate pentru a se reinventa, este cinic, elitist și tehnodeterminist. Prin ”Forțarea progresului” se redefinește ordinea mondială.

Acceleraționismul nu este o doctrină unitară, ci o constelație de poziții filosofice care iau în serios dinamica explozivă a tehnologiei. Mai ales versiunea sa de dreapta este acuzată de simpatii pentru autoritarism tehnocratic și segregare socială.

Pactul de la Snagov nu a fost conceput cu un termen de execuție și nici nu a stabilit o comisie de recepție la finalizarea procesului. Poporul rămâne încă entitatea care depășește capacitatea de control a tehnologiei și întotdeauna soluția naturală va fi dialogul interuman.

Dialogurile civice sau tripartite și orice alte tipuri de dialog, structurat sau nu, dar neapărat sincer, sunt tot atâtea mijloace de schimburi de energii, tensiuni, cunoaștere și balansuri spre echilibru între „Leviathanul” lui Thomas Hobbes[12], în care starea naturală a omului este „bellum omnium contra omnes” (războiul tuturor împotriva tuturor), și ”Contractul Social” al lui Jean-Jacques Rousseau[13] în care oamenii încheie un contract prin care transferă drepturile individuale către stat în încercarea legitimării puterii publice (forța statului) printr-o ipotetică delegare din partea indivizilor care constituie populația statului.

Într-un context global marcat de complexitate, crize multiple și conflicte hibride, devine tot mai clară necesitatea unei schimbări reale. O astfel de transformare, atât politică, cât și teoretică, nu poate avea loc fără a integra și dimensiunea negației, nu doar a afirmării. Adevărata probă a societăților noastre, indiferent de existența unui nou „document Snagov”, va fi capacitatea de a susține un dialog autentic – bazat pe ascultare, asumare și împărțirea echitabilă a responsabilităților și beneficiilor.

Corneliu Vișoianu, 17.06.2025, București

[1] https://www.cdep.ro/pdfs/dec-ro.pdf

[2] https://www.oecd.org/en/topics/governance.html

[3] Platon, Republica, Cartea IV, p 148-160, Ed. Humanitas

[4] Aristotel, Politica, ed. Humanitas, Cartea I (cap.2), p. 32

[5] Utopia, Thomas Morus, ed. Științifică, 1958 (tr. Elefterie și T. Bezdechi)

[6] Karl Marx, Capitalul, Vol. I, Ed. Alexandria 2009

[7] https://en.wikipedia.org/wiki/Nick_Land

[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Benjamin_Noys

[9] https://edinburghuniversitypress.com/book-the-persistence-of-the-negative.html

[10] Gilles Deleuze, Logica sensului, ed. Tact, 2023, p. 60+, p. 200+

[11] https://archive.org/stream/accelerate_201809/accelerate_djvu.txt

[12] Thomas Hobes, Leviatanul, ed. Herald, 2023, p 92

[13] https://www.scribd.com/document/484433465/Contractul-Social-al-lui-Rousseau-docx