– interviu in trei: Ghinea – Măruță / Cosmin Alexandru –

În reacțiile cititorilor la un nou partid, tot apar referiri la URR. Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, URR înseamnă Uniunea pentru Reconstrucția României, un partid înfiinţat în anul 2000 şi condus de Cosmin Alexandru până în 2005. Găsiți aici urmele sale online. Cosmin Alexandru le-a acordat lui Mihnea Maruta si Cristian Ghinea un interviu detaliat.

Mihnea Măruţă: Ai înfiinţat Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR) în 2000, dezamăgit că fuseseşi nevoit să alegi între Ion Iliescu şi Vadim Tudor. Câţi aţi fost la început şi ce vă lega?

Cosmin Alexandru: Am început circa 10 oameni şi ne lega discrepanţa între ceea ce ne doream de la clasa politică şi ce a putut ea să ne dea la la 10 ani de la revoluţie (Iliescu-Vadim).

Cristian Ghinea: Cosmin, pe blogul tău, faci bilanţul pe scurt:“Am participat la alegerile locale şi generale din 2004 însă cu rezultate sub aşteptări. Resursele noastre financiare şi umane insuficiente nu ne-au permis să ne putem pune în practică idealurile politice. În primăvara lui 2005, URR a fuzionat cu PNŢCD formând PPCD, în speranţa creării unei forţe politice creştin-democrate. La puţin timp după fuziune, datorită diferenţelor de opinie cu noii noştri parteneri, m-am retras din viaţa politică, împreună cu majoritatea membrilor URR”.
De aici îmi vin o serie de întrebări. Ce înseamnă “resurse financiare şi umane insuficiente”? Ce ar fi trebuit să fie şi ce a fost? Oameni şi bani.

C.A.: În termeni de oameni, am fost câteva sute la nivel naţional, mult prea puţini pentru nevoile de organizare, comunicare şi supraveghere a numărării voturilor. În termeni de bani, ne-am bazat doar pe fondurile noastre şi ale prietenilor noştri. N-am găsit alte resurse, care să ne permită să facem saltul la nivelul următor.

M.M.: Sprijin extern aţi avut?

C.A.: Da, dar nu financiar. Am fost sprijiniţi cu programe de instruire şi de către americani – NDI şi IRI (National Democratic Institute şi International Republican Institute – n.n.), şi de către europeni, în principal fundaţii nemţeşti. Cred că am beneficiat cam de aceleaşi programe de care se bucurau şi organizaţiile de tineret ale partidelor tradiţionale.

C.G.: Câteva sute de oameni îmi par puţini faţă de ce se auzise. Păreaţi mai mulţi, aşa, la o privire dinspre presă. Oricum, vâlva a fost mai mare decât numărul. Ce s-a întâmplat, au promis mai mulţi că vin decât au venit de fapt?

C.A.: Efectul de care zici a fost cauzat de o bună comunicare  . Ne mişcam mult mai bine decât orice partid în spaţiul virtual şi asta a dat senzaţia de agitaţie. Când am zis “câteva sute”, m-am referit la oamenii cu adevărat şi consecvent activi. Membri şi candidaţi am avut mai mulţi, dar nu erau implicaţi în munca de zi cu zi.

M.M.: Existau oameni care munceau doar la partid sau toţi făceaţi politică în timpul liber?

C.A.: Şi, şi. Majoritatea organizaţiilor aveau un grup de oameni dedicaţi şi alţii care contribuiau cu timp, bani sau alte resurse, în limita timpului disponibil, la diverse proiecte locale sau naţionale.

1 milion de euro…

C.G.: Hai să insist pe linia asta, poate scoatem mai mult de la tine. Cam câţi oameni sunt necesari să se ocupe de un partid full-time, angajaţi? Şi care apreciezi că ar fi bugetul operaţional astăzi (cu şi fără voluntariat)?

C.A.: Cred că ar fi nevoie de vreo 10-15 oameni full-time la centru, de 5-10 în fiecare filială judeţeană şi de 3-5 oameni în filialele de oraşe importante din judeţe. În materie de costuri, cam 50.000 de euro/lună pentru centru şi în jur de 30.000 pentru filialele de judeţ. Probabil că, intrând în detalii, costurile generale s-ar situa undeva în jurul a un milion de euro pe an, pentru o structură performantă.

C.G.: Un milion de euro pe an. Văzând comentariul unui cititor, îmi ziceam aşa: vedem cât ne-ar trebui (eu cred că, prin voluntarizare, am reduce costurile), apoi anunţăm public: “Dacă ne strângem X oameni care sunt dispuşi să platească o cotizaţie Y, se porneşte. Dacă nu, nu”. Crezi că se poate în România un partid susţinut din membership şi cotizaţii? Te întreb ca: 1) om care a încercat o organizaţie; 2) consultant.

C.A.: Asta e cea mai grea întrebare dintre toate. Cred că un partid se poate naşte în România aşa cum zici, însă nu cred că poate trăi aşa cum zici. Adică foarte repede, la primele greşeli sau disonanţe întrlideri şi cotizanţi, cei din urmă şi-ar retrage sprijinul. Or, conducerea unui partid nu poate acţiona încontinuu într-un fel în care să mulţumească pe toată lumea. Asta e problema cu coagularea pe dreapta. Oamenii mor cu principiile în mână. La stânga, înghit orice atâta timp cât îşi satisfac interesele. La dreapta, democraţia e principala piedică. Noi, în URR, discutam modelul de a organiza un partid asemeni unei societăţi pe acţiuni, dar modelul trebuie rafinat.

Și două milioane de dolari…

M.M.: Într-un text pe care l-ai scris în noiembrie 2009 în revista “22”, vorbeşti voalat despre condiţiile puse de oamenii de afaceri care, la o adică, ar finanţa un partid. Ce condiţii concrete vi s-au pus vouă, la URR?

C.A.: Condiţiile variau în funcţie de sumă. Au mers de la cerinţa concesionării unor monopoluri până la susţinerea candidaturii la preşedinţie a candidatului altui partid.

M.M.: În acelaşi text din “22”, spui că obstacolul major pentru o iniţiativă politicălansată de persoane oneste e motivaţia, adică dispoziţia de a face absolut orice pentru a câştiga, şi asta pentru că politicienii noştri n-au reţinerea asta, în timp ce un om cu principii are limite ale compromisului. Dă-ne câteva exemple de situaţii în care voi, cei de la URR, aţi spus “Până aici”.

C.A.: Exact cele de mai sus. A doua situaţie avea un “preţ” de 2 milioane de dolari,constând în sprijin de campanie (cash, logistică, media etc.). Aproape încontinuu eram tatonaţi cu diverse tipuri de oferte de la partide, politicieni sau finanţatori. După ce am refuzat-o pe ultima, de care am zis mai devreme, am ieşit din cărţi. Mesajul care a ajuns la noi a fost că nu suntem parteneri serioşi de discuţie: “Dacă n-aţi venit pentru bani în politică, atunci de ce-aţi venit?”.

M.M.: Adică vi se dădeau 2 milioane de dolari, dar să susţineţi un alt candidat la preşedinţie.

C.A.: Nu chiar aşa  . Ni se dădeau 2 milioane ca să creştem în sondaje, influenţă şi intenţie de vot, şi abia apoi să susţinem alt candidat.

Interviul complet cu Cosmin Alexandru pe site-ul Contributors.ro