Ce mai larmă, ce mai vuiet, în această campanie de europarlamentare: atacuri sub centură, fețe de candidați transfigurate și schimonosite de furie, chiar ură, înjurături, maneliști, iminență de violențe extreme la mitingurile partidelor, dosare de presă reactivate amenințător etc, toate acestea pe fondul unor dezbateri sterile, fără conținut real și legătură cu problematica UE. Ce să fie, ce să fie?

Este clar că avem puse în joc cu totul alte mize reale decât câștigarea locurilor de europarlamentari, și-am identificat două principale: o neo-majoritate parlamentară, care să fie forțată în cazul în care actuala majoritate nu va realiza un scor electoral mai mare decât scorurile cumulate ale PNL, USR-PLUS, PMP, ProRomânia, respectiv confirmarea sau infirmarea prezidențiabililor bănuiți până acum, cu posibilitatea de a fi înlocuiți cu unii ce folosesc actuala campanie pentru poziționare și creștere de notorietate. Și pentru că europarlamentarele sunt singurele alegeri unde putem discuta doctrinar și-n România, o să folosesc asta pentru a ordona scenariile funcție de stânga și de dreapta.

Ce-ar fi azi stânga românească și cum îi putem recomanda? PSD-ul care, de la înălțimea bogăției afișate a liderilor săi, se recomandă ca fiind cel ce reprezintă interesele salariaților și asistaților social, dar semnalizează cu precădere pentru publicul peremist, public, iute la mânie și nedotat cu un aparat critic ce i-ar permite să discearnă dezastrul din spatele unor decizii ale guvernului ”huiduitei Veorica-Vasilica” (cocoțarea la vârful deciziei și comunicării campaniei actuale a foștilor peremisti, Lia Olguța Vasilescu și Codrin Ștefănescu, arată clar această strategie).

Pro-România, care deși avea posibilitatea să emită și doctrinar și agregat, s-a împotmolit în discursul revanșard anti-Dragnea (și chiar anti-PSD!), nefructificând nici componența de tip conservator-liberal reprezentată de Daniel Constantin sau Sorin Câmpeanu, ce ar fi putut reactiva oarecum și parte din nostalgia pozitivă a uselismului.

„Bătaia peștelui’’, referitor la o posibilă neo-majoritate de după europarlamentare, se va da exact între PSD și ProRomânia, scorurile cumulate ale celorlalți din opoziție având doar o importanță consecutivă. Dacă scorul ProRomânia se va apropia de 10%, este limpede că se va constitui ca alternativa la PSD, și atunci cei care s-au săturat de șefia lui Dragnea în PSD, vor avea motivația publică și internă în organizații de a migra către o neo-guvernare alături de opoziție, prin „canalul politic ProRomânia’’. Dar exact aici se concentrează și liderii PSD din teritoriu, care pentru salvarea guvernării și a partidului au dat colegilor un „ucaz’’, care sună cam așa: „niciun sprijin și niciun vot pentru foștii colegi din ProRomania, să-i împiedicăm să facă pragul de 5%, apoi îi aducem înapoi în PSD pe cei care sunt recuperabili, iar pe Ponta care înjură PSD și e nerecunoscător partidului îl eliminăm astfel din jocul politic!’’ Și ce-i drept, un scor de plus-minus 5% la ProRomania poate avea astfel de consecințe.

Concluzia este că în acest joc politic de ‘’vase comunicante’’ PSD-ProRomânia se va decide sau nu o neo-majoritate guvernamentală.

La nivel de prezidențiabili de stânga, este limpede că protagoniștii de azi sunt foștii camarazi de ieri, actuali dușmani, Dragnea, respectiv Ponta. Prezidențiabilitatea lor pentru toamnă va fi decisă tot de scorurile de la europarlamentare. În cazul unui scor foarte bun al PSD, considerat la 35%-37%, Dragnea își va asuma direct candidatura. La un scor mediocru sau slab, adică plus-minus 30%, se va discuta rapid despre un nou prezidențiabil PSD, cu potențial electoral semnificativ, iar din interiorul partidului azi lista e foarte scurtă: Gabriela Firea, cotată bine în sondaje, dar subminată de participarea la complotul împotriva actualei conduceri (plus nemulțumirea pesediștilor legată de interferențele decizionale ale lui Florentin Pandele!), și, de ce nu, proaspăta achiziție Carmen Avram, jurnalist și proaspăt politician cu mare succes la mitingurile PSD din campanie, sprijinită mediatic de Dan Voiculescu și de foștii colegi de presă, neafectata încă de isprăvi administrative îndoielnice (avantajul lui Carmen Avram în față Gabrielei Firea!). Și lista internă de ‘’emergent cu șanse’’ din PSD se cam termină azi aici… La ProRomânia, în cazul unui scor în jurul pragului electoral, nici nu se mai poate vorbi de vreun prezidențiabil pentru toamnă, Ponta arătându-și astfel limitele de lider în condițiile unui sprijin văzut și nevăzut 🙂 extrem de consistent, iar Corina Crețu nemaicontând ca rezervă, după o campanie în care a evoluat firav, neconvingător, limitată oricum și ea de prezența ‘’primadonei’’ Victor Ponta, primadonă care nu doar că s-a blocat în aria anti-Dragnea, dar nici n-a dat șansa unora cu potențial de penetrare a mesajului către publicul PSD (precum Tudose sau Banicioiu) să apară mediatic la un nivel necesar.

Cam asta ar fi deocamdată evaluarea cu așezarea prezidențiabililor de stânga, post europarlamentare, dar culmea, în condiții diferite, atât PSD cât și ProRomania au soluția de rezervă numită Călin Popescu Tăriceanu! Care apare astfel ca un ‘’miel turbat al stângii’’, în sensul în care ‘’suge la două țîțe’’ politice. Mulți lideri județeni, și chiar parte din publicul PSD, îl văd ca pe o soluție sigură pentru a câștiga prezidențialele ca și candidat comun, în loc de Dragnea, iar bezelele schimbate între Tăriceanu și Ponta în ultimele luni îl recomandă și ca pe un candidat ALDE-ProRomânia, care să se activeze în numele unui nou USELISM.

Dar, desigur, toate aceste calcule vor trebui refăcute în baza deciziei ÎCCJ referitor la Dragnea, de pe 27.05, când numărătoarea oficială încă nu se va fi terminat, dar rezultatul alegerilor va fi știut! 🙂

Mâine voi analiza cine e dreapta în România, pe cine și pe ce se bazează pentru neo-majoritate și prezidențiale.

Mizele europarlamentarelor: neo-majoritate si prezidentiale (2)

Concluziile analizei de ieri erau cam asa: ca-n timp ce dreapta s-ar pregati de neo-majoritate daca ar avea succes la europarlamentare, elementul cheie ce-ar influenta acest proiect este (contra)performanta ProRomania, adica ce se intampla in stanga esichierului politic; pe de alta parte, la prezidentiabilitatea din stanga apare ca proiect de succes sustinerea unui candidat din dreapta, Calin Popescu Tariceanu, descris ca “mielul turbat al stangii, ce suge la doua tzatze politice”, gratie pozitionarii inteligente a acestuia in ultimii ani.

Acum, sa vedem ce este “dreapta” in Romania, interactiunile reale intre aceste partide si ce prezidentiabili vor califica in cursa din toamna.

PNL-ul de azi apare ca un front anti-PSD, cu mesaj public pregnant anti-Dragnea, dar cu probleme interne si de imagine generate de un grup de “baroni galbeni”, ce-au necazuri cu justitia similare “baronilor rosii”, in plus fesenismul nedisimulat al jumatatii partidului ce vine din PDL, deci direct din Frontul Salvarii Nationale- FSN, face ca si comportamentul activului de partid sa fie similar oarecum celui din PSD.

USR-PLUS, tocmai pentru ca este DOAR o alianta electorala, s-a ferit sa-si exprime dedicatia pentru valorile dreptei, iar un argument in plus de diferentiere fata de PNL este si sustinerea declarata pentru un alt sef viitor al Comisiei Europene, diferit de cel sustinut oficial de catre popularii europeni, adica Michel Barnier; USR-PLUS activeaza public ca un front anti-baroni, rosii sau galbeni, mascandu-si mediatic cu greu insa interferentele unor proprii lideri cu banii bugetari.

ALDE este un proiect nostalgic al dreptei liberale, ce se legitimeaza in primul rand pe istoria personala a liderului Calin Popescu Tariceanu, fost presedinte si prim-ministru PNL, impanat cu elemente din administratia Emil Constantinescu, deci a vechii Conventii Democratice (Dorin Marian si Catalin Harnagea fiind doar doua exemple din ‘’statul paralel’’ al lui E.C., ce sunt azi la conducerea executiva a ALDE). Slabiciunea demersului politic al ALDE consta tocmai in absenta unor reprezentanti importanti ai capitalului romanesc din conducere, precum si din lipsa de dedicatie legislativa pentru a crea avantaje acestora, slabiciune pe care o gasim si la PNL.

PMP-ul joaca la aceste alegeri cartea expertizei liderului Basescu, coroborata cu unionismul romano-moldovean, fara a putea fi identificate insa elemente pregnante de dreapta, respectiv de sprijin pentru capitalul romanesc. Acuzatia de securism explodata in plina campanie in “fata politica” a lui Basescu, a fost un element de natura sa stopeze trendul ascendent din ultima perioada a PMP, iar decizia lui Basescu de a nu comenta a fost o greseala tactica, sigur nu pe placul electoratului de dreapta.

Dar, care este interactiunea intre aceste partide care si-ar dori, in formula PNL-USR-PLUS-PMP, plus ProRomania sa forteze o neo-majoritate parlamentara? Treburile arata cam asa: PNL vrea sa fie liderul incontestabil al viitoarei coalitii, isi doreste un USR-PLUS sub 15% la europarlamentare si un PMP sub pragul electoral (aici liberalii au dublu scop, redistribuirea unui loc de europarlamentar catre PNL in urma esecului PMP, respectiv folosirea mai facila a masei parlamentare a PMP, prin scaderea autoritatii lui Basescu in urma esecului); USR-PLUS la randul lor vor un scor egal sau mai mare cu cel al PNL, pentru a pondera avantul liberalilor de a-i tutela, si-un PMP cat mai mic, care sa nu le mai paraziteze mesajul anti-Dragnea si pro-justitie. PMP-ul nu se angajeaza in nicio disputa cu ceilalti doi posibili viitori parteneri, dar asta nu inseamna ca incaseaza bucuros.

Deci, daca aceste lucruri si interactiuni sunt de notorietate , ne putem inchipui cat de anevoios va fi un proiect de colaborare parlamentara solidar, in lipsa vreunui factor major de coagulare. Iar acela n-ar putea fi decat un candidat comun la prezidentiale, azi Klaus Iohannis. Pana sa analizez asta, marchez aici doua lovituri majore pe care ALDE le-a aplicat PNL-ului in ultima saptamana: racolarea primarului liberal de Targu Mures, respectiv mesajul public extrem de coroziv al lui Aristotel Cancescu impotriva lui Klaus Iohannis, vechi baron liberal si el, elemente ce-au lovit greu coeziunea interna din PNL exact inaintea alegerilor. Iar problema liberalilor este ca n-au reusit, in oglinda, miscari echivalente care sa contrabalanseze pierderile, ceea ce arata clar organizare de campanie slaba.

Si-acum, sa analizam schematic tabloul prezidentiabililor dreptei, in mod consecutiv alegerilor din 26.05: PNL se impune cu Klaus Iohannis, drept ‘’candidat alfa al dreptei’’, daca scorul liberalilor va fi mai mare decat 25%, iar USR nu va trece de 15%. Referendumul capata in acest caz o importanta secundara, dar daca va trece, e un avantaj in plus pentru Iohannis. Daca USR-PLUS se apropie de 20%, atunci decizia lor pentru un prezidentiabil propriu este clara si sigura, si va putea fi detonata doar prin amorsarea in plus a divergentelor interne, care au atins punctul de fierbere in aceasta campanie, dar n-au dat inca in clocot. Iar, in cazul unui asemenea succes de circa 20% pentru USR-PLUS, greu va mai fi de miscat din postura de prezidentiabil cel care a condus lista si lupta, deci Dacian Ciolos. ALDE si Tariceanu spera la un scor de peste 10%, ceea ce le-ar asigura portanta candidatului spre un tur doi, scor posibil azi si creditat in sondaje. PMP-ul asteapta sa vada daca realizeaza plus sau minus 5%, apoi va anunta ce va face la prezidentiale, lucru deloc de neglijat, avand in vedere potentialul de lupta supra- si subterana a batranului lup de mare Basescu.

In cazul unor rezultate contrare calculului hartiei de azi, dinamica va fi mare si scenariile puse pe masa diverse si surprinzatoare. Iar aceste lucruri se vor intampla in conditiile in care PNL mai are doar un singur actor ce apare sus in sondaje, Rares Bogdan, care poate avea si el alonja publica de prezidentiabil pe dreapta, pe modelul din stanga, Gabriela Firea sau Carmen Avram. La USR-PLUS, functie de rezultat si “scenarii cu ochi albastri”, Laura Codruta Kovesi poate fi candidatul ce-ar coagula intern structura daca Dacian Ciolos va esua la europarlamentare. Calin Popescu Tariceanu, functie de rezultatul ALDE si decizia in cazul lui Dragnea, se conserva fie ca protagonist, fie ca “iepure” pentru candidatul PSD.

Maine voi analiza cateva scenarii de joc politic post-alegeri, bazate atat pe posibilele rezultate, cat si pe deciziile ICCJ din 27.05, respectiv CCR din 05.06, pentru ca ambele conteaza in cazul candidatului PSD; care candidat poate fi Dragnea, daca ‘’scenariul cu ochi albastri’’ de tur 2 intre el si Iohannis, ramane valid dupa europarlamentare, deci daca si Iohannis ramane valid dupa europarlamentare si referendum; dar despre toate astea, maine!