de Cristi Danileț

Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății.

Foarte des auzim aformația „Justiția este a treia putere în stat”. Ei bine, nu e deloc așa.

În primul rând, trebuie de știut că de cele trei puteri în forma pe care le știm astăzi se vorbește pentru prima dată în celebra lucrare din anului 1748 „Despre spiritul legilor” a baronului Charles de Secondat Montesquieu. Astfel, în primul paragraf al Cap. al VI-lea din Cartea a XI-a autorul enumeră puterile: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Nu face o clasificare a lor, ci aduce doar argumente ale necesității separării lor într-o republică.

În al doilea rând, dacă este să discutăm din punct de vedere legal, trebuie de știut că la noi în țară se menționează despre puteri în Constituția României. Astfel, art. 1 alin. 4 prevede: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. Deci, nici legea noastră fundamentală nu face vreo ierarhie a puterilor ci, din contra, cuvântul „echilibru” ne conduce la ideea de egalitate, fără îndoială.

În al treilea rând, dacă este să discutăm din punct de vedere factual și să găsim totuși criterii după care să comparăm cele trei puteri, am constata următoarele:

– după numărul membrilor: Legislativul are 588 parlamentari, Executivul e compus din 26 miniștri și Președintele țării, iar Judiciarul cuprinde 7400 de magistrați (4500 de judecători și 2900 de procurori);

– după modalitatea de recrutare: Președintele țării și parlamentarii sunt aleși de cetățenii cu drept de vot pe baza unor criterii subiective, miniștrii sunt numiți de către Parlament pe baza unor criterii politice, magistrații sunt recrutați numai prin concurs și pe baza unor criterii obiective;

– după studii: nu sunt cerințe pentru studii minime în vederea exercitării funcțiilor de parlamentar sau ministru, ori președinte de țară, însă pentru magistrați este necesară licența în drept;

– după criteriile de evoluție în carieră: ocuparea unor funcții de conducere în camerele parlamentare se face prin votul colegilor, pe când în sistemul de justiție promovarea la instanța sau parchetul ierarhic superior ori ocuparea unei funcții de conducere se face numai prin concurs;

– după durata mandatului: parlamentarii au mandat de 4 ani, miniștri au un mandat care de regulă se suprapune peste durata mandatului majorității parlamentare, Președintele țării are un mandat de 5 ani, magistrații au însă un mandat până la vârsta de pensionare, adică minim 25 ani în profesie;

– după cuantumul indemnizației: parlamentarii câștigă lunar sume între 4500 lei și 6100 lei net, miniștrii 6500 lei, președintele țării 6700 lei, iar magistrații între 3000 lei (prima lună de activitate) și peste 10.000 lei net (un judecător de la instanța supremă sau un membru CSM);

– după modalitatea de răspundere: parlamentarii și miniștrii răspund penal sau civil în fața judecătorilor, dar asupra unui magistrat nu poate fi exercitată vreo formă de răspundere de către Legislativ sau Executiv;

– după cvorumul necesar pentru exercitarea funcției: pentru a fi adoptată o lege este necesar să se reunească Plenul camerei și să voteze în cvorumul legal (pentru legi organice – majoritatea membrilor; pentru legi ordinare – majoritatea din cei prezenți); pentru a fi aprobată de către Guvern o ordonanță, o ordonanță de urgență sau o hotărâre este necesar să se adune cel puți jumătate din miniștri care adoptă actul normativ prin consens; pe când o hotărâre judecătorească se adoptă de completul de judecată (alcătuit la prima instanță dintr-un judecător, în apel din doi, în recurs din trei; la ICCJ din trei judecători în primă instanță și cinci judecători în recurs), nefiind deci necesar să se reunească tot corpul judiciar pentru aceasta. Așadar, dacă puterea legislativă se exercită de Plenul Parlamentului și cea executivă de Plenul Consiliului de Miniștri, puterea judecătorească se exercită chiar de către un singur judecător.

După cum se observă, fiecare criteriu de comparație din cele enumerate mai sus face ca Justiția să fie pe primul loc.

În concluzie, Justiția nu este a treia putere în stat: nu există temei să se facă o astfel de ierarhic și, chiar dacă ar exista, Justiția nu poate ocupa decât locul întâi. Ea este, de fapt, coloana vertebrală a societății democratice. Așadar, al doilea mit despre justiție a fost spulberat.

Sursa: http://www.contributors.ro