de Cristi Dănileţ

4. Voința magistraților pentru reformă

Sistemul juridic din România a funcționat zeci de ani după reguli specifice sistemului totalitar și practici desuete, păstrate chiar în perioada de după Revoluție. Sentimentul dominant a fost cel de frică. Iar acesta a generat lașitatea. Puține voci s-au auzit înainte de 2003 clamând influențe sau presiuni. Se cerea independență, dar dezbaterile pe acest subiect denaturau întotdeauna către discuții despre salarii care, într-adevăr, erau foarte mici. Despre integritate nu se vorbea deloc. Lipsa unor criterii pentru a contura un profil al magistratului a permis pătrunderea și menținerea în sistem a unor persoane care nu aveau nimic de-a face cu calitățile impuse de un astfel de statut: foști securiști, juriști la CAP-uri și IAS-uri, oameni care nu susținuseră vreun concurs de acces sau promovare în sistem. Au ajuns în magistratură fie cei care aveau sprijin politic, fie cei care aveau memorie mai bună. Unii au promovat cu sprijin politic direct până la instanța supremă, respectiv parchetul general.

Încetul cu încetul se formează o cultură profesională. Magistrații urmează cursuri de formare în străinătate și iau contact cu democrațiile judiciare din state avansate. În România vin experți străini care vorbesc despre rolul magistraților într-o societate democratică. Judecătorii început să comunice între ei pe internet, asociațiile profesionale se întăresc și ies din ce în ce mai mult în spațiul public, apar alte asociații, noi, încep să apară liderii de opinie printre magistrați. Treptat, încep eforturile de responsabilizare a sistemului: cresc numărul de cursuri pentru pregătire profesională instituționalizată la Institutul Național al Magistraturii, încep să se organizeze cursuri de etică, se înmulțesc numărul de cauze disciplinare cu privire la magistrați, început să apară hotărâri de condamnare a unor magistrați pentru corupție, se înmulțesc informațiile furnizate oficial despre organizarea și activitatea sistemului. CSM chiar adoptă o Strategie de întărire a integrității în justiție 2011-2016, însoțită de un plan de acțiuni, care declară „toleranță zero” la corupția judiciară și își propune îmbunătățirea managementului instanțelor și creșterea transparenței justiției1. În anul 2013 intră în sistem prima generație de magistrați născuți după 1989.

Magistrații înșiși au realizat ce important este nu să își dezvolte spiritul de castă corporatist, ci să își asume atitudini conforme cu statului lor. Astfel apar acțiuni de protejare a independenței justiției față de politic ca cea din toamna lui 2009 (protest prin blocarea activității)2 sau acțiuni – izolate din păcate – de apărare a statului de drept de către unii membri CSM în vara lui 2012 (prin reacții publice)3.

5. Voința societății civile

Statul centralizat specific comunismului a generat raportarea la autoritate. În comparație cu celelalte două puteri, justiției nu i s-a dat importanță și, de altfel, informațiile despre acest sistem erau și reduse. Mai mult, Ministrul Justiției a fost multă vreme perceput ca și conducător al acestui sistem. La începutul reformei, populația nu înțelegea rostul independenței: în mod repetat se formulau plângeri de către cei nemulțumiți de hotărârile magistraților care erau adresate Președinției, premierului, Ministerului Justiției, comisiilor de abuzuri ale Parlamentului, presei și, după aderare, instituțiilor europene. Neîncrederea în sistemul judiciar i-a determinau pe oameni să caute o „justiție paralelă”. Această stare de fapt s-a modificat radical în ultimii trei ani: faptul că au fost condamnate la pedeapsa închisorii persoane cu funcții importante în stat4, a dus la creșterea încrederii în justiție la 44%5. Justiția a ajuns să fie privită ca o speranță. La aceasta a condus inclusiv personalizarea actului de justiție și popularizarea poveștilor de succes având ca subiect judecători și procurori6.

Magistrații au început să realizeze rolul lor extraordinar în societate: acela de factori de echilibru social, acela de arbitri social. Au început să realizeze inclusiv caracterul de serviciu public al justiției și astfel actul de justiție și actele administrativ-judiciare să devină mai rapide, mai de calitate și mai prietenoase. Devine ceva obișnuit să se afirme că: independența fără responsabilitate duce la arbitrariu și chiar la abuzuri; magistrații nu judecă dosare, ci oameni; justițiabilii vin la instanță cu gândul de a-și găsi dreptatea, nu de a o căuta, căci aici este locul unde se află dreptatea; omul așteaptă chiar de la primul judecător maximum de competență și atenție, iar exercitarea căii de atac trebuie sa fie ceva excepțional.

Realizând că românii au cunoștințe juridice reduse, unii magistrați au început să acorde interviuri prin intermediul presei sau să explice oamenilor noile legi sau frământările juridice, inclusiv utilizând social-media. Mai mult, ei au început să se implice în programe de educație juridică, mai întâi în cele organizate în mod izolat de ONG-uri, ulterior în cele organizate instituțional în parteneriat cu unitățile de învățământ7.

A început să se vadă că se face justiție, potrivit principiului anglo-saxon „Justice must not only be done, it must also be seen to be done” („Justiția nu doar trebuie să fie făcută, ci să și vadă că este făcută”)8.

Urmeaza episodul 3

Citeste aici Episodul 1
_____

Articol publicat în Revista Polis nr. 4/2014

___________________________________

1 Aprobate în ședința Plenului CSM din 22.11.2011.

2 Judecătorii și procurorii români au stopat activitatea timp de o lună de zile, ca urmare a încălcărilor repetate ale independenței justiției de către celelalte puteri. Dincolo de aspectul sindicalist al mișcării (solicitarea majorării salariilor și normarea activității), negocierea dintre puteri a vizat respectarea justiției și acordarea importanței binemeritate, ca domeniu strategic de importanță națională – a se vedea colecția de documente A. Neacșu, C. Danileț, H. Dumbravă „Protestul justiției române. Documentele programatice ale mișcării revendicative a instanțelor judecătorești din aprilie-octombrie 2009″, 2010, disponibil online la http://cristidanilet.wordpress.com .

3 Pentru curajul manifestat în a atenționa publicul cu privire la derapajele unor politicieni cu privire la discursul critic la adresa magistraților sau al justiției, acei membri ai CSM au fost atacați nefondat de către politicieni și o parte a mass-media. A se vedea hotărârea Plenului CSM nr. 815 din 18 sept. 2012 de apărare a reputației profesionale a acestora pe www.csm1909.ro.

4 A se vedea la „Sinteza activității DNA în perioada 2005-2012” la www.pna.ro: 11 demnitari (1 Prim ministru, 1 Ministru, 2 Senatori, 6 Deputaţi, 1 Secretar de Stat), 26 primari, viceprimari și subprefecți, 6 membri de Consilii Locale și Județene, 24 magistrați etc.

5 Comisia Europeană, „Eurobarometru privind Justiția”, 21 noiembrie 2013, disponibil la adresa http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm

6 Societatea românească avea nevoie de eroi, după modelul italian din cadrul acțiunii Mani pulite din anii 1990. Aceștia au apărut în publicațiile vremii – a se vedea, de exemplu: Cristian Ghinea, „Eu votez DNA”, Editura Humanitas, 2012; Dan Tapalagă, „Prețul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul”, Editura Humanitas, 2012.

7 În data de 31 oct. 2013 s-a încheiat protocolul de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, CSM și Ministerul Public, care și-a propus: promovarea educaţiei juridice în şcoli şi licee prin facilitarea accesului elevilor la cunoştinţe elementare de drept: în special drepturile omului, unele aspecte ale procesului legislativ, probleme generale privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar şi a procedurilor judiciare.

8 Pentru prima dată principiul a fost enunțat de președintele Curții supreme din UK, judecătorul Hewart, în cazul Rex contra judecătorului Sussex, Ex parte McCarthy (1924): „It is not merely of some importance, but of fundamental importance that justice should not only be done, but should be manifestly and undoubtedly seen to be done” („Nu este doar de o anumită importanță, ci de o importanță fundamentală faptul că justiția nu doar ar trebui să se facă, ci ar trebui într-un mod evident și fără îndoială să se vadă că este făcută”).

Sursa: http://www.contributors.ro/