Au dispărut politicienii retail și retail politics. Am rămas doar cu imaginea politicienilor de la tv și de pe net. Nu îmi amintesc ultimul lider important care să poată și să facă plimbări prin piețe, magazine, în baruri sau restaurante și să și discute cu oamenii pe bune. Și să fie recunoscut, să aducă oameni spre el. Să fi fost Băsescu? Iliescu? Până și rigidul Stolo sau boierul Tăriceanu, la vremea lor, mergeau să strângă mâini.

Totul a fost înlocuit de politicianul social-media. Retail politics a fost înlocuit de politicianul-actor din social-media. Sau cel mult politicianul ambalat din știrile tv. 

O să-mi spuneți George Simion, dar acolo este exact o regie pentru social-media, nu retail politics.

O să-mi spuneți Boc, sau poate Nicușor sau Firea mergând prin autobuze, dar acolo totul este regie. Un foto-op și atât.

O să îmi spuneți primari, dar eu vorbesc de lideri cu audiență mai mare. Și, chiar la nivel de primari, mulți au ajuns să se refugieze pe rețele sociale, să fugă de contactul direct.

Politica ar trebui să însemne în continuare strâns de mâini. Deși politica se digitalizează, relația autentică votant-om politic va bate oricând o poveste viralizată.

Fără retail politics și contact real, politica va deveni exclusiv un film, o producție ficțională. Vezi și aberantul caz al congressmanului din NY, George Santos, care a creat o ficțiune aproape completă despre cine este el, CV, referințe și a câștigat așa alegerile (în 2022).

Nu trebuie să îi lăsăm pe politieni să devină Frank Abagnale Jr. sau Anna Sorokin.

În mod bizar, politica folosește unidirecțional rețelele sociale. A devenit un fel de „distribuție de manifeste” din anii 40-50. Nu un mediu care este în esență despre comunicare, în ambele sensuri.