Matei Bogdan
Publicat în 23 iunie 2021, 10:52 / 75 elite & idei

Cristian Andrei: De la cetățeni la useri sau Cine are puterea în secolul 21

Cristian Andrei: De la cetățeni la useri sau Cine are puterea în secolul 21

de Cristian Andrei

Ne uimește capacitatea internetului de a crea valuri de opinie, de a „crea revoluții”, dar și de a ne reduce, simultan, la anonimi fără putere, oricât de vocali am fi. Suntem cetățeni, votanți, consumatori, iar de ceva timp, tot mai mult și mai intens, suntem și useri. Utilizatori de computere, software, telefoane și televizoare smart, de internet, aplicații, platforme, e-magazine, e-banking, servicii digitale, rețele sociale, terminale digitale în instituții sau în magazine și aeroporturi. Toate acestea ne oferă o identitate sau identități digitale. În curând, tehnologia 5G va adânci și ea legătura noastră cu tot felul de dispozitive casnice sau urbane.

Modul în care consumăm bunuri, informație și mai ales servicii în format digital ne schimbă așteptările față de cum suntem guvernați dar și comportamentul politic. Suntem ca useri tot mai dependenți de interacțiune imediată, de feed-back rapid și ajungem să „consumăm” și politica și evenimentele la fel. Nu doar că nu mai vorbim de cicluri de știri de 24h[i], dar răbdarea și atenția față de evenimente au ajuns să fie reduse la micro-momente, măsurabile în secunde.

„Dacă viața mea se desfășoară foarte mult în online, de ce Guvernul sau Primăria nu sunt deja acolo”? Nu cred că exagerez cu nimic spunând că este aproape momentul în care ne vom aștepta ca „guvernul” sau „autoritatea”, în sens generic, să fie doar la un click sau apăsare pe ecran distanță, iar problemele să se rezolve, ori răspunsurile să vină instantaneu. Pentru că, nu-i așa, asta am învățat și am deprins în „lumea digitală”.

Chiar dacă rațional știm că nu este posibil, că guvernul nu este un software sau un AI (încă), nervozitatea crește pentru că de dincolo de ecran nu primim un răspuns convingător ori suficient. Guvernarea este construită în mari politici și noi o vrem în granule pe ecranul din fața noastră, aici și acum. O vrem transformată într-un concierge digital.

Ne-am transformat în useri

Suntem useri când dăm click și nu ne mai interesează cum funcționează mecanismul „din spate”, când ne mulțumim doar cu un output, cu un pop-up sau o alertă pe ecran.

Suntem useri când primim și acceptăm feed-back automatizat de la un sistem, când facem o solicitare și interacționăm limitat sau deloc cu oameni.

Suntem useri dacă vrem customer-care sau customer-experience la fel ca la magazinele online atunci când intrăm pe siteul unei instituții publice, uitând că o instituție este un pic mai complicată procedural și nu vinde haine sau telefoane mobile.

Suntem useri când susținem virtual cauze, în rețele sociale, printr-un click-îngrijorat, dar nu mai ajungem nici măcar să comentăm cu alții, persoane reale, despre acea întâmplare ori să luăm parte la un eveniment în piele și oase.

Suntem useri când postăm unilateral în secțiunea de comentarii a unui articol de ziar electronic sau a unei postări pe rețele sociale, fără a aștepta un dialog, ci doar pentru a ne înregistra nemulțumirea în „sistem” (nici măcar cu număr de ordine).

Suntem useri când am trecut de la „caută-ți prietenii online” la bule-online de indivizi pe care un algoritm automatizat îi strânge la un loc, la un moment-oarecare, și care alege pe cine să „urmărim”, pentru că singuri nu mai știm sau suntem prea leneși să mai căutăm. Ne mulțumim cu ce ni se servește în fotoliul virtual.

A fi useri este o transformare, nu suntem mai puțin sau mai mult cetățeni, însă am devenit cetățeni în alt fel, cu alte valențe, comportamente, pasiuni și interacțiuni.

Un trade-off: pierzi ceva, câștigi ceva

Dacă protestele obișnuiau să fie evenimente rare, definind „generații” și care marcau identitatea socială a oamenilor pe termen lung, acum ele sunt aproape cotidiene, fragmentate, aproape „individualizate”, într-un unghier al unor rețele sociale. Cum ajung unele să se „viralizeze” este încă un mister pentru mare parte dintre participanții la ele, inclusiv pentru experții în marketing sau social-media.

Participăm prin click-furios la nenumărate proteste virtuale, cărora apoi le pierdem destul de repede urma, pentru că ceva nou a apărut și merită studiat. Suntem hiperactivi și implicați, în cascadă.

Apare și o chestiune de optimizare digitală a participării civice: putem evalua succesul unei idei sau al unui protest în funcție de popularitatea lui în mediul online sau cu o simplă căutare. Asta dacă mai ajungem să aflăm despre acea idee, pentru că ne bazăm pe aceiași algoritmi ca să ne livreze informațiile. De aici și nebunia recentă cu „influencerii”, cei care au devenit mediatori și multiplicatori ai informației.

Paradoxal, deși aplicațiile și rețele sociale pot ajuta la a răspândi nemulțumirea într-un timp record și pot conduce la proteste-gigant, tot ele se transformă într-o bursă uriașă de micro-cauze și micro-proteste, de unde tu trebuie să alegi. La fel de repede pe cât adună oamenii la un loc, poate chiar mai eficient aceste medii digitale fragmentează și diluează interesul.

Diferența semnificativă de comportament social între useri și cetățeni ne împinge să discutăm despre comunități online, despre grassroots și community organizing online ori, în viitor, despre națiuni sau triburi digitale. Cu alte cuvinte, să discutăm dacă sau nu spațiul virtual a devenit un spațiu social în sine, distinct, unde funcționează cumva altfel de relații între useri.

De exemplu, ne putem gândi la generațiile nativ-digitale, unde a fi user este o chestiune primită ca oxigenul, de la naștere, dacă ele vor dezvolta alte instincte și comportamente sociale și politice, câtă vreme socializarea și cunoașterea le-au fost mediate digital, dinainte de învățarea scrierii.

Totodată, o temă de actualitate profundă, care a hrănit deja și tensiuni politice, este crevasa care se naște între segmentele de populație user și cele non-user. E vorba despre cei care au ajuns să trăiască depinzând de mediul digital (mai degrabă urbani, tineri), spre deosebire de cei care continuă a fi cetățeni pre-digitali sau foarte-puțin-digitali (mai degrabă rurali, mai în vârstă). Cele două „triburi” continuă să se amestece dar, în același timp, vorbesc tot mai mult în feluri diferite și în limbi asemănătoare dar cu sensuri diferite.

Leviatanul digital

De cealaltă parte, din punctul de vedere al guvernelor și al politicii, este o transformare ce pare aproape imposibil de gestionat.

Guvernele și oamenii politici privesc acest nou amestesc de user-cetățean fie cu teamă și neînțelegere, fie cu o prea-umană dorință de control. Tocmai pentru că guvernul și politica nu sunt (încă) și nu pot fi aplicații software sau instrumente automatizate de social-management, răspunsul la noua provocare digitală va fi mereu unul uman, nu automatizat.

Am văzut până acum o largă paletă de reacții în fața noului cetățean-user:

– Guverne (evident autoritare) care au oprit la propriu internetul sau accesul la unele aplicații pentru useri, pentru că se simțeau lipsite de orice mijloc de a interveni. Unii au vorbit și despre țări care ar dori să își facă propriul „internet” pentru a face propriile reguli.

– Guverne (din nou autoritare) care apelează constant la cenzură pe internet, filtrând ce informație ajunge la useri.

– Guverne sau organizații, precum UE, care încearcă un tango cu marile corporații big-tech pe care le percep drept concurenți, punându-le tot felul de limite, mai mult sau mai puțin eficient. De exemplu, cum și ce informații personale colectează sau prin legi antitrust. Ei cred că limitând puterea giganților IT vor avea un control asupra mediului în care userii se manifestă, asupra stilului lor de viață digital.

– Actori asimetrici (probabil susținuți la nivel statal) care au declanșat atacuri cibernetice pentru a opri sau vulnerabiliza accesul userilor la servicii care depind de mediul digital. Câtă vreme, așadar, viața unei societăți s-a transferat masiv într-un mediu virtual, inclusiv în privința unor infrastructuri critice (energie, bănci, sisteme de vot), devine evident că noțiunea de „război cibernetic” este ceva palpabil, imediat și nu doar subiect de roman SF. Nu este de mirare, în consecință, că subiectul a devenit central și de actualitate chiar în recenta declarație a summitului NATO, respectiv în discuțiile Biden-Putin de la Geneva.

– Guverne sau actori politici care au ales dezinformarea ca strategie, încercând să creeze confuzie pentru userii care s-au desprins de alte surse de informație. Și au făcut asta în egală măsură cu userii de pe teritoriul propriei țări sau cu userii-subiecți ai altor state.

– Actori politici, de regulă candidați sau campanii electorale, dar și guverne, care au încercat să se suie pe valul tehnologic prin microtargeting, adică analizând, colectând și livrând informație sau publicitate fiecărui user în mod unic, în funcție de comportamentul său digital.

– Actori politici, tot candidați sau campanii electorale, care se plâng că nu reușesc să realizeze celebra „conversie” a interesului userilor din mediul online în participare propriu-zisă la vot ori participare la acțiuni electorale. Cauzele sunt multiple, dar este evidentă pe fond o lipsă de înțelegere că noul comportament al userilor din online nu echivalează cu un comportament social, în sens clasic, al cetățenilor.

– Candidați dar și guverne care au încercat, într-un sens sau altul, să utilizeze ca temă și armă electorală ultrapolarizantă diferențierea socială, economică și politică dintre useri și non-useri, dintre cei care își desfășoară viața preponderent în digital sub aproape orice aspect și cei care au rămas încă „în urmă” cu utilizarea tehnologiei sau mai aproape de socializarea offline.

– Companii dar și guverne care încearcă să translateze identitatea nominală, legală, care dă unicitate individului, în noțiunea de user. Există soluții, dar nu există un standard-aur al autentificării cetățeanului în momentul în care utilizează servicii digitale, de la contul bancar până la ghișeul.ro. Deși sunt multe obstacole tehnologice care fac asta dificil, motivul central este că noțiunea de user în sine este una mult mai fluidă.

– Ezitările majorității guvernelor de a migra spre votul 100% online în alegeri, în afară de chestiunile tehnologice și de accesibilitate, vin din aceeași imposibilitate de a pune pe fond semnul egal între cetățean și user. Deoarece garanția că în spatele unui user se află cu adevărat o persoană este cu greu de obținut. Și probabil este greu, încă, de conceput o societate de useri, în locul uneia de cetățeni.

– Guverne care se gândesc să deturneze mediul virtual într-un soi de distopie, „naționalizând” ideea de rețea socială și transformând-o într-o unealtă-centralizată de control social; adică o strategie de maximizare a funcției tehnologiei. În acest caz, identitatea digitală a userilor ar ajunge să fie controlată puternic de stat, prin social-scoring, prin oferirea și limitarea accesului la servicii publice în funcție de ce știe statul despre tine în orice moment. Un comportament intens al userilor, digitalizat forțat, supravegheat de către statul-software.

Tranziție spre societatea userilor

Obsesia de a găsi un echivalent perfect al lumii din offline în online și invers, de a regăsi comportamentele din online în offline, este neproductivă și imposibilă. Din momentul în care am devenit useri, am început să fim cetățeni în alt mod, diferit, hibrizi, iar regimurile politice, socializarea politică și comunitățile politice vor fi și ele altfel, urmând același traseu. Și noi și guvernele noastre ne așteptăm în mod eronat ca în digital lucrurile să se întâmple la fel ca înainte.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

PoliticNicuşor Dan: Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite

EconomieCosmin Ghita: Societatea Nationala Nuclearelectrica launches the 2021-2023 Scolarship program “The Young Nuclearist”

ExternManuela Catrina: Despre #suveranitate tehnologica si #semiconductori. Cum poate #Romania contribui la acest efort european

SocialMarian Staș: Reportaj la singura școală rurală care va funcționa după programul lui Iohannis „România Educată”

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaDoina Banciu: Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial, ediția I

EditorialAlina Bârgăoanu: 11 septembrie și noul Internet



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe