Cristian Bușoi cere Comisiei Europene să găsească resurse pentru compensarea pierderilor agricultorilor români: Ucraina trebuie ajutată, dar avem nevoie de un mecanism eficient și pentru agricultorii noștri
Avem nevoie de soluții mai aplicate pentru susținerea agricultorilor români, europeni și diminuarea efectelor negative produse de afluxul uriaș al cerealelor ucrainene, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) într-un mesaj publicat pe Facebook.
”Suntem într-o situație grea din cauza războiului provocat de Federația Rusă, ce a dus la efecte negative și în agricultură. Cerealele ucrainene au invadat piața europeană și au creat o situație dramatică pentru agricultorii europeni. De aceea, pentru că ne confruntăm cu o situație specială, avem nevoie de măsuri speciale și putem merge până acolo încât să aplicăm tarife vamale”, a detaliat Bușoi.
Acesta a lansat un apel la adresa Comisiei Europene să ”găsească urgent resurse pentru compensarea pierderilor agricultorilor români, polonezi, bulgari, dar și să creeze mecanismele pentru ca situația să nu se mai repete și anul acesta”.
”Ucraina trebuie ajutată, dar avem nevoie de un mecanism eficient și pentru agricultorii noștri, ca aceștia să nu intre, pur și simplu, în faliment. Salut inițiativa premierilor României, Bulgariei, Poloniei, Slovaciei şi Ungariei, care au semnat o scrisoare comună către șefa Comisiei Europene, cerând protecție pentru fermierii din aceste țări și reintroducerea taxei pentru produsele agricole ucrainene. Nu în ultimul rând, trebuie spus că o situație de acest gen, când agricultorii europeni au pierderi imense, va provoca o situație grea în următorii 10 ani și poate constitui o vulnerabilitate extrem de mare ce poate fi exploatată de Moscova în <<războiul hibrid>> pe care îl poartă cu Vestul. Este vital ca, în următoarele săptămâni, Comisia să adopte soluții pragmatice pentru a combate eficient această criză!”, a conchis eurodeputatul.
Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski a anunțat compensații pentru fermierii din statele aflate în prima linie de primire a cerealelor ucrainene . Ele se ridică la 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), defalcate după cum urmează: Poloniei 29,5 milioane de euro, Bulgariei 16,75 milioane şi României 10,05 milioane.
Chiar dacă aceste trei state membre au undă verde de a dubla acest sprijin prin ajutoare de stat, fermierii și-au exprimat nemulțumirea, considerând că suma este prea mică, în contextul în care 60% din cerealele ucrainene au tranzitat România.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat Comisiei Europene să reanalizeze nivelul sprijinului financiar acordat fermierilor români, el criticând abordarea “ultra-birocratică” care pune sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei Europene cu privire la compensațiile de 10 milioane de euro acordare României pentru fermierii români afectați de importurile de grâne ucrainene.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


