Cristian Bușoi: UE plătește până la 30 miliarde de euro ca urmare a expunerii populației la perturbatorii endocrini, substanțe care ar provoca diabet și cancer
Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) atrage atenția că Uniunea Europeană plătește până la 30 de miliarde euro, urmare a expunerii populației la perturbatorii endocrini, substanțe care ar provoca diabet și cancer, potrivit studiilor de specialitate. În opinia eurodeputatului, tot UE ”ar putea deveni însă primul organism care să asigure cel mai înalt nivel de protecție pentru cetățeni și pentru mediu, prin definirea în legislație a criteriilor științifice privind perturbatorii endocrini”.
”30 de miliarde de Euro este costul pe care UE îl plătește ca urmare a expunerii populației la perturbatorii endocrini, substanțe care ar provoca diabet și cancer, potrivit studiilor de specialitate. Tot UE ar putea deveni însă primul organism care să asigure cel mai înalt nivel de protecție pentru cetățeni și pentru mediu, prin definirea în legislație a criteriilor științifice privind perturbatorii endocrini. Am avut deosebita plăcere să găzduiesc, astăzi, în Parlamentul European, o dezbatere ce a avut ca temă: . Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației la acest eveniment: Klaus Berend – DG Sante, European Commission, Françoise Grossetête – MEP, prof. Angel Nadal – Endocrine Society, prof. Daniel Dietrich – Universitatea Konstanz.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


