Cristian David: Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni în Regatul Spaniei

Comunicat de presă
Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, în Regatul Spaniei
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, efectuează în perioada 9-13 februarie 2014 o vizită în Regatul Spaniei. Vizita ministrului delegat reprezintă o oportunitate pentru aprofundarea relațiilor bilaterale în contextul existenței unui număr mare de români stabiliți sau aflați la muncă pe teritoriul Regatului Spaniei. Programul vizitei include deplasări la Madrid, Sevilla și Bilbao.
În cadrul vizitei la Madrid, ministrul delegat Cristian David a avut întâlniri cu ministrul muncii și securității sociale în Guvernul spaniol, Fatima Banez Garcia, cu secretarul de stat pentru UE în Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperării, Inigo Mendez de Vigo, precum și cu Jesus Fermosel Diaz, consilierul pentru afaceri sociale în guvernul Comunității Madrid.
În cadrul întrevederii dintre ministrul delegat Cristian David și ministrul muncii și securității sociale în Guvernul spaniol, Fatima Banez Garcia, s-a discutat despre realizarea unui cadru de programe care să prevadă cursuri de atestare a competențelor socio-profesionale dobândite de români pe durata ?ederii în Spania, în scopul oferirii mai multor posibilități în cazul repatrierii voluntare, dar și programe destinate inserției sociale a tinerilor sub 25 ani.
Totodată, în cadrul întâlnirii cu secretarul de stat pentru UE în Ministerul Afacerilor Externe spaniol, Inigo Mendez de Vigo, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a apreciat cooperarea la nivel bilateral dintre cele două state precum și consolidarea dinamicii de cooperare și excelentă coordonare la nivelul Uniunii Europene. La rândul său, secretarul de stat pentru UE, a manifestat apreciere pentru intensificarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. De asemenea, ministrul delegat Cristian David a exprimat satisfacția Guvernului român pentru deschiderea totală a pieței forței de muncă în spațiul UE pentru cetățenii români, propunând totodată și utilizarea instrumentelor UE în vederea facilitării integrării românilor în Spania.
În continuarea vizitei, ministrul delegat Cristian David a avut o întâlnire și cu primarii localităților din Comunitatea Madrid, unde locuiesc aproape 25% din românii rezidenți în Spania. Oficialitățile locale au apreciat că cetățenii români s-au integrat repede în societate și că elevii români obțin rezultate deosebite în școlile din Spania. Totodată, discuțiile au evidențiat faptul că prezența românilor contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea socio—economică precum și la îmbogățirea patrimoniului cultural și multilingvistic.
În cadrul întâlnirii cu primarii localităților din Comunitatea Madrid, ministrul delegat Cristian David a subliniat că Guvernul României susține facilitarea procesului de integrare a românilor aflați în Spania și recomandă comunității de români implicarea activă în procesele de decizii administrative, participarea la procesele electorale locale și regionale.
Programul vizitei a cuprins și o întâlnire cu consilierul pentru afaceri sociale în Guvernul Comunitătii Madrid, Jesus Fermosel Diaz. În cadrul întrevederii, ministrul delegat a afirmat că instrumentele cele mai eficiente pentru integrarea comunității românești în societatea spaniolă se află în coordonarea autorităților locale și regionale. La rândul său, reprezentantul Guvernului Comunității Madrid, a informat partea română cu privire la implementarea, la nivel regional, a unor programe speciale de integrare care acordă o atenție deosebită reinserției pe piața forței de muncă. Ministrul delegat Cristian David a exprimat apreciere pentru modelul practicat de Comunitatea Madrid pentru integrarea cetățenilor români, subliniind că își dorește ca acest model să fie preluat și de alte autorități locale spaniole.
În cadrul vizitei, oficialul român s-a întâlnit și cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Regiunea Madrid și Comunitățile autonome apropiate. Discuțiile au abordat teme de interes pentru comunitatea românească, printre care amintim: prioritățile Guvernului României pentru românii din afara granițelor, programele de finanțare ale Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, situația copiilor din familiile de români care se întorc în țară, care au nevoie de cursuri pentru reintegrarea în sistemul educațional românesc, precum și analizarea unor modalități alternative pentru facilitarea obținerii datelor de la oficiile de pensii locale din România pentru românii rezidenți în Spania.
Programul vizitei ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, va continua cu deplasarea la Sevilla, unde oficialul român are programate întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de români din Comunitatea Andalucia și Regiunea Murcia. Demnitarul va avea întrevederi și cu reprezentanți ai Guvernului Autonom a Țării Bascilor și cei ai autorităților locale, la Bilbao.
Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe