Cristian Diaconescu: Afirmaţiile lui Dragnea despre multinaţionale sunt cât se poate de grave
Cristian Diaconescu e de părere că “o forţă politică matură, atunci când constată că a făcut o greşeală este preocupată în primul rând să repare consecinţele generate de acea greşeală. Sunt convins că PSD are maturitatea necesară de a pune în aplicare în România ceea ce şi-a asumat ca responsabilitate, nu numai pe plan intern, dar şi pe plan internaţional şi anume faptul că actele normative pe care le-aţi menţionat au fost alcătuite şi mai ales comunicate de o manieră greşită. Or din acest punct de vedere, cred că ar fi foarte bine ca această situaţie să se rezolve, fără a se mai folosi argumente ale duşmanului extern, ale unor influenţe mai mult sau mai puţin dovedite (…), pentru a delegitima o mişcare ce a cuprins întreaga Românie şi a dobândit recunoaştere internaţională”.
“Nu ştiu în ce măsură există o solicitare, sunt într-o formă sau alta adresate instituţiilor statului, dar cred că baza legală este cât se poate de incertă şi poate fi interpretată venind din zona politică o astfel de cerere ca reprezentând o încălcare gravă a regulilor de funcţionare a instituţiilor, mai ales într-un stat democratic”, atrage atenţia fostul ministru al Justiţiei.
Consecinţe “extrem de complicate”
Prim-vicepreşedintele PMP spune că “afirmaţia conform căreia ar trebui să se înţeleagă de către opinia publică din România faptul că o serie de multinaţionale, mă rog, companii desfăşoară activităţi împotriva siguranţei naţionale este cât se poate de gravă, consecinţele pot fi extrem de complicate. Mai mult decât atât, practic, un partid de guvernământ dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice consideră că reprezentanţii capitalului străin, dar şi al celui românesc organizează activităţi antistatale. Aceste afirmaţii doar dacă privim la modul în care sunt făcute şi direcţiile spre care sunt îndreptate pot genera pe termen mediu şi lung nu numai suspiciune şi neîncredere, dar şi o formă de respingere din partea celor pe care îi considerăm parteneri economici esenţiali pentru România”.
http://www.rfi.ro/politica-93211-cristian-diaconescu-dragnea-multinationale-proteste-ordonanta
Ultima ora:
ObservatorMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată
PoliticMircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată
EconomieCristian Popa: La mulți ani, National Bank of Romania! Sunt onorat să fac parte din istoria ta!
ExternIulian Chifu: Blestemul liderilor încastrați în politicile de război. Cazurile Putin și Netanyahu
SocialCsibi Magor: Cel mai mic task ne poate încărca în momentele în care înțelegem sensul acțiunilor noastre
EvenimenteVictor Vevera, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
EditorialAlexandru Grumaz: Teoria Dominoului
CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, Tudor Giurgiu (sezonul 3, episodul 30)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe