Matei Bogdan

Publicat în 25 septembrie 2019, 14:15 / 455 elite & idei

+ Economie • + Observator •

de Cristian Grosu

Scurt, că altfel –  dată fiind tema – ar fi o impietate: Contextul, criza care vine pentru România și săptămâna de ceață.

Mai întâi, săptămâna de ceață:

Peste fix o lună de zile, începe o săptămână în care aștrii nefaști se aliniază – iar România va avea mari probleme să se finațeze rezonabil (haha! Acum avem dobânzi duble față de media țărilor cu creștere economică la jumătate față de a noastră!):

1, Serbia aderă (în pline negocieri de aderare la UE!), prin acordul ce e anunțat pentru 25 octombrie, la Uniunea economică eurasiatică, și trece alături de Rusia.

Cutuma piețelor arată că, în atare cazuri, întreaga zonă e reevaluată de investitori – problema difuzează peste graniță, iar vecinii sunt întotdeauna prinși de aceeași flamă.

Ce să mai spunem că România – a cărei legislație economică din ultimii 2 ani a fost ferm (ba chiar violent) prorusească, va intra la evaluarea – sumară, căci așa fac piețele – a investitorilor și finanțatorilor.

2, Pe 27 octombrie au loc alegerile din Argentina. Luni, 12 august, moneda locală și piața locală s-au prăbușit după scorul alegerilor primare din ziua precedentă, unde a ieșit câștigător tandemul populist Alberto Fernandez – Cristina Kirchner.

Ce treabă avem noi cu Argentina: sensibilitatea piețelor pentru economiile emergente și evaluarea prudentă a ”clienților” populiști care mișună prin aceste zone de câștiguri la risc. Iar atunci când transferul de bani e la o distanță de un click și nu la zeci de mii de km, prudența se propagă instantaneu.

3, Pe 31 octombrie are loc – cu sau fără acord – Brexit-ul. Doar o minune îl poate amâna.

Se fac tot felul de calcule și se scrie sub linie că impactul pe România e, în principiu, minor.

În principiu: cunoaște toată lumea fenomenul cu halterofilul care, după ce ridică 200 de kg, i se așază o vrabie pe greutate: stabilitatea încetează instantaneu. Or România are deficite mai grele decât halterofilul ăla cu 200 de kg.

Un reputat macroeconomist îmi atrage atenția: am fi norocoși ca, la deficitele crâncene pe care le avem, acea săptămână să nu fie ”furtuna perfectă”.

Criza

Dacă fundalul descris mai sus e prea abstract, să trecem la lucruri mai concrete:

Producția auto germană se pregătește de o prăbușire cu 21% în acest an: și trage și o țară ca România după ea:

Domeniul care asigură tracțiunea exportului și a valorii adăugate în România este zona de automotive – în afară de cei doi mari producători, Dacia și Ford, exportul nostru cu valoare adăugată mare stă pe industria pieselor și componentelor auto.

”Aiurea! Aici sunt salariile mici, iar când vor începe închideri prin Europa noi vom fi ultimii la care se va închide!”: o spune un expert în import-export, care mănâncă și el din palma cui se nimerește.

Nu-i așa:

În primul rând, NU e vorba de ”închideri”, că nici nu e nevoie de așa ceva pentru a te afunda în mocirlă:

avem un deficit comercial atât de mare (istoric – de la Burebista încoace!) încât simpla scădere a exportului pe această linie dezechilibrează și economia și finanțele publice.

În al doilea rând: industria prelucrătoare și exportul ei chiar au trecut la minus în această vară, după ani de creșteri continue! Ce să spui mai mult?

În al treilea rând: un super om de business din automotive povestește chiar acum:

”Am fost la Hanovra, la întâlnire: criza chiar vine. Toată lumea din automotive, de la italieni, la francezi, la nemți, la noi, ăștia, din Est, e speriată: mulți se bugetează cu comenzi la jumătate pentru anul 2020”.

La București nimeni nu e speriat.

Nemții nu pierd doar 20% din producția auto, ci se pregătesc și de recesiune oficială. Dar, ca orice națiune mare, care a privit la timp în viitorul care se joacă azi (iar viitorul le arăta pe toate diagramele că vor nimeri în războiul comercial SUA-China) au excedente istorice la buget, la contul curent, la balanța comercială.

Ungurii, polonezii, cehii? Excedente și ei – producția și exportul lor vor avea mult mai puțin de suferit decât în România și o să funcționeze și în continuare:

Suntem principala lor piață de export – laptele, carnea, legumele și fructele doar de la ei le cumpărăm:

pentru că ei au făcut din Agricultură un domeniu economic strategic (ceea ce și e, peste tot în lume) – nu au împărțit banii la țărani pentru fiecare palmă de bălărie nelucrată – iar în privința tehnologiei și cercetării s-au îngrijit la timp de politici stimulative.

Noi:

Păi noi stăm așa:

• deficit bugetar ieșit din țină (3,02 pe ESA în 2018),
• deficit de cont curent de 1,5 ori mai mare decât pragul de alarmă
• deficit comercial istoric 
• inflație dublă față de vecini
• costuri de finanțare de 1,5 ori mai mari decât ultimul stat din UE 28 – că încă n-a plecat UK – ceea ce înseamnă că nu suntem ultimii, ci pur și simplu jucăm în alt film.

Așa iese România în calea crizei pentru care statele din eurozonă vor investi toate resursele – si financiare, dar și de atenție – într-un an în care se vor mai mări odată pensiile cu un impact suplimentar de 2 miliarde de euro, pentru care nu se știe cu ce bani vor fi plătite.

Când începe criza

”Omule, ești panicard și nebun! Unde vezi tu criză? Sunt 3 ani de când proorocești criza, și uite că o ducem bine și liniștit” – mi s-ar putea spune.

Fals.

România se află în plină criză din cel puțin 4 motive – atât doar că percepția ni s-a diminuat și nu mai vedem decât ”consumul” din jur:

1, Ritmul de creștere economică al României a intrat pe pantă descendentă, înainte să fi făcut ceva cu creșterea asta.

2, Dobânzile inumane la care am ajuns să ne împrumutăm și inflația sunt costuri transferate României copiilor și nepoților, fără să le lăsăm în schimb ceva construit, căci:

3, Campioni 3 ani la rând ai creșterii economice, nu am reușit să urnim ABSOLUT niciun proiect care ar scoate România din subdezvoltare.

E criză atunci când ai ani la rând creștere de 4-5% și nu începi nicio autostradă,
când Ardealul s-a rupt deja de România prin oportunități de afaceri și PIB-ul pe locuitor,
când administrația e departe de-a fi digitalizată,
când n-ai construit niciun spital,
când sistemul de educație nu-ți mai crează forță de muncă, iar asta ajunge aproape exclusiv în sarcina mediului de afaceri –
când nicio mare investiție nu a fost pornită deși te împrumuti la cele mai mari costuri ever!

Ești în plină criză atunci când nu mai construiești absolut nimic și ai dat totul pe consum și te împrumuți scump ca să dai totul pe consum. Ești în plină criză atunci când mănânci pe datorie. Exact ca într-o gospodărie. 

4, …

Dar de 4 vorbim mai jos:

Adâncirea crizei: prudența excesivă

La punctul 4 vorbim de comportamentul specific crizei în care au intrat primele 1000 de companii din România.
Ce e 1000: e 52% din cifra de afaceri a țării – căci atât de polarizat e mediul de afaceri local:

Restrângerea investiilor, blocajul financiar, păstrarea pe loc sau chiar punerea la adăpost a banilor, restrângerea comenzilor:

Toate detaliile pot fi citite și vizualizate grafic în ultimul număr (97) din CRONICILE Curs de guvernare (un link la un sumar – AICI ) :

Nu știm câtă emoție și câtă prudență e aici.

Cert este că banii au ”personalitatea” lor, antipatiile și slăbiciunile lor – și, până la urmă, dreptul de-a alege, bine sau prost, unde le e locul și unde le șade bine.

La București, nimeni nu-i speriat, dimpotrivă: grupul de trădători va plăti ”politic” și își face deja calcule: și unde se va oploși după alegeri, și ce va spune pe la televiziunile nomenklaturii, atunci când numai măsurile de austeritate vor opri ieșirea în decor.

Atentie: să nu ne comparăm cu Grecia. Grecia e o țară din zona euro, și toate țările din eurozonă au fost interesate să o salveze.

*

Și încă n-am văzut nimic:

Un al doilea mandat al lui Donald Trump va acutiza războiul comercial – din care până acum nu am văzut decât niște salve de reglare a tirului – cu UE:

SUA sunt pregătite să formeze un pol de putere economică împreună cu UK, iar UE se va găsi în situația ingrată de-a pendula între America și China.

Afacerea Airbus – câștigată de Trump – ne arată că vor urma 3-4-5 ani de tensiuni comerciale dărâmătoare chiar și pentru economiile puternice, darămite pentru sateliții acestora, cum e România:

România aia, care se și apropie de vârful ciclului economic (în care n-a făcut absolut nimic pentru dezvoltare) după care urmează coborârea ritmului.

Privind la indicatorii macroeconomici – după care te judecă și finanțatorii și investitorii direcți – singura șansă e la ”fotografie”:

Fotografia aia în care oportunitățile sunt sclipitoare. Și care presupune cadru, punere în scenă și ceva photoshop: adică expertiză și discernământ. 

Dar la București nimeni nu-i speriat.

www.cursdeguvernare.ro