Matei Bogdan

Publicat în 4 martie 2020, 17:48 / 45 elite & idei

+ Economie • + Observator • Cristian Grosu

de Cristian Grosu

Capitalul autohton se apropie de masa critică, iar drumul său viitor are nevoie, ca niciodată, de politici publice care să-i dea o albie.

Acest text își propune să vorbească fără menajamente despre racordarea acestui capital la viitoarea economie integrată europeană.

Înainte de-a intra în detalii, două principii de plecare:

A, Marile economii europene s-au consolidat în secole, întemeindu-se pe 4 piloni, care azi și-au pierdut – cu o excepție notabilă – validitatea:

• 1- extragerea resurselor din colonii
• 2- energia ieftină și ignorarea conceptului de poluare și de protecție a mediului
• 3- lipsa de reglementare care a dus la acumularea de capitaluri mari si eficiente
• 4- mentalitatea antreprenorială și spiritul omului liber care produce pentru piață și după regulile pieței

România mai are foarte mult de lucru la punctul 4 – ba chiar se poate spune că singura sa șansă stă în construirea acestei mentalități (să fim serioși, nici măcar în mult prea lăudatul interbelic spiritul antreprenorial nu s-a aliniat la nivelul celui din Vestul european – din considerente socio-religioase prea complicate pentru a fi abordate aici):

Competitivitatea noastră va veni în primul rând din inteligența de-a folosi banii și potențialul, și abia apoi  din ”bogățiile” pe care stăm călare fără să știm cum să le folosim.

Cât despre primele 2 surse de construire a economiei, să ne luăm gândul:  am intrat nu doar într-o nouă paradigmă economică în care așa ceva nu mai poate fi valabil, ci și într-o lume fundamental diferită de cea de acum 100-200 de ani.

E, însă, o discuție la punctul 3 – și nu doar în România, ci în întreaga Europă inconștientă de jocul pe care-l joacă; dar despre asta vom vorbi mai jos. Căci aici intervine al doilea principiu pe care ne bazăm:

B, Fondurile europene nerambursabile sunt, de fapt, o copie neasumată cu subiect și predicat a planului Marshall, care a sprijit Europa să iasă din marasmul economic provocat de război.

Planul Marshal avea o prevedere care azi e neasumată: statele europene de atunci primeau sprijin financiar cu care cumpărau produsele SUA, care dădea banii. Ecuația avea o logică imbatabilă: câștiga toată lumea – și statele europene, și economia SUA și SUA însele.

O astfel de logică au avut-o/o au și fondurile europene pentru marile proiecte, cu un amendament: statele care au forță au început să ia bani europeni și să-și cumpere propriile produse – iar României i-a venit, teoretic, rândul, să facă asta.
Teoretic: pentru că, practic, orice creștere a consumului aici produce bani statelor de la care importăm – iar pentru a opri asta avem nevoie de 2 lucruri:

1-, o strategie care să stimuleze valoarea adăugată în economie de capitalul autohton, în paralel cu stimularea exportatorilor autohtoni

2-, negociatori buni, credibili, experți, stabili politic – pentru a debloca proiectele românești, susținut de expertiză locală în a face și promova proiecte:
UE consideră că epoca ”primului milion” a trecut și că dezorganizarea, amatorismul și improvizația specifică locului nu sunt compatibile cu ceea ce urmează să se petreacă în Europa.

Dealtfel, UE va finanța proiecte privind economia viitorului – și puțin îi va păsa de cei care, în ultimii 15 ani, au ratat zeci de miliarde pentru convergență: banii vor avea alte destinații.

Astfel că mediul de afaceri autohton va rămâne cu politicianul autohton și cu viziunea și logica acestuia.

Ce ar urma să însemne asta?

Ochii la economia integrată de peste 10 ani

Mediul de afaceri autohton s-a copt pentru a ieși să joace la nivelul următor. Dar în lipsa unui proiect de țară – cu o viziune asupra stimulentelor cu care trebuie vitaminizate domeniile cheie – capitalul autohton riscă să băltească în mize mici, locale și desuete, în loc să se alinieze într-o albie racordată la viitoarea economie europeană integrată.

O eroare, o capcană în care ne învârtim de vreu 10 ani:

E contraproductiv să încercăm să prindem din urmă statele vest-europene: ele mereu vor fi înaintea noastră, iar noi vom fi mereu în coada plutonului.
Singura șansă este să intuim către ce anume se îndreaptă economia globală, care vor fi alianțele și lanțurile de producție ale viitorului scurt (5-7 ani e chiar un viitor scurt, mai ales că pe el au început deja negocierile) și să părăsim ”plutonul”, pentru a ne întâlni cu el, pe scurtătură, în viitorul ăla de peste 5-7 ani.

Nu face nimic statul pentru asta? Capitalul autohton ar trebui să abandoneze conflictele de tot felul și să-și facă propria hartă de urmat, bazată pe cooperare și înțelegerea viitorului.

Două mențiuni aici:

-, în urmă cu 70 de ani, în anii 60 ai secolului trecut, Coreea de Sud a intuit că electronicele vor fi economia viitorului iminent la acea dată: orice prost vedea asta, dar puține state sărace – precum Coreea de Sud – au făcut politici coerente pentru a se întâlni cu ”economiile tradiționale” într-un punct din viitor: cu totul – de la cercetare, la forța de muncă, la racordarea la piață.

-, Polonia a început să se cableze la marile proiecte economice ale viitorului UE. Într-un articol intitutal ”Noua UE: Proiectele economice care vor ține locul tratatelor politice”, revista CRONICILE Curs de Guvernare inventariază câteva astfel de proiecte europene, care adună companii naționale din diverse state în jurul unor proiecte globale. E România undeva pe harta asta? Încă nu!

Morbul european (și național) al suprareglementării

Nu mai suntem în epocile nereglementării – cele care au produs marile capitaluri pe care le recunoaștem azi în spatele marilor branduri care fac legea în economia globală.

Dar putem învăța măcar din politicile SUA (nu – adică NU – mai punem China, sau alte economii bazate pe decizia unică), care au înțeles că marile proiecte/capitaluri au anvergură globală, sau măcar regională, și că doar de pe asemenea poziții poți să contezi. Chiar și start-up-urile (cele în genul UiPath) au nevoie de capitalizări de miliarde pentru a intra în jocul care contează.

În fine, Europa (adică ”motorul franco-german”) a înțeles riscul suprareglementării și cât mușcă el din competitivitatea economiei (și economiilor) europene – și a decis modificarea legislației europene antitrust (Un link_AICI). Cum te poți bate cu niște companii globale, de tipul Facebook, Amazon, Google – tu, companie reglementată să nu-ți superi concurența de țară sau de land?

OK: anvergură globală, regională – nu: dar nici măcar anvergură națională?

Capitalul autohton care se apropie de anvergura internaționalizării, a brandingului regional sau, în rice caz, supranațional – ar trebui să aibă cu autoritatea română și europeană un dialog: rămânem la nivelul câtorva sute de milioane sau chiar de miliarde bani de schi? Sau intrăm în jocul regional și chiar global (v. Bitdefender), acolo unde pârâie împingându-se una în alta faliile geopolitice?

Pentru capitalul autohton românesc miza e mai mică, desigur, dar principiile sunt aceleași: acceptăm pe piețele noastre jucători autohtoni de anvergură care să iasă la bătaie în țările din jur, sau ne facem normele de amenzi pentru a pune la insectar marile acumulări de capital?

Asta cu atât mai mult cu cât marile procese de producție merg spre robotizare, achizițiile naționale, transnaționale și globale coagulează marii jucători de mâine – iar în România, cine deja e jucător principal în 2-3 județe e suspect.

Antrenarea marilor businessuri românești pentru a ieși pe piețele externe

Aici sunt 2 categorii de astfel de businessuri:

Prima se referă la exportatori și la sprijinul pe care aceștia ar trebui să-l primească prin brandingul de țară.
Nu te poți duce să exporți într-o țară care n-a auzit de România, produse care au legătură cu România.
Nu te poți duce să intri pe o piață într-o țară în care atașatul tău comercial – un securist bătrân uitat de Ceaușescu în tranșee – nu cunoaște trendul economiei locale, dar are timp să facă rapoarte despre ambasador.

Diplomația economică și brandingul de țară au devenit în România o cocină de sinecuriști, fără expertiză și fără obiective – în state unde concurezi cu Polonia, de pildă, care în Germania are 6 oameni care se ocupă cu promovarea afacerilor poloneze…

A doua e mai sensibilă, pentru că e, oarecum, filosofică:
marile companii, marii jucători și influentele branduri din economiile din Vest sunt proprietatea și apanajul unor familii care și-au târât (și salvat) prin războaie și schimbări dure de regim businessurile:

E pregătită, sau are România un plan pentru așa ceva? Mai ales că sunt destule businessuri românești care au depășit miliardul de euro?

Marea întrebare – și problemă și, până la urmă, dilemă – este în ce măsură luptele din serviciile secrete românești, alături de interesele din jurul companiilor la care au dreptul prin lege serviciile secrete, deformează piața internă, torpilează jucători, ridică în șa sau doboară afaceri?

Or, aici e nevoie de o strategie națională de lansare la internaționalizare și export o economie care are dificultăți de-a înțelege trendul – și nu de o hărmălaie de companii care, de îndată ce scot capul la suprafață, sunt comisionate de niște securiști bătrâni care se mulțumesc cu niște sute de milioane pentru schi.

Altfel, murim aici săraci, proști, dar sătui, pe maldărul de mize locale, care acoperă uriașul potențial cu care ne-am putea reîntoarce în cărți.

În cel mai recent număr al CRONICILOR Curs de Guvernare, contabilizăm excepționalele avantaje comparative pe care România nu reușește să le tranforme în avantaje competitive.

Rămâne să se întrebe aici atât mediul de afaceri care a început să aibă banii, cât și statul care ar trebui să deseneze un drum, unde greșește fiecare de, la 30 de ani după Revoluție, luăm bani de la alții, ca să cumpărăm tot produsele lor:
Istoria nu iartă proștii, iar proștii sunt cei care, având decizia politică și instrumentele necesare stimulării dezvoltării, ignoră economia reală și capitalul autohton care se străduiește să crească pe lângă ei. Intrăm în deceniul care se va dovedi decisiv:
Dar cine, peste – să zicem – 10 ani, va mai face diferența?

*
”Just business” – o extensie editorială a cursdeguvernare.ro – va monitoriza problemele pe care le are capitalul autohton în a face pașii necesari spre economia integrată europeană. Economie care va fi mai tare decât orice tratat politic.

www.cursdeguvernare.ro