Publicat în 27 aprilie 2022, 13:32 /
36 elite & idei
Cristian Grosu: Noua eră și România ei
de Cristian Grosu
Războiul acesta va fi lung – mai lung de un deceniu, poate chiar cât a durat perioada interbelică a secolului trecut – indiferent cât de repede vor tăcea armele. Tocmai pentru că noua eră pe care o deschide nu poate fi construită pe repede înainte.
Ucraina e doar ochiul unui ciclon, iar politicienii cu putere reală de decizie știau că, mai devreme s-au mai târziu va intra la masa negocierilor. A negocierilor în ce privește vecinătatea dintre viitorii poli de putere globală – în esență, între sisteme sociale fundamental diferite. China și Rusia – ca sisteme totalitare de facto, pe de o parte, și Occidentul încă (încă) democratic.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


