Imi pare ca Romania merge din ce in ce mai jos in ceea ce priveste calitatea argumentarii, a dezbaterii publice, a dialogului structurat. Pe Facebook e mai simplu, e mai comod, e mai facil din punct de vedere al gandirii. Varianta moderna a “radio sant” de pe vremuri, platforma de “socializare” devine arma in mana unor oameni inteligenti cu interese de multe ori obscure. Pe Facebook il crezi pe celalalt, chiar daca “informatia” pe care ti-o da nu este corecta si nu este verificata. Jurnalismul devine aici “increderea in ceea ce spune prietenul”. Emotia invinge prin KO ratiunea, franturile de adevaruri devin absolute iar credibilitatea nici nu mai conteaza. Daca au spus-o mai multi, asa este. Spiritul de gloata, de turma isi manifesta prezenta. 

Sa luam de exemplu criza francului elvetian. O situatie de dezechilibru temporar (soc tranzitoriu, cum se numeste in macroeconomie) a creat emotie, a creat perceptii, empatie si solidaritate. Nimeni nu s-a mai uitat rational la cauze, nimeni nu s-a mai gandit sa identifice problemele si solutiile reale. Politicieni s-au suit pe valul de parerologi (cu opinii care mai de care mai hazlii) si au propus tot soiul de solutii exotice, cu un grad pronuntat de ilegal, irational economic si imposibil de aplicat.

Plecand de la interesele umflarii conturilor unor avocati specializati si de la ura tinerilor fata de bancile comerciale (uneori indreptatita, sa o recunoastem) s-a propagat ideea ca trebuie sa intervina statul in mod discriminatoriu sau ca de vina este reglementatorul, in speta BNR. Nimic mai fals si nimic mai gresit. Nici Guvernul nici BNR nu au ce sa caute in contractele incheiate intre doua parti private (Contractul este legea partilor, parca asa am invatat). Guvernul a propus Programul de reducere a ratelor creditelor bancare prin credit fiscal (masura legala, corespunzatoare intentiei de a-I ajuta pe cei cu venituri mici si cu un grad de indatorare puternic), iar BNR si-a facut datoria, trecand de la o reglementare de tip administrativ la una bazata pe autoreglementarea institutiilor financiare, compatibila cu normele UE (fie vorba intre noi pastrarea plafonului plafon maximal de 40% pentru raportul serviciul datoriei/venituri este oricum o masura de prudenta ridicata). 

Lasand la o parte ca imprumutatii in franci elvetieni au platit mai putin decat imprumutatii in euro sau lei (la un credit echivalent), interventia discretionara a Guvernului sau acuza ca BNR nu a interzis creditele in franci elvetieni sunt practici compatibile mai degraba cu timpurile cand eram adolescent decat cu cele de acum. Si anume, cand autoritatile comuniste foloseau puterea discretionara pentru a interzice, a plafona, a limita si asa mai departe. Doar atunci se putea aresta cursul valutar!

Aici Facebook ul nu a ajutat deloc. Tot soiul de franturi de informatii au fost date ca certe. Austria a interzis creditarea in franci elvetieni – fals, BNR nu a atentionat asupra riscurilor – din nou fals, ca sunt 150.000 de imprumutati – fals, erau la jumatate … Inducerea in eroare a actionat, intarziind de fapt punerea in aplicare a singurei solutii reale – negocierea client-banca, caz cu caz si rezolvarea situatiei.

Bun, cateva concluzii. Este nevoie de educatie financiara. In primul rand pentru o asumare corecta a riscurilor (si acestea nu sunt putine intr-o economie de piata – economia intereselor, nu?). In al doilea rand pentru a identifica corect institutiile responsabile. Nu putem cere interzicerea creditarii in anumite monede – este ca si cum am cere interzicerea anumitor aparate din parcul de distractii pentru ca sunt riscuri. Pai da, fiecare trebuie sa-si asume riscurile pe care le poate duce, daca ai rau de inaltime nu te sui in aparatul care provoaca acel rau. E simplu, nu? De educatie financiara au nevoie nu numai cetatenii obisnuiti ci si o sumedenie de politicieni (s-a vazut clar ca au o pregatire precara in domeniu). De educatie financiara au nevoie si unii avocati care inteleg mecanismele juridice dar au o incompleta pregatire economica.

Este nevoie de mai multa rationalitate. O constientizare adecvata a rolului fiecarei institutii in economia de piata, a normelor europene, a drepturilor  care le avem ca cetateni si unde trebuie sa ne adresam cand avem probleme… este binevenita.

Poate cel mai important, pana la urma, o schema de ajutor de stat si stimuli fiscali pentru industria media si industria tipariturilor. Daca intr-adevar ne dorim o presa profesionista, bine informata, critica in mod constructiv si cu reactie eficace la problemele aparute, atunci industria media si editurile trebuie ajutate la fel ca orice alta industrie. Nu cred ca poti sa faci jurnalism neavand bani nici macar de covrigi dupa cum nu putem cere si nici nu ne-am dori asta, ca radio santul sa  ia locul presei adevarate. Ar fi o prostie.