Cristian Socol: De ce aproape sigur România nu a fost în recesiune tehnică în 2014

de Cristian Socol
A fost sau n-a fost recesiune tehnică în România? Am spus şi argumentat de nenumarate ori că a folosi definiţia intrării în recesiune tehnică prin două trimestre consecutive este un risc. A te folosi şi bucura că România a avut cădere economică în q1 după ce la estimările iniţiale INS arată plus 0,1 şi mai apoi plus 0,2 este o prostie.
Trebuie sa recunosc ca dezbaterea a alunecat numai in presa, economistii seriosi sustinand ceea ce cred in continuare: bazandu-ne pe datele macro la 9 luni si pe prognoza de toamna a Comisiei Europene (publicata in 4 noiembrie 2014) care arata plus 1% in Q3 si plus 1,6% in Q4 (a propos cele mai mari cresteri trimestriale din UE28) putem estima ca Romania va creste in q3 in jur de 1% si cu o probabilitate de 99% prin reajustarea seriei de date vom vedea q1 pe 0 sau pe plus ceea ce inseamna ca Romania nu a fost niciodata in recesiune tehnica. A fost doar o recesiune statistica, pe hartie.
Am atras atentia sa nu foloseasca recesiunea tehnica ca glont politic pentru ca problema este volatila, incerta. De aceea americanii nu folosesc recesiunea tehnica si rad de aceasta sintagma de can can. In SUA, National Bureau of Economic Research (NBER) defineste recesiunea economica „ca un declin semnificativ la nivelul intregii economii, ce dureaza de mai multe luni si se manifesta printr-o inrautatire semnificativa a indicatorilor precum PIB real, veniturile reale, ocupare/somaj, productie industriala sau vanzarile cu ridicata/din retail”. Romania are cresteri la toti acesti indicatori deci nici vorba de recesiune.
Dar am mai atras atentia si asupra deselor revizuiri ale PIB. Se spune ca pentru a exista recesiune tehnica este nevoie de 2 trimestre consecutive de scadere. Comunicatele INS si Eurostat au sustinut in perioada mai-iulie ca Romania a inregistrat o crestere de 0,1% in Q1, ajustata la 0,2%. Recesiunea tehnica a aparut pe 14 august, atunci cand Eurostat a publicat datele semnal pentru Q2, cat si datele pentru Q1. Din cauza ca datele ptr Q2 au influentat negativ trendul seriei PIB real atunci statistic a rezultat o ajustare in Q1 de minus 0,2% (in ciuda unei cresteri de 0,2% cu numai o luna si jumatate inainte), care, impreuna cu scaderea de 1% din Q2, au condus la o recesiune tehnica “statistica”.
Tabel la:
http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/dece-aproape-sigur-romania-nu-fost-recesiune-tehnica-2014-1_546492390d133766a8d220bc/index.html
Multi economisti cunosc acest aspect si au tacut. Nu au explicat ca poate fi vorba doar de o recesiune statistica si ca suntem departe de o situatie dramatica. Atunci cand variatiile trimestriale ale PIB real sunt atat de mici trebuie analizate fundamentele economiei, inainte de a te pronunta in privinta unei recesiuni. Modificarile trimestriale privind PIB real sunt frecvente in conditiile ajustarii sezoniere si a modificarii datelor previzionate/definitive. Valorile inregistrate intr-un anumit trimestru se pot modifica de mai multe ori, inclusiv peste 1-2 ani.
Exemple: Primul. Cresterea din Q2 2013 a fost raportata pe 7 octombrie 2013 ca fiind de 0,5%. Peste jumatate de an rata de crestere din Q2 2013 devine 0,8%, iar peste un an, rata de crestere devine 1,2%. Al doilea. Cresterea din Q2 2012 a fost raportata pe 6 septembrie 2012 ca fiind de 0,5%. Peste 2 ani, cresterea din acelasi trimestru este de 1,6%-1,7%! Al treilea. Recesiune tehnica usoara din Q1 2011 si Q2 2012 (scaderi trimestriale de 0,1/0,2%) apare dupa 2 ani ca fiind mult mai puternica – scaderi de 0,7%, respective 0,5%.
Tabel la:
http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/dece-aproape-sigur-romania-nu-fost-recesiune-tehnica-2014-1_546492390d133766a8d220bc/index.html
Precum a aparut, probabil ca la fel de repede va disparea recesiunea “statistica”. In contextul unei cresteri de aproximativ 1% in Q3 relativ la Q2 (conform Prognozei Comisiei Europene), se vor ajusta automat si valorile PIB real din trimestrele anterioare. Conform estimarilor proprii (realizate folosind seria de date a Indicelui PIB real de pe Eurostat si precizarile din comunicatele INS), rezulta ca in Q1 vom avea in cel mai rau caz o stagnare relativ la trimestrul anterior. Similar, scaderea din Q2 va fi de 0,8%, comparativ cu 1% in comunicatul din 14 august.
Bazandu-ne pe prognozele Comisiei Europene, pe 14 noiembrie Eurostat si nu INS va transmite cu probabilitate de 90% semnalul ca Romania nu a fost in recesiune tehnica in 2014.
Estimarile noastre se bazeaza si pe urmatorul exercitiu.
Sursa: adevarul.ro
Ultima ora:

ObservatorLuca Niculescu: O întălnire extrem de interesantă cu senatorii și deputații membri în Comisia pentru sprijinirea procesului de aderare la OCDE

PoliticMircea Geoană: România ar putea fi prima ţară europeană care să se alăture Antantei pentru protecţia mediului

EconomieCosmin Ghiţă: Nuclearelectrica şi NuScale Power salută aprobarea de către CNCAN a Documentului Bază de Autorizare (DBA) pentru centrala nuclearoelectrică NuScale cu reactoare modulare mici

ExternTeodor Baconschi: 33 de ani de la reunificarea Germaniei. De ce Berlinul rămâne stindardul democrației europene

SocialRadu Carp, despre softurile anti-plagiat

EvenimenteLuca Niculescu: O întălnire extrem de interesantă cu senatorii și deputații membri în Comisia pentru sprijinirea procesului de aderare la OCDE

CulturaMireille Rădoi: Strada de C’Arte și un gând către generațiile tinere

EditorialAlexandru Grumaz: Mapa verde a generalului Mark Milley
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe