de Cristian Socol

Unii explica saracia prin geografie. Nu e cazul României. Altii explica sărăcia prin lipsa unor instituții tari, puternice. Nu e cazul României mai mult decât în alte țări europene. Multi consideră că sărăcia vine din politici inconsistente, din ignoranță. Nu e cazul specific al României, politici prociclice compatibile cu teoria ciclului de afaceri electoral sunt intalnite în toate tarile dezvoltate din Europa. Putini cred ca educatia, tehnologia și sistemul de reglementare sunt conditiile ce diferențiază țările bogate de cele sărace. Tind să le dau dreptate. Convergenta fără productivitate nu exista, dupa cum productivitate fără tehnologie si capital uman nu exista.

In plus, poate ar trebui sa ne gandim daca una dintre cauzele ritmului lent de convergență al României cu țări dezvoltate din Uniunea Europeană nu este chiar atitudinea. Atitudinea față de sine, atitudinea față de alții, atitudinea față de autorități, atitudinea față de nou. În condițiile în care mare parte din societate rămâne în paradigma mulțumiți cu puțin este clar că plusul de bunăstare va fi mic iar rămânerea în cercul vicios al subdezvoltării este garantată.

Poate este o problemă ce tine de genetică, poate tine de educație, poate este o inertie – nu stiu. Dar parcă prea mult se fac experimente sociale, parcă prea ne-am obișnuit cu aceleasi Singur Acasa in fiecare an, prea mult cu aceleasi concerte de Craciun la Sala Palatului, prea mult să ne uităm în gura celor care spun că nu sunt bani atunci când e vorba de creșterea veniturilor populației.

Unii colegi din strainatate nu pot sa inteleaga cum au rezistat românii măsurilor de austeritate impuse în perioada 2009-2011. Cum de nu au existat tulburări sociale majore atunci când s-au tăiat salariile, s-au taxat ilegal pensiile, s-au redus alocatiile sociale s.a.m.d? Le-am răspuns că sunt mai mulți factori dar unul este fundamental – românii sunt multumiți cu puțin. Vin din istoria ultimilor 100 de ani obisnuinta cu stransul curelei, obisnuinta de a se considera vinovati peste un anumit nivel de castiguri (chiar daca indreptatite, legitime), tendinta de a considera ca nu este normal un ritm de convergență sustinut.

Cum a fost posibil ca România să implementeze a doua cea mai dură ajustare fiscală din Uniunea Europeană (după Grecia) ? Cum s-a putut deteriora atât de mult plasa de siguranță socială fără a exista o presiune socială majoră? Românii sunt mulțumiți cu puțin.

Cum au putut să dispară  din economie 740 mii de locuri de munca efectiv stabile (norma intreaga) (de la un maxim de 4.835.000 in sept 2008 la un minim de 4.095.000 in ian 2011) fără ca presiunea socială să nu crească la un nivel îngrijorător? Multumiți cu puțin.

Cum pot tinerii ce lucrează în mediul privat să vadă că la fiecare oră muncită există mai mult de un euro diferenta intre productivitatea muncii si costul total al fortei de munca? Cum nu poate exista spațiu pentru creșterea salariilor când există o diferență respectabilă între eficiența muncii lor și ceea ce se plătește în total pentru ora de muncă? Cum…?

Eh, mulțumiți cu puțin.

voxpublica.net