Ameţeala provocată de rezultatul alegerilor de la sfârşitul anului trecut pare să se agraveze, cu consecinţe delicate asupra întregii societăţi româneşti. Trezirea instinctului de luptă, de a arunca cu orice preţ cu noroi în adversarii politici – combinată cu lipsa de cultură politică – determină reacţii cel puţin ciudate pentru orice observator raţional al scenei româneşti.

Citesc din ce în ce mai multe analize legate de aşa-zisul anti europenism al unor lideri politici importanti din România. La început o caznă, mersul în genunchi către parte din leadership-ul occidental pare că a devenit o probă de purificare, de acceptare, de câştigare a încrederii din partea celor care se uită la măiestria cu care unii jucători autohtoni practică acest sport.

La început am crezut că este o glumă. M-am gândit că este din nou un ping pong obişnuit între oameni politici, o nouă temă de discuţie, temporară, fără substrat, cu sorţi mici de izbandă. Dar nu, gluma nu este glumă, oamenii politici nu mai sunt chiar politici (sau cel puţin în aparenţă). Analişti altfel admirabili, jurnalişti de forţă, politicieni ce predică moralitatea şi principiile corectitudinii s-au încolonat în ceea ce eu numesc – Grupul Împotriva României.

Pare că practicarea mersului în genunchi a făcut sângele să aibă o viteză din ce în ce mai mare, ameţeala a aparut instantaneu. După o perioadă de panică, s-a instalat starea de extaz, iluziile, senzaţia de catharsis asociată innăbuşind practic raţionalul. Arogarea de facto a dreptului de a purta drapelul proeuropean al României (nevalidată sau legitimată de cineva) este de neînţeles. Noi si ceilalti ca stare de structurare a elitei politice este semnul resuscitarii regulii luptei de clasa, creând un sentiment puternic de deja vu vis-a-vis de ceea ce ni se preda la orele de învatamant politic al fostului partid totalitar.

Continuarea propagandei de acest gen, aruncand pata anti UE pe liderii coalitiei de guvernare (acum, mâine pot fi alţi lideri politici) ne costă pe noi toţi şi comportă mai multe riscuri, dintre care o să argumentez doar câteva.

Slăbirea poziţiei de negociere a României în organismele UE. După ce că nu folosim nici măcar marginal puterea dată de numărul ridicat de voturi în institutiile fundamentale ale UE (a şaptea ţară ca numar de voturi, in principiu, nu?), propaganda anti România va conduce la reducerea puterii de negociere pentru reprezentanţii noştri – preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Nu trebuie astfel să ne mire marja redusă de negociere pe alocarea financiară 2014-2020, aderarea la Schengen s.a. Rezultatele sunt vizibile şi propaganda, da, işi arată astfel efectele.
Polarizarea societăţii în pro europeni şi antieuropeni. Este un curent care a apărut în aproape toate statele noi mebre UE post 2004 şi care a condus la rezultate net defavorabile. Conflict între guverne si companiile occidentale, reînvierea populismului naţionalist, creşterea cotei partidelor extremist.populist nationaliste s.a. Mărirea faliei între elite si categoriile mai putin educate din societate, adversitatea celor din urmă la reforme, altfel corecte, fiind din ce in ce mai ridicată.
Senzaţia de lipsă de viziune, de strategie, de coerenţă. Spuneam într-un articol legat de a doua modernitate a României că una dintre greşelile grave pe care leadership-ul romanesc a facut-o în prima parte a tranziţiei a fost baleierea irationala intre modelul american si cel european, lipsa unei ancore stabile determinand volatilitate economică, politică şi socială.
Cresterea asimetriei între costurile şi beneficiile apartenenţei la UE. Scriam intr- un alt articol, în 2006, pe baza analizei experientei tarilor din flancul sudic al UE, că trebuie să fim prudenti in ceea ce priveste asteptările mult prea optimiste legate de integrarea in UE. Aratam că experienţa demonstreaza că in primii 12-15 ani de la aderarea la UE vor aparea costuri nete şi numai dupa aceea, doar în cazul aplicarii unor politici publice consistente, se vor vedea şi beneficii nete. Continuarea propagandei va mări ecartul intre costuri si beneficii, in defavoarea noastra.
Scăderea demnităţii şi creşterea lipsei de respect fata de institutiile statului român. Tendinta companiilor europene de a folosi dublul standard în ceea ce priveşte relaţia cu institutiile (state dezvoltate vs state în dezvoltare) va fi din ce in ce mai ridicată. Extragerea de rente cît mai mari fără a lua în calcul aproape deloc efectele economice, sociale, politice pe plan intern, lipsa unei minime preocupări de responsabilitate socială, miza pe termen scurt şi aplecarea spre domenii speculative în dauna investitiilor de genul capitalului rabdator, benefic pentru noi pe termen lung, se vor accentua.
Riscul cel mai mare – intrarea în cercul vicios al neîncrederii. Războiul bizantin continuat în acest fel va oferi inputuri din ce în ce mai valoroase celor care au ceva împotriva României, din motive simple – istorice, personale, conjucturale s.a. Argumente chiar valide oferite de liderii nostri la masa UE vor fi expediate din start, imaginea fiind deja creată. Frustrarea va începe să-şi arate colţii, războiul politic intern va continua, se oferă din nou materie primă pentru destructurarea intereselor României s.a.m.d
Deşi cred că suntem cu totii obositi, eu propun sa reflectăm cu o mai mare atentie la ceea ce vrem să transmitem. Efectele perverse sunt de multe ori ciudate şi imprevizibile
Articol publicat pe www.contributors.ro