Dezbaterile pe reducerea CAS reflectă ciocnirea a două moduri de gândire. Unul care este pe ducă, de tipul contabilului de întreprindere — austeritate, tăieri de salarii, pensii, ajutoare sociale, închideri de școli, spitale s.a. și altul care de-abia se naște, de tipul viziunii macroeconomice — dezvoltare, viziune integrată privind măsuri de creștere a potențialului economiei, investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Este diferența între distrugere și construcție, dintre măsuri luate pe picior și strategie, între economiști autodidacți și macroeconomiști. Reprezintă deosebirea dintre măsurile economice mimetice  / cultura economică de ziar și strategia macroeconomică — secvențialitate optimă a măsurilor, reducerea decalajelor temporale în aplicare, estimarea multiplicatorilor s.a.m.d

Cele două tabere nu au cum să se intersecteze niciodată. Nu poți să pui laolaltă micro cu macro, politicieni care vorbesc de MTO dar nu conștientizează câte probleme pot crea angajamentele total nefezabile, nu poți să pui în același coș decidenții politici de ieri care favorizau guvernarea pe datorie și aruncarea problemelor în viitor cu decidenții politici de azi, care au curajul să pună piciorul în prag pentru o măsură economică bună și să negocieze cu studiile pe masă în fata creditorilor internaționali.

Mulți ar spune că în această bătălie între vechi și nou trebuie un arbitru. Dar ce poate fi mai relevant decât tabloul macroeconomic: creștere economică record, producție industrială ce crește cu 9-10%, investiții străine cu 20% mai mari, rata de absorbție de 5 ori mai mare decât în trecut, plus 140.000 de locuri de muncă, inflație la minime istorice și o puternică sustenabilitate pe datoria publică și pe acoperirea deficitului de cont curent?

În ciuda micilor mișcări tectonice, vom merge înainte cu viziunea macroeconomică. Distrugerea creatoare a vechiului sistem de gândire presupune efort dar rezultatele vor fi cu atât mai benefice.