Cristian Tudor: De ce nu am eșuat… încă – o lecție despre reziliență și un apel la colaborare
Salut, Cristian Tudor aici. La final de an, simt nevoia să mă opresc un moment și să vorbesc deschis despre 2024 – un an al lecțiilor dure, al greșelilor mari, dar și al reușitelor care ne-au împins mai departe.
Suntem, fără îndoială, într-un punct sensibil. Nu suntem în colaps, dar adevărul e că un pas greșit – mai ales operațional – ne-ar putea costa scump. De ce? Pentru că anul acesta am avut parte de experiențe care ne-au testat limitele, nu din vertical farming, unde inovăm, dezvoltam si invatam continuu, ci din ce se presupunea că știm cel mai bine: agricultura convențională.
Am lăsat agricultura convențională să funcționeze pe inerție, crezând că lucrurile vor merge de la sine. Dar, inevitabil, au apărut probleme – mici fisuri care, dacă nu sunt reparate la timp, pot afecta tot ecosistemul. Și da, asta a adus frustrări de toate părțile, mai ales în relațiile cu partenerii noștri de peste 10 ani, oameni cu care am construit încredere pe termen lung. Pentru asta îmi asum responsabilitatea și știu că e nevoie de mai multă atenție și dedicare, chiar și pentru ce „pare” să meargă bine.
Pe de altă parte, în vertical farming, am reușit să facem pași importanți. Am securizat capex-ul necesar pentru finalizarea celui mai mare proiect de vertical farming al nostru, un sistem complet integrat pe care îl dezvoltăm de mai bine de un an. Este un pas critic pentru noi, un proiect care va demonstra pe deplin capacitatea noastră de a combina eficiența, sustenabilitatea și tehnologia lean, atumatizata, dar complet low tech.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


