Foarte pe scurt, răspunsul e că nimeni nu vrea să dea nimic înapoi. Explicabil, fiindcă, dacă ar face-o recunoscând furtul făcut de armatele lor invadatoare sau de administraţiile coloniale pe care le-au instalat în teritoriile cucerite, ar admite două lucruri: 

1. responsabilitatea statului respectiv în deţinerea ilegală de bunuri despre care se ştia sau se bănuia că au fost furate 2. deschiderea Cutiei Pandorei, una uriaşă, cu valori dincolo de orice imaginaţie tocmai fiindcă este vorba despre tezaure inestimabile, iar asta ar însemna un precedent care să fie invocat ulterior în justiţie în mii şi mii de procese internaţionale. Subiectul revine acum în actualitatea internaţională din ce în ce mai des. În acest moment se reaprinde uriaşul scandal al frizelor de la Partenon furate/achiziţionate de Lordul Elgin în urmă cu 200 de ani în urma unei decizii validate de guvernatorul otoman al epocii căruia cu siguranţă că puţin că-i păsa că tezaurele naţionale ale provinciei greceşti pe care o administra erau devalizate şi trimise cu vapoarele în Malta, apoi în Marea Britanie. Discuţia este veche, v-am prezentat-o pe larg într-un alt articol, dar revine acum în urma pledoariilor dramatice făcute de premierul grec Mitsotakis aflat recent în vizită la Londra unde a încercat să-l convingă pe omologul său Brian Johnson de justeţea cauzei ţării sale. Evident că în van, dar asta nu înseamnă că demersul a fost total inutil deoarece a repus în mod solid problema restituirilor în contextul unei noi percepţii internaţionale asupra problematicii, acum considerată a a trebui să fie rezolvată pentru a face dreptate morală popoarelor jefuite de resursele lor de către marile puteri coloniale. Apărarea Marii Britanii este mereu aceeaşi: politic şi juridic vorbind, „cazul Partenon” a fost lămurit încă din 1816 când, în maximum de glorie al perioadei coloniale, o comisie a Parlamentul britanic a fost chemată să judece legalitatea acţiunilor Lordului Elgin şi, fără nici un fel de surpriză, nu a găsit niciun fel de probleme. Vă reamintesc doar că a fost vorba despre o operaţiune enormă în raport cu mijloacele tehnice ale momentului: între 1801-1812, echipe aflate sub comanda şi plătite de Lord Elgin, au desprins i au încărcat pe vase de transport aproximativ jumătate din frizele rămase intacte pe Partenon. Lordul Elgin a susţinut – şi acesta este argumentul reluat şi azi de politicienii britanici – că operaţiunea a fost legală, fiind autorizată în termenii unui firman dat de Sublima Poartă, document care nu a fost niciodată regăsit în arhivele imperiale otomane. Intenţia lui Elgin era ca frizele să fie folosite pentru împodobirea propriei locuinţe, Broomhall House, dar divorţul l-a să-şi vândă colecţia pentru a-şi acoperi datoriile, acceptând oferta făcută de British Museum. ADVERTISING În consecinţă, susţin acum britanicii, nu Guvernul Graţioasei Sale Majestăţi ar fi în vreun mod răspunzător sau posibil de a fi introdus ca parte în scandal. Nu, cine trebuie să ia o decizie sunt cei de la British Museum care, în acest sens, au o poziţie extrem de clară şi definitivă. O puteţi citi aici. Esenţa ei este remarcabilă: nu dăm nimic înapoi, dar putem negocia împrumutul de exponate pentru expoziţii temporare în Grecia. Aici intervine dimensiunea morală a problemei, cea care ar putea acum să imprime un cu totul alt sens disputelor, dată fiind şi poziţia din ce în ce mai neconfortabilă a Marii Britanii care, dacă mai vrea să-şi păstreze ceva din tezaurele luate cu japca în epoca colonială, are de susţinut o bătălie deloc simplă în faţa opiniei publice internaţionale. Dar, iată şi un semn posibil de schimbare, chiar britanicii, aşa cum reiese dintr-un recent sondaj pe YouGov, spun, în proporţie de 37%, că sculpturile ar trebui înapoiate Greciei şi doar 223% sunt de părere că ar trebui să rămână în continuare la Londra.

Citeste mai mult: adev.ro/r32gjr

Citeste mai mult: adev.ro/r32gjr

Citeste mai mult: adev.ro/r32gj