OraNoua.ro
Publicat în 8 ianuarie 2015, 15:47 / 238 elite & idei

Cristian Unteanu: Carte de reportaj. Dumnezeul bisericii din jungla Amazonului

Cristian Unteanu: Carte de reportaj. Dumnezeul bisericii din jungla Amazonului

de Cristian Unteanu

Plecasem de zile întregi, începusem să le pierd numărul, din Manaus, capitala statului Amazon, pe Rio Negro, fluviul care, la câteva zeci de kilometri spre sud, avea să se unească cu cealaltă uriaşă venire de apă, Amazonul, pentru a forma ceea ce avea să ajungă la Atlantic ca Marele Fluviu Amazon.

Acolo, la punctul de întâlnire, unde se adună apele celor două fluvii şi unde, dinspre ocean, ajunge pe timp de maree, apa mai caldă a Atlanticului, am fost martorul primului act de magie pură al junglei care ne aştepta în drepta, încă nevăzută, dar cu mirosul deja amestecat cu cel al apelor nesfârşite: acolo, doar acolo, într-un cerc de câteva zeci de metri, se jucau delfinii, sărind din apa caldă a unui fluviu în cea rece a celuilalt, adunând energie din căldura adâncului, pentru a sălta peste apă în veselia nestăpânită a frumuseţii libertăţii absolute. Într-un târziu, au observat bărcuţa noastra, entitate infimă în raport cu nesfărşitul oricărei distanţe în care se socoteşte existenţa amazoniană, şi pesemne că ceea ce au văzut nu i-a derangat, căci au început mai întâi să se rotească în jurul nostru, apoi să sară foarte aproape de noi şi, ca prim cadou magnific al junglei amazoniene, au sărit de două ori peste noi, anunţându-ne, simbolic, că puteam merge mai departe, spre pământurile poveştilor niciodată desluşite ale junglei.

Ajunsesem aici după un  foarte lung periplu care m-a făcut să străbat de multe ori mapamondul în cadrul unui program de televiziune intitulat MILLENNIUM, sub egida Clubului de la Roma,  al Academiei Franceze şi al Academiei Române. Bertrand Schneider, secretarul general de atunci al Clubului, m-a trimis într-o după-amiază de vară să-l întâlnesc pe Claude Levi Strauss cu care am realizat câteva ore de interviuri şi căruia i-am promis că voi încerca să mă duc pe urmele sale în Amazon şi Matto Grosso, pe o tematică legată de antropologie şi, mai larg, de supravieţuirea ultimelor elemente magice.

Un prim drum complicat , ajutat de o sponsorizare extrem de importantă valoric oferită de compania PETROBRAS, m-a făcut să pot să realizez atunci o parte a promisiunii, continuată peste ani cu alte drumuri, de data asta coborând din Anzi, în aceeaşi căutare a unei lumi magice cu  locuitorii ei, cu toţii ieşi din normele gândirii noastre raţionale şi limitele civilizaţiei noastre carteziene..

Daţi-mi voie să vă povestesc intrarea, prima intrare în junglă, mai întâi pe un canal central, apoi, bazându-ne pe ştiinţa secretă a primului nostru indian-călăuză, pe canale din ce în ce mai mici, zeci şi zeci de kilometri de căi secrete într-o lume din ce în ce mai opresantă, dar şi fabuloasă ca un basm devenit brusc realitate. Canalele se ţeseau, mici, strâmte, printre rădăcinile unor copaci uriaşi care se ridicau deasupra apelor imemoriale pentru a-şi uni ramurile foarte sus deasupra noastră, adesea într-o ţesătură atât de strânsă încât totul se întuneca, punctul de orientare fiind următoarea pată de lumină pe apă, loc liber lăsat de vreun copac abia prăbuşit.

Magia era totală, lumină, sunet şi mirosuri. Vedeai speriat de-o parte inelele din corpul enorm al unui şarpe care se prelingea leneş de pe o ramură, atât de jos încât trebuia să-l ridicăm respectuos cu rama pentru a trece, dând apoi nas în cioc cu un tucan uriaş, capodoperă a pictorului comanditat de Dumnezeu, pe care-l admiram vrăjiţi în acele câteva secunde cât putea sta liniştit înainte să-şi ia jignit zborul în urma atacului unor macaci geloşi, sute, evoluând graţios şi urlător, curioşi la maximum de prezenţa noastră. Atenţi la ochii bulbucaţi ai caimanilor, nenumăraţi, aşteptând în marginea de mâl, mereu aproape de trunchiurile prăbuşite, cele pe vârful cărora, din când în când, puteai vedea însorindu-se o iguană uriaşă, perfect nemişcată, veghind acolo parcă de la începuturile lumii.

Totul în zgomotul de fond enorm al vieţii junglei, zi şi noapte plină de mirosuri şi sunete care se rostogoleau în ecouri de ţipete de păsări sau strigăte de macaci, de bâzăit de insecte, atât de dese încât, privite în razele de soare ce străbăteau acoperişul de ramuri, păreau să formeze perdele compacte prin care urma să trecem ca printr-un zid de lapte, zbor de păsări diurne sau cele de pradă nocturne, ridicându-se greoi din apă având în cioc un peşte uriaş, un şarpe prelung pe care-l terminau de omorât în zbor…

Eram în miezul zilei, în plin sezon de maree, ceea ce însemna că apa se ridicase cu aproximativ 8 metri, vizibil când observai cât de primejdios de aproape de nivelul fluviului erau rarele case pe piloni pe care le mai vedeam, câte una la două zile. Primejdios, ne spunea călăuza, din cauza peştilor pirhania care pot sări foarte sus din apă, la peste un metru şi jumătate.. De aceea casele sunt pe piloni şi animalele sunt ţinute într-un ţarc închis construit deasupra casei….

Eram în acest miez de zi, când, brusc, am simţit că se schimba ceva. La început nu ştiam ce se întâmplă, dar am înţeles repede că şi călăuza ştia ceva pentru că oprise motorul bărcii şi ne lăsa să plutim în linişte spre un cerc de lumină în mijlocul căruia era o biserică pe piloni. Brusc, miracolul locului a impus tăcerea. Tăcea jungla, era de necrezut liniştea aceea absolută, magică, în lumina lăptoasă ce delimita cercul bisericii din junglă. Din lemn, micuţă, cu uşa deschisă, vedeam băncile şi scaunele aşezate morman la mijloc pentru a fi ferite de ridicarea apei ce ajusese totuşi să inunde podeaua. Am făcut semn călăuzei că aş vrea să intru, a văslit până acolo, am intrat, m-a lăsat singur…în biserica lui Dumnezeu din jungla Amazonului, vopsită într-o culoare cărămizie, cu o bandă verde, scorojită de maree şi ploi, cu o singură icoană înfăţişând Madona cu Pruncul, pictată de un localnic, căci tare semăna Fecioara cu o indiancă ce-şi ţinea copilul în şalul alb înnodat după gât.

Miracolul însă continua. Dumnezeu era acolo prin paznicii lăsaţi să vegheze liniştea locului sfânt: de-o parte şi alta a icoanei, dormitând hieratic, stăteau doi tucani enormi, sculpturali, calmi, privind chiar interesaţi vizitatorul neaşteptat în acel timp al anului. Mai era, puţin mai departe, dormind pe un scaun exact în punctul pe care cădea o rază de soare, un şarpe rotit asupra lui însuşi în multe rotunduri cu desene în galben şi verde. Pesemne că am răsuflat a teamă, pentru că a deschis ochii, a şuierat domol, acum cred că a salut, apoi a reintrat în somn.

Era, undeva în dreapta icoanei, un loc pe care se vedeau urmele unor ofrande, acum stafidite sau mucegăite căci, nu-i aşa, cine ar avea nevoie de mâncare în lumea binecuvântată de Dumnezeu cu orice îţi poţi imagina? Acelea, măcar acolo, erau semnul de respect adus acelui Dumnezu ce împrăştia dreptatea, mila şi, poate, câteodată, sănătatea şi o brumă de fericire în splendoarea nemiloasă a junglei începutului de lume.

Am vrut să las şi eu ceva, m-am căutat în buzunarele pantalonilor şi am scos o jumătate de pachet de biscuiţi şi un pacheţel nou de bomboane de lămâie. M-am simţit absolut ridicol, dar altceva n-aveam, aşa că le-am lăsat în speranţa că Dumnezeul junglei nu se va supăra că am lăsat prea puţin … Şi fiindcă miracolul era unul adevărat, când să mă întorc spre ieşire, văd cum, de pe grindă, coboară încet, absolut maiestuos, o maimuţă înaltă, cenuşie cu pieptul alb şi cu un pui pe umăr. Se uită spre mine, apoi se duce la pachetul de biscuiţi, ia unul, îl miroase, mănâncă jumătate, foarte atentă, aşteaptă câteva secunde, apoi mai ia un biscuit şi-l dă puiului.

Poate a fost doar o suită de simple întâmplări într-un tărâm de nicăieri. Poate am văzut renăscută una din imaginile în care cred încă populaţiile adânc izolate în jungla magică,  zeii minusculi dar atotputernici veniţi acum, pe timp de maree înaltă, să se adăpstească în Biserica Domnului, înţelept şi milostiv, adunând suflarea pământului. Poate, pur şi simplu, erau imaginile viaţii înseşi, cu pulsul ei năvalnic aşa cum a izvodit la începuturile lumii….. Poate …

 

Sursa: adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorClaudiu Butacu: România nu poate lipsi de la Solar Decathlon!      

PoliticAntal Lorant: Yesterday we discussed and voted on an important law!

EconomieDaniela Șerban: Companiile incluse în BET AeRO vor fi punctate din acest an pentru interacțiunea cu investitorii, prin indicatorul VEKTOR

ExternMarco Badea: 84 de zile de când a început războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina

SocialAndreea Paul: Meseriile viitorului pentru copilul meu

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a organizat prima ediție a conferinței internaționale în domeniul diplomației cibernetice – „Building global digitalisation: creating trust & security through cyber diplomacy”

CulturaDan Mircea Cipariu: Blues & poetry performance, în spațiul La Cave de Bucarest

EditorialMihai Anghel: Domeniile regale ale sufletului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe