Se poate oare vorbi despre un scenariu pus la cale sau orientat subteran de către profesionişti ai operaţiunilor militare clasice de război psihologic, adaptate acum contextului războiului hibrid care se poartă împotriva Europei?

Să vedem ce argumente ar putea exista în acest sens. Cel care concepe o asemenea operaţiune, spun manualele, crează un scenariu al cărui scop este ca părţile să ajungă, cât mai rapid posibil, în situaţia „opţiunilor imposibile“, adică în acel punct în care oponenţii nu mai au altă cale de ales decât să meargă pe drumul escaladării conflictului. Iar cheia scenariului constă în estimarea corectă a momentului în care urmează să fie folosită violenţa, elementul central de referinţă care schimbă total percepţia, sentimentele şi capacitatea de angajare ulterioară. Nu neapărat în cazul „participanţilor motivaţi“ ci mai ales pentru posibilitatea schimbării opţiunilor „majorităţii tăcute“. Creatorii unui asemenea scenariu au ca sarcină să identifice şi apoi să pună rapid în mişcare resorturile emoţionale care să sudeze opinia publică în jurul celora care deja se afă de o parte şi de alta a baricadei, fie din convingere, fie de raţiuni politice, fie urmare a unor diverse dependenţe directe sau indirecte, fie deoarece sunt parte integrantă a unui sistem de relaţionare (putere şi administrativ). Cei mai interesanţi din acest punct de vedere sunt cei până acum neconvinşi sau ezitanţi, tăcuţi şi scârbiţi de politică şi politicieni, cei cărora li se oferă acum urmează un motiv imediat şi absolut evident de a ieşi din amorţeală şi de a trece la acţiune directă. Într-un asemenea scenariu, violenţele nu trebuie nicidecum să fie un sfârşit de scenariu, ci doar începutul celui real. Secretul reuşitei operaţiunii este producerea şi exploatarea unui eveniment cu înaltă încărcătură emoţională, imposibil de ocolit sau ignorat, folosit ulterior ca justificare la nivel internaţional. Scenariu în care nu a contat, nu contează şi nici nu va conta care dintre părţi are dreptate din punct de vedere tehnic, în raport cu prevederile legale şi constituţionale. Odată cu producerea evenimentului respectiv, scenariul respectiv urmează să treacă într-o cu totul altă fază, cea în care imaginea „internaţionalizată“ primează în faţa realităţii: emoţia ulterioară se va clădi exclusiv pe percepţia emoţională a evenimentelor şi va deveni, în sine, sursă ulterioară de generare a suitei de evenimente ce vor urma. Într-un asemenea scenariu, violenţele nu trebuie nicidecum să fie un sfârşit de scenariu, ci doar începutul celui real, profund conflictual, motivaţie evidentă pentru nevoia de secesiune a unora şi a răspunsului în forţă al celorlalţi. Este ceea ce pare să se petreacă acum în Catalonia, ca un posibil caz-şcoală.

Citeste mai mult: adev.ro/ox8kn4