OraNoua.ro
Publicat în 2 martie 2016, 17:22 / 239 elite & idei

Cristian Unteanu: După 10 ani, s-a încheiat în mod oficial mega-ancheta Consiliului Europei asupra „închisorilor CIA“

Cristian Unteanu: După 10 ani, s-a încheiat în mod oficial mega-ancheta Consiliului Europei asupra „închisorilor CIA“
de Cristian Unteanu

În fine, după 10 ani de anchetă (una duntre cele mai importante şi complexe realizate în istoria Consiliul Europei), procedurile sunt declarate oficial închise prin scrisoarea semnată de Thorbjørn Jagland, Secretarul General al acesti instituţii.

Este o concluzie logică după ce colegul său Pedro Agramunt, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, îl informează pe data de 11 februarie că a primit cel de-al treilea şi ultim set de răspunsuri suplimenatre cerute unora dintre Statele Membre.

Ocazie cu care am primit de la colegii din Consiliul Europei un dosar masiv conţinând documentele esenţiale ale dezbaterii de un deceniu, doar fragmentar sau deloc prezentate direct, ca atare, opiniei publice din România. Este ceea ce vom face în continuare, premieră pentru mass-media românească şi un act de informare strict necesar pentru o ţară care, după cum veţi vedea, a fost continuu acuzată, dar care şi-a prezentat permanent un punct de vedere obiectiv şi argumentat, contrazicând presupunerile vagi iniţiale şi rămase la fel de vagi şi nesubstanţiate şi acum.

Iată scrisoarea care pune termen oficial anchetei, datată 25 februarie 2016:

 

 

Cronologia anchetei

–  7 noiembrie 2005: Ca urmare a unor informaţii apărute iniţial în Washington Post, apoi în alte publicaţii din SUA, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) îl însărcinează pe senatorul Dick Marty, fost procuror elveţian, să deschidă o anchetă privind „presupusele centre secrete de detenţie şi transferuri ilegale de persoane („extraordinary renditions”) între diferite state membre ale Consiliului Europei”. Rene van der Linden, în acel moment Preşedintele APCE, declara că „această problemă este chiar în centrul mandatului Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului“.

–  24 ianuarie 2006: Dick Marty redactează şi prezintă primele sale concluzii provizorii (plus înregistrarea conferinţei de presă), ocazie cu care declară că, din punctul său de vedere, „este foarte puţin probabil ca guvernele europene – sau cel puţin serviciile lor de informaţii – să nu fi fost la curent cu transferurile ilegale de deţinuţi din Europa. Vorbeşte despre numeroase indicii, coerente şi convergente, care permit să se ajungă la concluzia că ar fi existat un adevărat sistem de „externalizare” a torturii. Cu acelaşi prilej, se felicită de faptul că, la cerere, i-au fost oferite informaţii suplimentare detaliate de la EUROCONTROL, agenţa europeană de gestionare a traficului aerian, precum şi a unor imagini de satelit furnizate de Agenţia UE pentru sateliţi.

–  1 martie 2006: Analizând răspunsurile oferite de Statele Membre, între care şi cel din partea României semnat de Răzvan Mihai Ungureanu în calitate de Ministru de Externe, Terry Davis, în acel moment Secretar General al Consiliului Europei, declara că i se pare că „Europa constituie un excelent teren de vânătoare pentru serviciile de informaţii străine“ şi solicită să fie puse în operă mai multe bariere de securitate împotriva abuzurilor. Prezintă miercuri, 1 martie, un Raport în care declară că regulile care privesc activitatea serviciilor secrete – mai ales a celor străine – par să fie inadecvate în multe dintre Statele Membre şi că reglementările de la acea oră privind traficul aerian nu ofereau garanţii împotriva abuzurilor. Imunitatea acordată agenţilor străini care comiteau infracţiuni în Europa nu trebuie să fie extinsă la cazurile grave de violare a drepturilor omului.

–   17 martie 2006: Într-un aviz comun, experţii în probleme juridice ai Comisiei de la Veneţia şi ai Consiliului Europei, declară că, în virtutaea Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului, şi a altor tratate internaţionale, Statele Membre au datoria de a refuza tranzitul prizonierilor atunci când o asemenea operaţiune cuprinde sau presupune şi acte de tortură. În caz de suspiciuni, trebuie să ordone percheziţionarea avioanelor civile şi să refuze survolul teritoriului lor.

–  7 iunie 2006: Prezentând primul său raport oficial, Dick Marty afirmă că a dezvăluit „o pânză de păianjen mondială de centre de detenţie şi transferuri ilegale practicate de SUA” şi acuză legături între acest sistem şi un număr de 14 State Membre ale Consiliului Europei dintre care 7 este posibil să fi violat drepturile unor persoane desemnate nominal.

–  14 iunie 2006: după analiza unei a doua serii de răspunsuri din partea Statelor Membre, printre care şi România, Terry Davies, Secretarul General al Consiliului Europei, redactează un raport complementar în care afirmă că legislaţiile destinate să protejeze cetăţenii europeni împotriva violării drepturilor omului comise de agenţi ai serviciilor secrete străine sunt „mai degrabă excepţia decât regula”.

–  27 iunie 2006: În APCE este dezbătut Raportul Mary şi se cere închiderea sistemului de închisori secrete, supravegherea serviciilor de informaţii străine care operează în Europa, precum şi adoptarea unei strategii comune de luptă antiteroristă care să fie compatibilă cu respectul drepturilor omului.

–  30 iunie 2006: Terry Davies adresează propuneri concrete guvernelor Statelor Membre europene în ce priveşte legile asupra controlului operaţiunilor serviciilor de informaţii străine în Europa, reanalizând imunitatea conferită de State şi permiţând o mai bună folosire a mijloacelor de control în ce priveşte survolul teritoriului Statelor Mambre, cu adăugirea unor prevederi impunând aterizarea şi percheziţionarea unor aparate de zbor civile folosite în misiuni oficiale.

–  6 septembrie 2006: Consiliul de Miniştri – reprezentând cele 47 de State Membre ale Consiliului Europei – decide doar „să ia notă” de propunerile Secretarului General, hotărând să nu le dea o urmare imediată. O decizie luată în aceeaşi zi, când Preşedintele George Bush admite existenţa unor închisori secrete ale CIA , aveţi aici relatarea BBC. Imediat, în replică, Rene van der Linden, Preşedintele APCE, declară că a răpi oameni şi a-i tortura în secret „este gestul unor criminali, nu al unor guverne democratice”.

–  14 februarie 2007: Într-un raport separat, Parlamentul European ajunge la concluzii similare cu cele din Raportul Marty şi subliniază că ţările membre UE „au închis ochii” asupra operaţiunilor de „extraordinary renditions” care s-au produs pe teritoriul lor şi folosind spaţiul lor aerian.

–  8 iunie 2007: După câteva luni de investigaţii suplimentare, Dick Marty revine cu un al doilea raport exclusiv pe tema „închisorilor secrete CIA din Polonia şi România (aveţi aici toate datele privind momentul respectiv, inclusiv graficele raportului plus conferinţa de presă), prezentând ceea ce, din punctul său de vedere, ar constitui probe ale prezenţei „unor deţinuţi extrem de importanţi”, inclusiv Khaled Sheick Mohammed, acuzat de a fi cel care a conceput atacurile de la 11 septembrie. Pe baza unor mărturii obţinute de la membrii unor servicii de informaţii şi verificate, susţinea Dick Marty, pe baza unor alte servicii de informaţii, avea argumente să afirme că ar fi existat o serie de acorduri parţial secretizate între aliaţii NATO, în 2001, care ar fi permis CIA să opereze activităţi ilegale în Europa. Putreţi consulta raportul, iată doar un grafic prezentat de Dick Marty:

–  27 iunie 2007: Plenul APCE (300 de parlamentari din 47 de state) aprobă Raportul Marty şi, într-o rezoluţie şi o recomandare adresată guvernelor, invită la o mai bună supraveghere a serviciilor secrete străine care operează în Europa. Parlamentarii afirmă că trebuie limitată folosirea prevederilor „secretului de Stat” pentru protejarea actelor ilegale ale serviciilor secrete.

–  16 ianuarie 2008: Comitetul de Miniştri redactează un răspuns în care declară că „va examina cu atenţie” propunerile făcute de Secretarul General în ceea ce priveşte controlul asupra activităţii serviciilor de informaţii străine care operează în Europa, cu observaţia că „este vorba despre domenii extrem de sensibile ale securităţii, dreptului şi practicilor naţionale”. Până în prezent, niciuna dintre propuneri nu a fost pusă în aplicare.

–  4 aprilie 2008: Într-o declaraţie de presă, Dick Marty critică dur răspunsul Consiliului de Miniştri pe care îl caracterizează drept „ipocrizie” din partea guvernelor europene care continuă să nege implicarea lor în ce priveşte închisorile secrete şi transferurile ilegale de prizonieri, cu excepţia situaţiei în care au fost silite sau forţate.

„Din punctul meu de vedere, SUA au făcut proasta alegere de a duce războiul împotriva terorii prin mijloace ilegale, dar cel puţin au făcut-o în mod deschis şi au argumentat această decizie”

–  6 noiembrie 2008: În mărturia depusă în faţa Tribunalului din Milano, care judeca un caz de urmărire penală împotriva unor agenţi CIA şi ai serviciilor secrete italiene implicaţi în răirea lui Abou Omor, Dick Marty afirmă că este vorba despre unul dintre puţinele cazuri privind programul de „extraordinary renditions” al CIA care a ajuns în faţa justiţiei. Invocarea de către guvernul italian a „Secretului de Stat“ ca în cazul altor proceduri judiciare sau parlamentare în SUA sau în Germania, nu ar trebui să servească la blocarea procesului. „Lăsaţi justiţia să-şi facă treaba” – declara Marty.

–  21 august 2009: reacţionând la informaţii publice privind o „închisoare secretă CIA“ în Lituania, Marty declară că sursele sale ar confirma aceste date şi cere o anchetă imediată, independentă şi exhaustivă asupra a ceea se raportează că s-ar fi întâmplat într-o locaţie în apropiere de Vilnius.

–  28 septembrie 2010: Curtea Europeană a Drepturilor Omului intervine pentru prima oară într-un caz specific privind „extraordinary renditions“ şi închisorile secrete atunci când comunică autorităţilor cazul El Masri C „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei“, solicitând un răspuns la o serie de acuzaţii. El Mari, se pare confundat de CIA cu o altă persoană purtând acelaşi nume, a fost răpit şi interogat timp de 23 de zile într-un hotel din Skopje înainte de a fi remis unor agenţi americani.

–  19 mai 201: într-un raport privind o vizită efectuată în Lituania, Comitetul împotriva torturii al Consiliului Europei ridică o serie de întrebări asupra vitezei şi exhausitivităţii anchetei efectuate de Procurorul General privind abuzurile de putere. În răspunsul lor, autorităţile lituaniene afirmă că „în cursul cercetărilor, nu a reieşit nicun element obiectiv privind abuzurile (sau orice acţiune ilegală)“ şi că, în conscinţă, nu va fi declanşată nicio urmărire penală.

–  5 septembrie 2011: În două comentarii prilejuite de cea de-a zecea aniversare a atentatelor de la 11 septembrie, Thomas Hammarberg, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, reia apelurile reptate ale lui Marty ca guvernele europene să fie obligate să răspundă pentru acţiunilor lor. (Vedeţi aici primul comentariu şi al doilea comentariu)

–  6 octombrie 2011:  În ultimul său raport către APCE, Dick Marty evaluează diferitele anchete judiciare sau parlamentare în curs.

–  22 octombrie 2011; Curtea Europeană a Drepturilor Omului comunică guvernului italian decizia privind Nasr et Ghali v. Italy şi îi cere răspundă la câteva întrebări. Imamum egiiptean Abou Omar acuză că ar fi fost răpit la Roma şi transferat apoi în Egipt cu complicitatea Italiei, apoi deţinut timp de căteva luni în condiţii inumane.

–  24 noiembrie 2011: Într-un raport privind vizita efectuată în România de către Comitetul împotriva torturii al Consiliului Europei, apar întrebări privind absenţa unor anchete judiciare cu referire la presupusa existenţă a unei închisori secrete CIA. În răspunsul lor, autorităţile române repetă faptul că nu există niciun fel de element în sprijinul acestui tip de alegaţii şi că, din punctul lor de vedere, cazul este închis în absenţa oricărui tip de dovezi.

–   8 decembrie 2011 – reacţionând la elementele care ar semnala existenţa unei închisori secrete a CIA în România, Dick Marty delcară:

„Cu 5 ani în urmă, am comunicat dovezi substanţiale privind existenţa unei închisori secrete CIA în România. Au urmat ani de negări oficiale. Dar dinamica adevărului şi-a urmat propriul drum şi începem în fine să înţelegem ceea ce s-a petrecut cu adevărat la Bucureşti. Sunt mulţumit că APCE şi-a adus contribuţia la demararea acestei dinamici. Cei care vor purta responsabilitatea crimelor comise – sau a ascunderii acestora – trebuie să dea acum socoteală în faţa justiţiei. Este regretabil că această căutare a adevărului nu a fost făcută de autorităţile politice sau judiciare ci – totuşi, din fericire – de către presă. Până în acest moment, nu a existat nicio anchetă judiciară pe acest subiect în România. Cei care au criticat foarte dur Raportul APCE ar fi trebuit să-şi investeacă energia în a face lumină asupra unei pagini foarte negre a justiţiei şi democraţiei acestor ultimi ani”.

16 mai şi 10 iulie 2012: Curtea Europeană a Drepturilor Omului ţine prima sa şedinţă într-un caz de tip „extraordinary renditions”, cazul El-Masri, apoi comunică guvernului polonez decizia Al Nashri v.Poland. Al Nashri, bănuit de acte teroriste şi deţinut la Guantanamo, declară că a fost torturat în Polonia şi apoi predat americanilor, Polonia permiţând „cu bună ştiinţă şi în mod intenţionat” detenţa sa.

– 11 septembrie 2012: Jean-Claude Mignon, Preşedintele APCE, salută rezoluţia Parlamentului European, adoptată în ziua aniversară a atentatelor de la 11 septembrie, în care se cere guvernelor Poloniei şi României să redeschidă sau să relanseze anchete independente privind alegaţiile în legătură cu cooperarea cu CIA, în vederea deţinerii şi interogării unor prizonieri în închisori secrete. Anchete naţionale de până la momentul respectiv s-au dovedit a fi de o „insuficienţă deplorabilă”, afirma Mignon.

–  18 septembrie 2012: Curtea de la Strasbourg comunică un caz către Guvernul României: Al Nashiri v.Romania . Este acelaşi personaj care apare şi în cazul împotriva Poloniei, el acuzând şi guvernul român că a permis în mod intenţionat şi cu bunăştiinţă să fie băgat într-o închisoare secretă CIA şi că, până în ziua de azi, refuză să recunoască şi să ancheteze asupra acestei infracţiuni.

–  13 decembrie 2012: Curtea Europeană a Drepturilor Omului dă prima sa decizie într-un caz legat de prezenţa închisorilor secrete CIA pe sol european: concluzia este violarea Convenţiei de către guvernul din Macedonia prin acţiunile sale în torturarea şi transferul ilegal al unui vânzător german de maşini, Khaled El-Masri.

–  14 decembrie 2012 şi 9 iulie 2013: apar alte cazuri în care este sesizată Curtea de la Strasbourg care dă şi o decizie definitivă pe 16 februarie 2015, obligând Polonia să platească 100.000 de euro cetăţenilor Zubayadah şi Al Nashiri.

–  10 octombrie 2013: Parlamentul European, într-o nouă rezoluţie (text în limba română) deploră cu tărie faptul că precedentele sale cereri nu au obţinut răspunsurile necesare şi invită din nou Lituania, România şi Polonia să facă anchetele necesare. Conform textului, „climatul de impunitate“ care înconjoară programul CIA ar fi putut favoriza ca NSA să opereze programul său de interceptări recent descoperit şi făcut public.

– 9 decembrie 2014: după o foarte intensă controversă procedurală, comisia restrânsă pentru informaţii a Senatului amrican publică un studiu de 600 de pagini privind programul de detenţie şi interogare al CIA.

–  20 aprilie 2015: datorită numărului de cazuri privind detenţiile în închisorile ilegale ale CIA în Europa, cazuri prezentate la Curtea de la Strasbourg, parlamentarii APCE invită pe Secretarul General al COE să ceară un nou supliment de informaţii unor State Membre.

–  22 aprilie 2015: În publicaţia germană Der Spiegel apare o relatare a unei conversaţii avute cu Ion Iliescu, fostul Preşedinte al României, în care, conform datelor difuzate de materialul de presă realizat de COE, domnia sa apare ca recunoscând existenţa unei „locaţii“ secrete a CIA în România. Anne Brasseur, Preşedinta APCE, răspunde că „din acest moment, aparţine Parchetului din România să ancheteze în mod serios asupra faptelor şi să aducă în faţa justiţiei autorii acestora pentru a da socoteală, oricine ar fi ei“.

Pe 11 februarie, şapte State Membre ale COE prezintă un update în ce priveşte informaţiile legate de eforturile de anchetare a problemei închisorilor secrete şi transferurilor ilegale de deţinuţi. În lumina acestor date, Secretarul General al Consiliului Europei decide în mod oficial încheierea achetei.

Iată ultimele date, inclusiv cele oferite de autorităţile noastre.

Acest dosar de presă este realizat pe baza datelor oferite de Consiliul Europei, mulţumind şi pe această cale colegilor de la Strasbourg pentru calitatea efortului lor de sinteză.

Dacă, însă, ancheta este definitiv închisă şi ceea ce rămâne deschis ca extensii fiind transferat către autorităţile competente naţionale, rămâne o mare întrebare: în contextul actual, în condiţiile unui atac masiv şi concertat asupra Europei, cum trebuie lecturate sau re-lecturate şi interpretate judecăţile de valoare contextuale?

Problema nu este de a şti cine are dreptate în absolut, ci de a şti care sunt (sau care ar putea fi) zonele de reacţie acceptabilă în situaţii de urgenţă, în situaţii de criză extremă şi în ce măsură pot fi acestea adaptate raţionamentelor generale privind respectarea absolută a drepturilor omului.

Dilema este de o extraordinară complexitate, vieţile noastre depind acum în foarte mare măsură de determinarea unui asemenea echilibru corect în acest timp în care trăim, cel al tuturor exceselor şi dezechilibrelor. Dacă aveţi timp, dacă vreţi să înţelegeţi esenţa dezbaterilor de acum din toate forumurile internaţionale, citiţi cu atenţie ce spun textele de referinţă cuprinse în acest articol. Dar, mereu, raportaţi-le la timpul prezent şi la o posibilă situaţie extremă care, din nefericire, să ceară măsuri extreme de rezolvare. Este imposibil? Deloc. Atunci, ce vom decide pe acest continent care se mândreşte cu promovarea religiei drepturilor omului şi a comportamentelor legate (cel puţin teoretic) de aceasta?

P.S. Aş mai vrea să adaug, cred că în van, o întrebare: care au fost poziţiile europarlamentarilor români în apărarea poziţiei naţionale a României în acest domeniu şi, de asemeni, care a fost poziţia membrilor delegaţiei parlamentare române la APCE (pe aceştia din urmă îi aveţi aici)? Poate, odată, în altă viaţă, vom vedea o delegaţie de parlamentari români apărându-şi ţara cu vehemenţă… poate. Deocamdată, în listă, memoria mea omagiază atitudinea memorabilă a europarlamentarului Ioan-Mircea Paşcu, luptându-se la baionetă cu Dick Marty… M-ar bucura să greşesc şi lista să fie lungă, pline de fapte de glorie.

Dacă aşa este, îmi cer anticipat scuze şi sunt gata să fac mea culpa. Dar dacă nu, ce facem?

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorAlina Rizi: Light in the park la Cluj

PoliticAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAlina Rizi: Light in the park la Cluj

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialBarbu Mateescu: Puneți-vă centurile, pilotează PNL



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe