Întrebarea este în care direcţie anume va privilegia China politica sa de expansiune economică internaţională, din ce în ce mai activă şi preluând din ce în ce mai multe dintre punctele strategice considerate definitorii pentru anterioarele etape de supremaţie exercitate mai întâi de puterile colonialiste de tip imperial, apoi de SUA şi, într-o oarecare măsură, cât le-a dus puterea, de unele ţări membre UE.

Şi acum este momentul optim pentru China să treacă în faza superioară a acţiunii dat fiindcă, de facto, dispune acum atât de lichidităţile necesare unei asemenea mişcări globale (rezerve în devize de peste 2810 miliarde $), dar, cel mai important argument dintre toate, are şi un orizont de mişcare mai liber ca niciodată, determinat de politica de retragere a SUA de pe „pieţele privilegiate de putere“ pe care şi le construise în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Politica super-protecţionistă „America First“ imaginată de Trump a fost, din primul moment, echivalentă cu o renunţare colosal de importantă din punct de vedere geostrategic, argument uriaş în favoarea Chinei, adică retragerea SUA din Tratatul de liber-schimb pentru zona asiatică, lăsând astfel Beijingului locul de lider „protector“ şi coagulator al forţelor din Asia de sud-est. Ceea ce, în logica geostrategiei economice, a dat o nouă perspectivă de putere celor două proiecte globale ale Chinei, adică marile rute comerciale care s-o lege de Europa, trecând pe teritoriul ţărilor acum parte ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, dar şi cu noile, necesarele şi spectaculoasele noi „capete de pod“ de pe coasta de est a Africii. Nu este vorba numai despre o simplă imagine de putere economică. La ce vă uitaţi acum este structura de rezistenţă a unei posibile construcţii globale de putere, în termenii specifici ai sec. XXI, globalizare folosită inteligent pentru obţinerea puterii (deci exact invers decât impunerea prin forţă militară a unei prezenţe de control), pe principiul folosirii unei „soft power“ care doreşte mai degrabă corelarea de energii şi obţinerea de beneficii imediate financiare, posibil de reinvestit în modernizarea societăţii şi, îndeosebi, în ridicarea continuă a nivelului său tehnologic. În acest sens, ca în orice gândire militară pentru organizarea unei mari ofensive, trebuiau identificate şi securizate punctele de releu cât şi cele de intrare în spaţiul-ţintă care este Europa. Poate cea mai interesantă achiziţie semnificativă din acest punct de vedere este cumpărarea de către China Shipping a două terminale reprezentând 67% din portul Pireu, achiziţionarea companiei Pirelli de către China Chem Corporation, cumpărarea de către Symbiosea 49,9% dintre acţiunile aeroportului Toulouse-Blagnac, cu Germania care grupează aproximativ 30% din totalitatea investiţiilor chinezeşti în Europa… iar cei de la Thompson Reuters semnalau o creştere formidabil de importantă a nivelului de investiţii chineze în Europa care, spre exemplu, se cifrau în 27,7 miliarde $ în 2015 pentru ca, doar în primele 6 luni ale anului următor să ajungă la nivelul de 62,4 miliarde. Plus acest proiect extrem de ambiţios (în negru, partea finanţată de China) care introduce partea chineză ca element important în realizarea celor 9 culoare ale Reţelei Transeuropene de Transport (RTE-E):
http://adevarul.ro/international/europa/europa-viitoarea-piata-privilegiata-putere-chinar-1_59e7054c5ab6550cb83c98ab/index.html