Adriana
Publicat în 15 august 2018, 08:53 / 24 elite & idei

Cristian Unteanu: Intrigă la nivel înalt: bani, politică şi muzică

Cristian Unteanu: Intrigă la nivel înalt: bani, politică şi muzică
+ Observator •

Este posibil (cel mai probabil că rezultatul îl vom afla azi) ca Israelul, a doua oară în istorie, să joace un renghi urât celor de la Eurovision, declarând că nu are banii necesari (12 milioane Euro) cu care să constituie garanţia cerută de organizatori pentru desfăşurarea ediţiei din 2019 a concursului.

UPDATE: Cu câteva ore înainte de de expirarea timpului acordat Televiziunii de stat israeliene pentru a comunica dacă a euşit la facă rost de suma de 12 milioane de euro, organizatorii de la Ierusalim au transmis oficialilor de la EUROVISION că s-a ajuns la un acord cu Ministerul de Finanţe din Israel care va deschide o linie de credit, astfel încât banii să fie depuşi până în această seară în contul celor de EBU. Foarte interesantă precizare înscrisă în acord: dacă, dintr-un motiv sau altul, depozitul bancar este pierdut, atunci Ministerul de Finanţe se angajează să ajute Televiziunea de stat israeliană să-şi poată plăti datoria. Oare pentru ce anume s-a făcut această precizare expresă?

Chiar este posibil să se repete episodul similar din 1980 când tot Israelul ar fi trebuit să organizeze concursul după ce Gali Atari cu „Aleluia“ câştigase în 1979 primul loc, iar oficialii din ţara sa au anunţat în ultimul moment că renunţă la organizare, tot din motive financiare? Da, este foarte posibil, a răspuns deja Israel Broadcasting Authority care zice că n-are bani şi a cerut, un ultim răgaz de 2 săptămâni pentru a încerca mobilizarea unor resurse financiare externe, răgaz acordat şi care expiră azi. Situaţia este extrem de serioasă deoarece ministrul de Finanţe Moshe Khalon a spus că guvernul nu va aloca niciun fel de linie financiară suplimentară televiziunii de stat care, pe de altă parte, refuză să contracteze un împrumut extern pentru a-şi onora obligaţiile.

E vorba oare numai despre bani? Greu de crezut că guvernul nu ar putea debloca din rezervele de urgenţă o asemenea sumă complet derizorie. Există însă diverse rapoarte din zonă, pe circuite apropiate serviciilor de informaţii, care emit o serie de ipoteze concordante care duc problema la un alt nivel şi rescriu povestea în termenii unei analize de risc şi securitate.

În rapoartele respective se vorbeşte despre asigurările pe care televiziunea de stat din Israel trebuie să le dea, în numele guvernului, privind asigurarea securităţii participanţilor la concurs în contextul în care climatul din zonă se tensionează permanent şi se înregistrează numeroase acte de terorism. Drept urmare, pe 22 mai, Thomas Hanses de la Eurovision dă un prim avertisment oficial, un tweet prin care cere fanilor concursului să fie prudenţi şi să nu cumpere încă pachetele transport/cazare.

Citeste mai mult: adev.ro/pdfy4w

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe