de Cristian Unteanu

Dacă informaţiile sunt corecte, UE va fi silită, foarte repede, să ia măsuri dure în privinţa sistemelor de ajutor social. Din două motive. Pe de o parte, evoluţiile demografice, cele anunţate ca neliniştitoare încă în urmă cu un deceniu (dar, până acum, ignorate cu eleganţă de decidenţii politici).

Pe de altă parte, presiunea enormă a migraţiei ilegale, în creştere constantă şi imposibil de oprit, cel puţin cu cadrul legislativ de acum la nivelul statelor naţionale şi în prezenţa eşecului notabil al setului de măsuri adoptat în urmă cu căteva luni de Comisia Europeană şi descris, greşit, de Consiliul European drept marea găselniţă în domeniu (odată cu propunerea demarau operaţiunii militare în Mediterană pentru stoparea migraţiei ilegale).

Vom vedea cum aceste date conjugate duc la o încărcare fără precedent în istorie a sistemelor naţionale de asigurări sociale. Cu adăugirea că migranţii de acum (legali şi ilegali), ajunşi singuri în ţările europene (sau ilegali repartizaţi în diverse ţări europene conform ţintarului imaginat de Comisie, după obţinerea în regim accelerat a dreptului de şedere, vor face apel cu siguranţă la prevederea legislativă europeană care le permite reintegrarea familiei, adică o medie de 4-5 noi veniţi în perspectivă, obligatoriu de susţinut pentru integrarea în ţara respectivă, cu bani, desigur, din bugetele sociale naţionale.

Asta în condiţiile în care, la nivelul anului trecut, conform statisticilor oficiale ale EUROSTAT date publicităţii la mijlocul lunii iulie „În Europa ultimului deceniu, procentajul populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste a crescut de la 16,45 în 2004 la 18,5 în 2014″.

O problemă majoră pentru sustenabilitatea sistemelor de asigurări sociale prezente şi viitoare în contextul în care, aşa cum nota analiza oficială europeană, se vor menţine şi accentua cele două tendinţe din acest moment:

„Îmbătrânirea populaţiei la nivelul UE va avea o semnificaţie majoră în următoarele decade. În combinaţie cu procentajul scăzut al naşterilor şi durata de viaţă în creştere, aceasta va transforma ceea ce este «piramida vârstelor la nivelul UE-28»; probabil că cea mai importantă schimbare este tranziţia majoră înspre o structură de populaţie mai în vârstă, tendinţă care a devenit deja evidentă în câteva dintre statele membre. Ca rezultat, se restrânge proporţia populaţiei active în raport cu pensionarii, din ce în ce mai numeroşi. În următoarele decade, proporţia celor din urmă se va amplifica în mod semnificativ pe măsură ce ies la pensie cei din generaţiile baby boom de după război. Aceasta va însemna o povară din ce în ce mai mare pentru populaţia activă care trebuie să asigure rezervele de sprijin social de care are nevoie generaţia în vârstă pentru o serie întreagă de servicii.”

Atenţie însă, căci raţionamentele de urgenţă în privinţa sistemelor de asigurări sociale pe care le veţi auzi de la Bruxelles începând cu această toamnă se pun în cadrul şi al unei alte debalansări foarte puternice: la 1 ianuarie 2015, populaţia UE era estimată la 508,2 milioane de persoane, în comparaţie cu 506,9 milioane la 1 ianuarie 2014. În 2014, au decedat 4,9 milioane de persoane şi s-au născut 5,1 milioane de copii, aceasta însemnând că cifra creşterii demografice naturale la nivelul UE a fost de 0,2 milioane de persoane.

Foarte puţin în raport cu numărul „ilegalilor” care sosesc acum în Europa. Căci acesta este problema reală a autorităţilor europene: este că, în acest an, numărul migraţilor ilegali a crescut extraordinar de mult, o creştere fără precedent în istoria continentului nostru. Ieri, Fabrice Leggeri, directorul executiv al FRONTEX (Agenţia europeană pentru supravegherea fontierelor externe) a arătat că doar luna trecută, în iulie, au ajuns în Europa 107.500 de migranţi ilegali, numărul total de migranţi ilegali care au intrat în Europa de la începutul lui 2015 fiind deja de 340.000 (faţă de 280.000 în 2014). O problemă din ce în ce mai amplă deoarece, evident, migranţii ilegali cer şi dobândesc, cel puţin în condiţiile actuale, cetăţenie şi drept de muncă prin proceduri simplificate. Şi, tot atât de evident, familiile lor beneficiază automat de sprijinul sistemelor de protecţie şi securitate socială din ţările respective din UE. Spre exemplu, în 2013, cel mai mare grup de migranţi care au cerut cetăţenie spaniolă, italiană sau franceză veneau din Maroc (85.000 de persoane, dintre care 84% au şi obţinut cetăţenia).

Problema este chiar şi mai complicată deoarece statisticile arată mari discrepanţe la nivelul analizelor situaţiei actuale şi proiecţiilor demografice pentru diferite ţări europene: ţara cu cel mai mare procentaj de tineri este Irlanda (22,0%) faţă de Germania (13,1%).

Italia şi Germania au cel mai mare procentaj de populaţie în vârstă de 65 de ani şi peste (21,4%, respectiv 20,8%). Cele mai mari scăderi demografice se observă (la nivelul anului 2014) în Cipru (-12,9%), Grecia (-8,4%), Letonia (-7,7%) şi Lituania (-7,8%). În statistici, se arată că trei ţări europene au înregistrat cele mai semnificative scăderi de populaţie în 2014: Germania (-0,9%), România (-0.8%) şi Polonia (-0,5%). Important deoarece, cel puţin pentru ţările din estul Europei, scăderea de populaţie este datorată unei natalităţi în permanentă descreştere, dar şi migraţiei forţei de muncă (de regulă tânără şi calificată sau înalt calificată).

Nu este deloc o surpriză faptul că ţara noastră se regăseşte şi în clasamentul naţiunilor care au înregistrat în 2014 o diminuare importantă a numărului naşterilor. Suntem pe locul doi în serie: Bulgaria (-5,7%), România (-3,5%), Letonia (-3,4%), Lituania (-3,4%) şi Ungaria (-3,3%).

Context în care apare marea întrebare privind posibila debalansare majoră (şi, spun unii experţi, cu şanse de a deveni definitivă) între procentul de creştere demografică asigurat în continuare de „populaţia autohtonă” şi cel al grupului noilor veniţi…un raport de minimum 1/4 în favoarea celor din urmă, luând în considerare habitudinile comportamentale din ţările de origine.

Aceasta să fie oare nu problema, ci salvarea Europei? Se poate pune şi aşa întrebarea din moment ce există, spre exemplu într-o analiză făcută de Moody’s, conceptul de „ţări cu populaţie îmbătrănită„, 67 de ţări în 2015. Dar şi un al doilea grup de ţăr, cel cu  „populaţie super-îmbătrânită” : Japonia, Germania, Italia, Finlanda şi Grecia (cu estimarea că Franţa se va afla în aceeaşi situaţie începând cu 2020). Conform criteriilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, se consideră că o ţară are „o populaţie îmbătrânită” dacă peste 7% dintre locuitori au peste 65 de ani şi „populaţie super-îmbătrânită) dacă procentul atinge 20%.

Scăderea creşterii demografice va avea un efect direct asupra creşterii economice în următoarele două decenii, avertizează raportul Moody’s. Un efect ce va creşte căci, pentru perioada 2014-2019, se estimează p scădere cu 0,4% a economiei mondiale, apoi cu 0,9% între 2020-2025…În plus, unul dintre efectele interesante va fi scăderea nivelulji de cheltuieli mediu per familie, ceea ce va provoca o scădere a investiţiilor, în paralel cu mărirea numărului ţărilor unde se vor înregistra probleme legate de şomaj şi sărăcie.

Uniunea Europeană este însă în faţa unei întrebări logice: cât vor mai putea supravieţui în aceste condiţii sistemele de asigurări sociale, deja considerate a fi acum supra-solicitate? Depinde de cine va da răspunsul şi care va fi logica în care se va construi el, cât de restrictive vor fi noile propuneri legislative şi dacă ele vor conţine sau nu o revenire reală la practici protecţioniste, cel pe care unii le consideră a fi singura salvare posibilă pentru salvgardarea pieţelor naţionale. Discuţia devine dificilă, extrem de politică dar şi sub spectrul apariţiei unei noi crize economice mondiale majore, cea ale cărei semne vizibile sunt deja posibil de descifrat. Dacă aceasta este perspectiva în care se va construi soluţia legislativă la care se lucrează acum, atunci ar trebui să vedem, într-un alt materal, cât de mare este presiunea actuală pe sistemele de asigurări sociale, tendinţele anunţate pentru pieţele de muncă şi previziunile mai largi de securitate pentru această dimensiune esenţială a Europei de mâine.

adevarul.ro