de Cristian Unteanu

Mize globale ale realităţii de acum? Evident. Dar este şi mai important că aceste mize privesc redefinirea echilibrului existent în absolut toate domeniile vieţii economice şi sociale deoarece, într-un fel sau altul redesenează posibilităţile reale de cooperare (sau rivalităţile sistemice) care vor fi regăsite în relaţiile de cooperare internaţionale în perioada post-pandemie.

Nimeni nu e sigur de cum va arăta şi când anume va demara periaoda de reconstrucţie. Cum anume priorităţile sale vor fi influenţate de uriaşele pierderi care se înregistrează continuu în economia mondială, mai ales în acest moment în care se instalează certitudinea celui de-al doilea val şi încep să se audă şi discuţii despre pregătirea unor soluţii de supravieţuire în cazul în care ar existat şi un al treilea val al epidemiei în contextul în care vaccindul şi tratamentul nu vor fi omologate şi definite modalităţile de producţie şi distribuţie.

Singura certitudine existentă este că marii actori vor avea nevoie, cât se poate de curând, de pieţe externe de desfacere (dar şi de producţie pentru companiile care au delocalizat capacităţi enorme în ultimul deceniu) securizate prin acorduri de liber-schimb care sunt văzute acum drept cea mai importantă armă credibilă de luptă, în imediat, împortiva pierderilor induse de pandemie, acele scăderi – ca în SUA – mai importante decât ceea s-a consemnat vreodată în istorie, inclusiv în perioadă de război. În acest context se produc acum marile mutări, aici se vor număra foarte curând pierzătorii şi câştigătorii strategici, aici se va vedea avantajele multilateralismului sau, pentru cei care mai cred asta, cele ale naţionalismului transformat în protecţionism exacerbat şi acţionând pe piaţa mondială cu instrumentul sancţiunilor motivate ideologic şi politic, punând în acelaşi sac aliaţii şi inamicii.

Summitul de ieri China-UE este deosebit de important în acest sens. Este o combinaţie de abordări care au fost sintetizate de doi dintre participanţi.  Pe de o parte, Charles Michel, preşedintele Consiliului, după ce a avertizat că „Europa este un jucător, nu un teren de joc”, a apreciat că Summitul a fost ocazia „unui nou pas înainte către o relaţie mai echilibrată cu China care să ofere ceva în domeniul angajamentelor & rezultate concrete pentru ambele părţi”. Care ar putea fi aceste domenii de viitor într-o relaţie „în care mai rămân multe, multe lucruri de făcut” cum aprecia Ursula von de Leyen, Preşedinta Comisiei Europene care a ajuns rapid la subiectul-cheie: : „piaţa europeană este deschisă şi, în schimb, companiile europene trebuie să aibă acelaşi acces egal şi cinstit la pieţele chinezeşti”. A mai spus că există o lipsă de oportunităţi în domeniul chinez al comunicaţiilor, IT şi biotehnologiilor şi sănătăţii: „văd că acolo, în aceste sectoare, investitorii se confruntă cu multe probleme în aceste sectoare cheie şi, pentru noi, în chestiunea accesului la pieţe, nu e o problemă să ne întâlnim la mijlocul drumului, ci este o problemă de rebalansare a asimetriei”.

Există un pas pozitiv foarte important care a fost reuşit: ieri s-a anunţat că UE a semnat, după ce a obţinut acordul celor 27 de State Membre, acordul istoric la care ajunsese anul trecut cu China vizând cele 100 de „indicaţii geografice protejate” (IGP) europene şi tot atâtea chinezeşti, măsură strict necesară pentru a putea asigura protecţia comercială a unora dintre cele mai importante produse naţionale, cele îndeobşte supuse contrafacerii (la timpul respectiv, am prezentat pe larg acest subiect, cu toate implicaţiile sale comerciale).

Se va ajunge oare la semnarea până la finele lunii decembrie a Acordului asupra investiţiilor, Comprehesive Investment Agreement, cel negociat deja de 7 ani şi care ar fi o realizare excepţională pentru UE şi China în sensul că, în mod sigur, ar putea redefini sistemul puterilor globale şi ar face din cele două pieţe o destinaţie prioritară în noua economie mondială? „Mai e mult încă de făcut”, răspundea ieri, foarte prudentă, şefa CE, în timp ce Cancelarul Angela Merkel spunea că ” luăm foarte în serios chestiunea de a avea acces la piaţa chineză şi de a desfiinţa barierele (comerciale). Chia este cea care trebuie să ne convingă de faptul că merită să încheiem un asemenea acord”. Un semnal interesant este similitudinea (subliniată şi în comunicatul Consiliului UE asupra rezultatelor reuniunii) poziţiilor constructive ale celor două părţi în susţinerea obiectivelor legate de problemele climatice, stabilind formarea unui Comitet la nivel înalt privind climatul şi mediul înconjurător, „angajamentele comune luate de cele două părţi care pot deveni „un game changer” …in Acord global ambiţios fiind o realizare majoră”.

Acelaşi acord şi poziţii comune în ce priveşte lupta împotriva pandemiei şi în susţinerea unei soluţii echitabile de acces la vaccind pentru toate ţările, inclusiv prin implementarea completă a deciziilor în acest sens luate la reuniunea OMS din luna mai a acestui an.

Asta în zona de acord. Mai există însă o zonă foarte importantă de probleme, dezacorduri şi în care UE a considerat necesar să dea avertismente severe: „erodarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în legea asupra securităţii în Hog Kong” dar şi „în ce priveşte tratamentul asigurat minoriotăţilor etnice şi celor religiose, situaţiei în care se află apărătorii drepturilor omului precum şi limitările libertăţii libertăţii de exprimare şi de acces la informaţie. Cele două părţi au fost de acord că un Dialog despre Drepturile Omului va avea loc în China, sub forma unei întâlniri în direct între participanţi”.

Este o logică europenă de dialog din care România face parte şi asupra căruia şi-a dat acordul, fapt semnificativ în actuala conjunctură internaţională care, cum spuneam, face ca găsirea unei soluţii post-criză să fie într-adevăr sinonimă cu supravieţuirea. Odată definite barierele şi plasa de siguranţă, relaţia aceasta care se constuieşte cu spaţiul chinez ar putea să fie, în orice tip de perspectivă, una care să garanteze că este posibil să credem că momentul reluării activităţii economice normale nu este foarte departe în spaţiul nostru. Depinde evident de China dacă respectă regulile de joc, dar dacă da, poate vom stabili o listă de companii româneşti care pot cere intrare pe enorma piaţă chineză. Dar se poate şi invers: să nu ne interese subiectul, rămânând tributari unui mesaj antagonic ofensiv faţă de UE şi iniţiativele ei, subliniind pericolul chinezesc care poate distruge fragila noastră economie dar şi Europa totodată.

Vom avea ce ne dorim în acord cu interesele şi priorităţile noastre naţionale. Sau, după caz, ce comandă alţii să ne dorim. Dar, deocamdată, printr-un curs pozitiv de evenhimente, facem parte din acest spaţiu european şi, oficial, îi împărtăşim politicile de negociere şi posibilele succese.