de Cristian Unteanu

Printre temele de discuţie la viitorul Summit NATO de la Varşovia se va afla şi cooperarea cu structurile UE, necesitate stringentă în contextul noilor tipuri de ameninţări, emergente sau confirmate, venite în primul rând din partea Rusiei, dar şi din Orientul Apropiat şi nordul Africii.

Context în care este foare interesant de reamintit faptul că şi la nivel UE există instituţii, organisme şi formule de cooperare militară care răspund clauzei de asistenţă mutuală şi solidaritate introdusă în Tratatul de la Lisabona (art. 42.7).

Se spune acolo că „în cazul în care un Stat Membru ar fi obiectul unei agresiuni armate împotriva teritoriului său, celelalte State Membre trebuie să-i acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele posibile“.

Este vorba despre o clauză care se inspiră din statutul UEO (Uniunea Europei Occidentale) şi care se află la originea Articolului 5 al Tratatului Alianţei Atlanticului de Nord. Pentru declanşarea procesului de aplicare a clauzei trebuie să existe cererea formală a unui Stat Membru, urmând apoi recunoaşterea existenţei agresiunii armate pe solul european, moment din care agresiunea este considerată drept un atac împotriva tuturor stetelor din UE şi încep acţiunile de ajutor specifice (politice şi financiare) şi de asistenţă (măsuri militare).

În acest moment, toate raţionamentele privind acţiunile NATO, dar şi cele asupra operaţiunilor de cooperare NATO/UE se centrează asupra ameninţării centrale reprezentate de Rusia, mai ales de mişcările sale la limita graniţei cu spaţiul euro-atlantic, consecinţă a modificării doctrinei militare a Kremlinului în 2015…

Desigur, este limpede pentru toată lumea că securitatea statelor europene (ca şi a întregului spaţiu euro-atlantic) este garantată de NATO, dar de ani de zile se pune atât problema formării unei armate europene care, la nevoie, să îndeplinească o serie de misiuni complementare sau să acopere zone unde nu este implicată Alianţa, dar şi a dezvoltării unor acţiuni ample de cooperare politică şi militară cu NATO. Un parteneriat care poate deveni, foarte curând, foarte concret, cheia de boltă a unei noi arhitecturi complexe de securitate. Aceasta este marea miză a momentului.

Istoria cooperării începe în 2002, atunci când, cu ocazia Summitului de la Praga, ţările membre NATO se declară de acord să ofere UE accesul la mijloacele şi capacităţile Alianţei pentru efectuarea unor operaţiuni în care NATO nu este angajată militar. La puţin timp după, adică în decembrie 2002, este semnată Declaraţia comună UE/NATO asupra politicii comune europene de apărare şi securitate, acord esenţial pentru intrarea în zona operaţională a cooperării.

Urmează adoptarea Acordurilor „Berlin Plus“ (17 martie 2003), care definesc foarte clar termenii cooperării pe baza unui „parteneriat strategic pentru gestionarea crizelor“. Sunt create două noi structuri permanente:

o „celulă permanentă de planificare şi conducere a operaţiunilor civile şi militare ale UE fără recurgerea la mijloace NATO“ sub autoritatea Statului Major european. o celulă a UE creată în cadrul Statului Major NATO (SHAPE) pentru a ameliora pregătirea operaţiunilor UE care apelează la mijloacele NATO (funcţională din martie 2006).

Desigur, spre deosebire de NATO, UE nu dispune în acest moment de o armată proprie, dar este capabilă să organizeze misiuni proprii de gestionare a crizelor cu ajutorul unei forţe proprii de reacţie rapidă, dispunând de comandamente militare/civile proprii. Conform Tratatului (art. 43), Statele Membre pot colabora în asemenea tipuri de operaţiuni destinate, printre altele:

acţiuni privind dezarmarea misiuni umanitare şi de evacuare misiuni de asistenţă şi pregătire în domeniul militar misiuni specifice de prevenire a conflictelor şi menţinerea păcii misiuni care să implice unităţi combatante pentru gestionarea crizelor, misiuni de impunerea păcii şi stabilizare post-conflict.

Este interesant de văzut care este arhitectura combinatorie a acestor misiuni, adică unde şi în ce măsură ele se suprapun sau nu, şi unde – element esenţial – se leagă ele cu misiuni autorizate de ONU sau care se desfăşoară sub mandat ONU:

Misiuni militare UE în Mediterană, Misiunea EUNAVFORMED de luptă împotriva traficului de migranţi în Republica Centrafricană (misiune de stabilizare EUFOR începută în 2014) în Mali (misiunea de formare militară EUTM lansată în 2014) în Somalia (misiune de formare militară EUTM începută în 2010) pe coastele Somaliei (operaţiunea ATLANTA împotriva pirateriei lansată în 2004) în Bosnia-Herţegovina (misiunea de menţinere a păcii ALTHEA lansată în 2004)

Misiuni civile UE de gestionare a crizelor în Europa, misiuni de poliţie şi de susţinere pentru forţele de securitate sau în sprijinul justiţiei: ELEX în Kosovo, EUBAM în Republica Moldova, EUAM în Ucraina. în Orientul Mijlociu: EUPOL în teritoriile palestiniene, EUJUST în Irak. în Asia Centrală: EUPOL în Afganistan. în Africa: EUCHAP SAHEL în Mali, EUCAP în Niger, EUAV în Sudanul de Sud, EUCAP în zona Cornului Africii, EUSEC şi EUPOL în Republica Democratică Congo. misiuni de asistenţă pentru controlul frontierelor sau supervizare a implementării acordurilor de pace: în Libia, în teritoriile palestiniene (supravegherea punctelor de trecere la Rafah – între Banda Gaza şi Egipt) şi în Georgia (misiune de observatori pentru stabilizarea regiunii).

Operaţiuni comune NATO-UE Balcanii occidentali – în 2003, UE şi NATO dau publicităţii „Demersul concertat privind Balcanii occidentali“. pe 31 martie 2003, Operaţiunea CONCORDIA condusă de UE preia responsabilităţile Misiunii NATO Allied Harmony în Macedonia, fiind vorba despre prima misiune UE (încheiată în decembrie 2003) de tipul „Berlin Plus“ în care capabilităţi NATO au fost puse la dispoziţia UE. după încheiera misiunii Forţei NATO de stabilizare din Bosnia-Herţegovina (SFOR), UE a iniţiat misiunea ALTHEA (2 decembrie 2004), acţionând şi ea conform aranjamentelor „Berlin Plus“, folosind expertiza de planificare NATO şi dotări specifice ale Alianţei, Comandatul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), fiind şi comandant al Operaţiunii ALTHEA. în Kosovo, NATO conduce începând cu 1999 o forţă de menţinere a păcii (KFOR), UE contribuind cu elemente civile la forţa UE din zonă (UNMIX) şi apoi preluând componenta „forţe de poliţie“ (şi cu participarea României), fiind vorba despre cea mai mare operaţiune civilă efectuată în cadrul Politicii comune de apărare şi securitate a UE. în Afganistan, atât NATO, cât şi UE sunt elemente extrem de importante ale misiunii internaţional, atât pe plan strict militar cât în zona de ceconstrucţie civilă, finanţând, spre exemplu, „echipele NATO departamentale pentru reconstrucţie civilă“ (PRT) conduse de o ţară membră UE. Darfur – atât UE cât şi NATO sprijină misiunea Uniunii Africane, mai ales în ce priveşte rotaţiile aeriene, dar şi, începând cu 2008, prin două misiuni maritime, două flote acţionând împreună în cadrul OperaţiuniiOcean Shield (NATO) şi EUNAVFOR ATLANTA (UE). Mediterana de Est: începând cu luna februarie, NATO iniţiază operaţiunea militară navală ACTIVE ENDEAVOUR în Marea Egee, intervenind direct în gestionarea crizei migranţilor, asigurând operaţiuni de recunoaştere aeriană şi urmărirea ambarcaţiunilor care transportă migranţii ilegali.

În acest context, ce va aduce nou Summitul de la Varşovia?

Foarte posibil să auzim despre o decizie de extindere a misiunii actuale ACTIVE ENDEAVOUR, pentru a acţiona în comun cu dispozitivul forţei europene EUNAVFOR MED cu scopul de a asigura, într-o primă etapă, blocarea coastelor Libiei. Posibil să fie luată în discuţie şi cererea directă a României privind crearea unei forţe maritime destinată acoperirii spaţiului Mării Negre, cu elemente care să se desfăşoare prin rotaţie de trei săptămâni sau în altă formulă care să întărească ceea ce este acum capacitatea de apărare a marinei ţărilor riverane.

Urmează să vedem cât de mult se va concretiza din orizontul de aşteptare deschis la finele lunii februarie de discursul lui Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO în Parlamentul European, atunci când afirma că atât Consiliul European din iunie, cât şi Summitul de la Varşovia din iulie vor constitui oportunităţi-cheie „pentru a întări şi mai mult unitatea noastră, dar şi cooperarea practică dintre noi“.

adevarul.ro