OraNoua.ro
Publicat în 30 septembrie 2015, 16:35 / 185 elite & idei

Cristian Unteanu: Punga, sabia, balanţa şi crucea

Cristian Unteanu: Punga, sabia, balanţa şi crucea

de Cristian Unteanu

Acestea sunt cele patru simboluri majore care definesc puterea, capacitatea de supravieţuire şi forţa de expansiune a unei formule statale. Şi, prin extensie, a unei uniuni de state aşa cum este cea din care facem parte, Uniunea Europeană.

Problema este că, la un moment dat, cât mai rapid, ele trebuie să treacă de la statutul de simbol teoretic la stadiul puterii reale, instituţionalizate, capabilă să acţioneze coerent şi să dispună de mecanismele unitare pentru a aplica politicile decise într-un centru unic, evident cu respectarea ulterioară a principiului subsidiarităţii, cel care deplasează pachete de decizii secundare înspre nivelele inferioare componente ale sistemului.

Dilema în care se află acum Uniunea Europeană este că şi-a definit de mult timp simbolurile respective, şi-a creat spaţiile de aplicare, a instituit mecanismele…numai că, din nefericire, nu a avut puterea să-şi asume decizia majoră, cea de a le aplica unitar la nivelul tuturor Statelor Membre. Este exact ceea ce a arătat, la modul dramatic, această criză majoră a refugiaţilor: există în continuare o dualitate a sistemelor de decizie, pe de o parte sistemele instituţionale europene, pe de alta, câteodată dublându-le sau contrazicându-le în mod flagrant, seria politicilor naţionale bazate pe vechiul principiu al privilegiilor naţionale de suveranitate, apărate cu străşnicie, cât se poate şi prin orice mijloc posibil.

Consecinţa? Aţi văzut-o de atâtea ori: consilii, reuniuni extraordinare, conferinţe care se succed acum câte una sau două pe săptămână în încercarea de a armoniza orgolii, priorităţi şi doleanţe naţionale, timp pierdut sau irosit degeaba deoarece, de cealaltă parte, în disperare de cauză se folosesc opţiunile coercitive existente în tratate tocmai pentru a se ajunge la o soluţie oarecare.

Siuaţie care se repetă cu regularitate de metronom în cazul fiecărei decizii majore, baletul de la Bruxelles fiind dedicat găsirii, adeseori in extremis, a „compromisului acceptabil”, precedat de negocieri acerbe pe ceea ce ar fi trebui să fie, teoretic, un proces de decizie unic pe baza unor criterii unice, aşa cum au fost ele definite în Tratatele asupra cărora, cel puţin la nivel de semnătură, au căzut de acord toate Statele Membre.

Numai că realitatea este departe, extrem de departe de principiul unităţii de spaţiu pe care o induce denumirea de „Uniune Europeană”. Fie şi numai că, în momentul negocierii aderării lor la sistem, există state care au impus o precondiţie esenţială denumită „opt-out” care le permite să nu aplice legislaţia europeană (altfel obligatorie pentru toată lumea) în anumite domenii. Astfel, Danemarca a negociat pentru patru opt-outs, Irlanda pentru două, Polonia pentru unul şi Marea Britanie pentru patru. Ele se referă la Spaţiul Schengen (Irlanda şi Marea Britanie), la Uniunea Economică şi Monetară (zona euro, opt out pentru Danemarca şi Marea Britanie) ), Carta Drepturilor Fundamentale în UE (opt-out pentru Polonia şi Marea Britanie), Zona de libertăţi, securitate şi justiţie (opt aut pentru Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie). Mai există şi o măsură specială, introdusă în termenii Tratatului de la Amsterdam, acolo unde se vorbeşte despre principiul „cooperării suplimentare” , permiţând unui minimum de nouă State Membre să coopereze în tre ele în cadrul UE fără a implica alte State Membre după ce Comisia Europeană şi un un vot cu majoritate calificată au aprobat măsura respectivă.

Nu mai lungesc lista, dar este evident că statele şi-au creat (şi mai încearcă să negocieze şi acum, aşa cum este cazul Marii Britanii), „spaţii de fugă” pentru evitarea sau ignorarea a ceea ce ar trebui să fie politicile comune majore, definitorii, al unui spaţiu comun de forţă.

Drept care, în acest moment, ne aflăm în momentul decisiv în care, pornind de la elementul declanşator pe care-l reprezintă, se produce o revalorizare în forţă a ideii mai vechi a „Europei Unite” tocmai prin întărirea, în mare viteză şi sub presiunea evenimentelor, a celor patru spaţii, cele definite prin simbolurile de care aminteam în titlu. Care, din spaţii de putere, devin (sau ar trebui să devină) spaţii identitare: cel al zonei euro (punga din tradiţia heraldică), Spaţiul Schengen (cel al protecţiei zonei principale de interes, cu simbolul sabiei), cel al libertăţilor şi justiţiei (balanţa dreptăţii) şi cel al definiţiei culturale prin raport la tradiţia şi principiile creştine.

Din această perspectivă, analizaţi programul politic anunţat în vara trecută de Jean Claude Juncker în momentul nominalizării sale ca Preşedinte al Comisiei Europene. În realţie directă cu acest proiect teoretic, priviţi cu mare atenţie la „Programul Juncker” privind rezolvarea pe termen scurt şi mediu a crizei refugiaţilor, uitaţi-vă la măsurile propuse şi încercaţi să imaginaţi impactul acestora pe termen lung. Este vorba despre consolidarea identităţii comune europene prin mijloace instituţionale, cele pe care le implică direct şi indirect „soluţia europeană comună”. 

E vorba, desigur,în această etapă, de măsuri concrete pentru rezolvarea unei probleme deosebir de dificile şi sensibile, cea a exodului care continuă să lovească Europa. Dar, în paralel cu măsurile de forţă pentru protecţia comună a ţărilor din Sapţiul Schengen, se anunţă, în clar, măsuri deosebit de puternice pentru consolidarea noii identiţi – şi aceasta de forţă – cea a Zonei Euro şi instituţiilor specifice cu care va fi dotată pentru a funcţiona cu maximum de randament (inclusiv cu un Parlament propriu).

Toate acestea, la nivelul ideilor, planurilor sau proiectelor, nu sunt noutăţi. Se discută la acest nivel, tot în contradictoriu, de decenii. Numai că acum, în spaţiul a câteva luni, cu deosebire în ultimele săptămâni, presiunea enormă a evenimentelor s-a transferat până la urmă, vrând-nevrând, chiar şi asupra politicienilor cei mai recalcitranţi ideilor de tip federalist. Confruntaţi acum cu o perspectivă foarte simplă şi finală: fie lasă lucrurile să meargă că acum şi Europa explodează şi se desface spre nivelul statelor naţionale, cu o imagine similară de cea oferită de continentul nostru înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial şi cu apariţia în peisaj a unor forţe extremist-naţionaliste din ce în ce mai violente, fie acceptă că soluţia comună este unica formulă de salvare comună a marii investiţii pe care o reprezintă UE şi realizările sale de până acum.

Din păcate, în timp ce ai noştri se focalizează exclusiv pe problema pragului minim/maxim de refugiaţi pe care-i poate primi România, schimbând opţiunile naţionale în funcţie de ce mai aud, când aud şi de la cine aud de la Bruxelles şi din alte capitale, ceilalţi au identificat corect şi la timp despre ce e vorba şi negociază intens Marele Proiect. Cel pentru care au apărut deja actele constitutive, s-au definit priorităţile şi mijloacele de acţiune, repartizările de sarcini şi banii care se află la dispoziţie. Fonduri enorme destinate mişcărilor proiectate în etape succesive dar, toate, subsumate unei noi ordonări în urgenţă a mesei de joc.

Despre asta este vorba: NOUA EUROPĂ. 

Nimeni nu are şi garanţia absolută că proiectul va reuşi. Dar absolută este urgenţa supravieţuirii pentru cei care-şi doresc ca acest proces de evoluţie să continue şi să însemne, la un moment previzibil, intrarea într-un acord superior de joc cu celelalte supra-puteri pentru care este vital parteneriatul cu o Uniune Europeană puternică şi instituţional credibilă, tocmai prin noile sale caracteristici de funcţionare.

Cert este că nimeni nu pare să mai aibă timp de pierdut cu bătălii politice sterile, cu jocuri minore şi orgolii mărunte. Se construieşte un spaţiu cu două axe nevralgice majore din care lipsim: Schengen şi Euro. Din primul am zis, prin cele mai autorizate voci ale statului, că chiar e bine că nu suntem în acest moment, iar pentru zona Euro vorbim în şoaptă, provizoriu, de orizontul 2019 sau, cum a spus BNR, de 2023 ca ţintă optimală.

Numai că proiectul acesta al Noii Europe se face acum, este inevitabil să se facă acum pentru că, altfel, nu vor mai avea ce construi.

Noi pe unde suntem? Tot aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, privind cu demnitate dar şi cu modestie cum ne curge timpul pe Dâmboviţa eternă. Uitând de sfatul pe care-l dădea Machiavelli Principelui său: „Nu uita niciodată că stă în natura omului obişnuit să nu prevadă furtuna când încă e timp frumos”.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe