de Cristian Unteanu

Ieri, o decizie a guvernelor de la Varșovia și Budapesta a fost criticată în termeni destul de severi de către Comisia Europeană care nu este deloc de acord cu decizia celor două capitale de a interzice până la 30 iunie importurile de cereale și alte produse alimentare provenind din Ucraina, reamintind tuturor că politica UE în domeniul comerțului este o prerogativă exclusivă a executivului comunitar, așa cum i-o fi spus, în trecere rapidă prin București,  în urmă cu câteva zile, și comisarul european de profil domnului general, doctor în științe, prim ministru și președinte Nicolae Ciucă.

Așa este, așa scrie în Tratate, așa ar trebui să se petreacă lucrurile în lumea ideală. Numai că mai sunt posibile excepții în situații excepționale, la cererea motivată a guvernelor care oferă argumentele necesare privind o situație de criză care pune în pericol viața cetățenilor și, astfel, lovește în interesele fundamentale de securitate ale țării. Tradițional, acest tip de argumente a fost folosit în multiple ocazii pentru a explica decizia restabilirii controlului la frontiere în momentele cele mai dificile ale crizelor provocate de apariția unor valuri succesive de migrațiune ilegală.

În cazul de acum, exasperați profund de lipsa de reacție a Comisiei Europene în chestiunea cerealelor din Ucraina care inundă statele frontaliere și ucid cu încetul perspectivele agricultorilor locali, după câteva avertismente că se va putea atinge acest stadiu de criză relevantă la nivel național, după ce au văzut că faimoasa corespondență de pe 31 martie către Bruxelles semnată de cinci prim miniștri (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia) nu a avut efect, cele două capitale au  trecut la nivelul superior de atac. Și-au justificat decizia prin faptul că cerealele ucrainene care le tranzitează teritoriul fără opreliști de niciun fel și în condițiile în care continuă blocarea transportului din anumite porturi de la Marea Neagră constituie o amenințare directă pentru sectoarele agricole din Polonia și Ungaria. Argumentul final – cel pe care și ai noștri ar trebui să-l cunoască foarte bine – este că, din cauza dificultăților logistice,  o mare parte a acestor cereale, mai ieftine sau chiar cu mult mai ieftine decât producția locală, nu mai sunt demult exportate către țări terțe.

Continuarea, aici.