OraNoua.ro
Publicat în 14 decembrie 2016, 12:09 / 230 elite & idei

Cristian Unteanu: Sancţiunile împotriva Rusiei, prelungite? Joi avem răspunsul

Cristian Unteanu: Sancţiunile împotriva Rusiei, prelungite? Joi avem răspunsul

de Cristian Unteanu

Azi, Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Francois Hollande au dat deja o indicaţie extrem de importantă asupra deciziei finale, pronunţându-se la modul cel mai ferm în favoarea prelungirii sancţiunilor UE împotriva Rusei pe chestiunea Ucrainei.

Problema urmează să fie examinată de şefii de stat şi de guverne care, joi şi vineri, se vor reuni la Bruxelles în cadrul Consiliului European a cărui agendă am prezentat-o în urmă cu câteva zile, împreună cu proiectul de concluzii al reuniunii.

„Va fi necesar ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie prelungite…“

Angela Merkel

„Din momentul în care nu există eforturi, nu există progrese, deoarece există aceleaşi blocaje, sunt în favoarea, asemeni doamnei Cancelar, acestei idei ca sancţiunile să poată fi prelungite…Trebuie să continuăm să aplicăm Acordurile de la Minsk… iar dacă acestea nu sunt respectate, trebuie să continuăm regimul de sancţiuni, chiar dacă aceasta nu este o formulă care ar trebui să fie permanentă“.

Francois Hollande

Aceasta nu face decât să confirme decizia anterioară privind sancţiunile (reuniunea Obama-Merkel-Hollande-Renzi-Rajoy) dar şi ceea ce afirmau, chiar în această după-amiază, oficiali europeni care îmi spuneau că, cel puţin până în acest moment, pare să existe un consens… dar că, pentru unele ţări membre, va fi foarte important, înainte de vot, să asculte argumentele susţinute de „motorul franco-german”. Asta în contextul în care, deja, Grigorii Karasin, adjunctul ministrului rus de externe, a caracterizat cele spuse de liderii german şi francez drept comentarii „cinice şi neproductive”.

„Rusia face tot ceea ce-i stă în putinţă pentru a restarta procesul de implementare a Acordurilor de la Minsk, acţiune care este boicotată în acest moment de către autorităţile de la Kiev.”

Grigorii Karasin

Interesant, spuneau unele surse din Bruxelles, este faptul că, pur întâmplător sau nu, anunţul poziţiei comune Merkel-Hollande se face exact în ziua în care Preşedintele ales Donald Trump l-a desemnat pe Rex Tillerson de la ExxonMobile, om de afaceri cu legături profunde cu Rusia, decorat personal de Putin, drept Secretar de Stat.

Poate un amănunt neînsemnat, poate un semnal de frondă europeană…vom vedea. Cert este că trebuie luată o decizie în privinţa sancţiunilor şi lucrul nu va fi simplu, Căci, dacă vorbim doar despre Ucraina, lucrurile sunt clare şi mai mult decât evidente, la fel cum este acum şi poziţia comună NATO/UE pe acest subiect, fapt care repune pe tapet întreaga problemă legată de nerespectarea de către Rusia a Acordurilor de la Minsk dar şi chestiunea esenţială a anexării ilegale a Crimeei.

Dar, de departe, asta nu este tot. Teama diplomaţilor ruşi este ca, la acest sfârşit de săptămână, liderii europeni să meargă mai departe cu ideea sancţiunilor, de date asta în plin proces de extindere, ca răspuns la susţinerea militară acordată regimului Assad în Siria.

Ce avem în acest moment, este o listă aprobată pe 14 noiembrie, vizând noi sancţiuni individuale împotriva unor responsabili politici şi militari sirieni acuzaţi de a fi luat parte la „represiunea violentă” împotriva populaţiei. Un total de 234 de persoane care au primit interdicţia de intrare în UE şi ale căror conturi sau proprietăţi au fost blocate. Acelaşi regim de sancţiuni este valabil şi în cazul a 69 de entităţi, companii comerciale sau instituţii.

S-a vorbit însă şi despre altceva cu ocazia reuniunii şefilor de state şi guverne din luna octombrie, atunci când, discutându-se despre Siria, a fost formulată „o condamnare severă” a atacurilor regimului sirian la Alep, dar şi a „aliaţilor săi, mai ales Rusia…”. Context în care, „dacă actualele atrocităţi continuă, rămân deschise opţiunile, inclusiv măsuri restrictive suplimentare care să privească persoane sau entităţi care susţin regimul”.

„UE trebuie să-şi păstreze toate opţiunile deschise, inclusiv sancţiunile, dacă se continuă perpetrarea de crime în Siria…”

Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European

Există indicaţii că asediul Alepului este încheiat, dar situaţia este absolut haotică în zonă, iar tragedia umanitară a atins cote inimaginabile. Se vorbeşte despre folosirea unor arme chimice, echipele umanitare fie nu mai vor să se deplaseze în zonă, de frică, fie nu primesc asigurări că li se asigură protecţia, aşa că se vorbeşte despre mii de victime lăsate printre dărâmături şi lipsite de orice şansă de supravieţuire. Sursele de la Bruxelles spun însă că nici acesta nu este, nici măcar pe departe, un semnal definitiv al încetării conflictului în Siria, căci se notează o contra-ofensiva puternică a trupelor rebele care au reuşit să recupereze câteva locaţii strategice. În consecinţă, regimul sirian va cere sprijin rusesc, poate chiar mai important decât până acum datorită pierderilor umane înregistrate de trupele loialiste în ultima perioadă. Iar masacrele vor continua. Situaţia este într-atât de gravă şi urgentă încât, azi (ora 17 GMT) , are loc o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate (solicitată de Marea Britanie şi Franţa) după ce s-au primit foarte multe rapoarte şi înregistrări video în care se vede cum trupele siriene execută zeci de civili pe străzile din Alep.

Nu este foarte departe, spuneau aceleaşi surse diplomatice, să vedem cum, la ONU (poate şi în cadrul UE) să se declanşeze proceduri de acuzare a regimului sirian de genocid, crime împotriva umanităţii şi cime de război, cu posibilitatea deja enunţată de a extinde acuzaţiile şi eventualele sancţiuni şi împotriva Rusiei, ca principal aliat al regimului de la Bagdad.

Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci vom putea vedea cum apare un dublu pachet de sancţiuni, foarte complex şi cu o nouă dimensiune internaţională, în cazul în care Naţiunile Unite, într-o formă sau alta, vor fi implicate în elaborarea acuzaţiilor de genocid. Eventual, zic sursele, prin aducerea a cel puţin un caz relevant în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga. Ceea ce nu este deloc imposibil.

Foarte interesant să vedem dacă poziţia oficială a României va fi una de susţinere a prelungirii sancţiunilor împotriva Rusiei, aşa cum, din surse oficiale, dar confidenţiale, am auzit deja că se va petrece.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe