Cristina Popescu: Capodopere de artă universală îmbogățesc patrimoniul filatelic românesc
‘Arta nu reproduce vizibilul, ci îl face vizibil.’ (Paul Klee)
Romfilatelia continuă seria mărcilor poștale dedicate artei și frumosului și realizează un nou proiect filatelic intitulat Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc, ce aduce în prim plan arta universală, cu precădere pictura și operele artiștilor consacrați la nivel mondial, care se regăsesc în patrimoniul României și se păstrează în colecția Muzeului Național de Artă al României.
Mărcile poștale ale emisiunii, marcând aniversarea a 450 de ani de la nașterea lui Pieter Breughel cel Tânăr, dar și împlinirea a 400 de ani de la moartea lui El Greco, ilustrează creații ale acestor doi mari pictori ai umanității, oferind astfel ocazia de a cinsti și admira opera artistică și geniul creator al acestora, îmbogățind totodată patrimoniul filatelic românesc cu capodopere de artă universală deosebit de valoroase.
Timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei reproduce lucrarea Primăvara, iar timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei înfățișează lucrarea Vara, ambele creații făcând parte din ciclul pictural dedicat Anotimpurilor și aparținând pictorului Pieter Breughel cel Tânăr, reprezentant flamand a cărui operă marchează trecerea de la Renașterea târzie la Barocul timpuriu.
Timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei reproduce tabloul Logodna Fecioarei, iar timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează lucrarea Martiriul Sfântului Mauriciu și al celor zece mii de tebani, opere ce aparțin pictorului El Greco, un reprezentant de seamă al Panteonului artei universale și cunoscut pentru stilul său denumit Manierism.
Emisiunea filatelică este machetată în coală de 32 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată, iar cele 4 valori sunt completate de plicul prima zi, pe care este ilustrat un detaliu din registrul superior al picturii Adorația păstorilor, o lucrare aparte ce cunoaște numeroase versiuni în opera lui El Greco, varianta aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României fiind realizată în jurul anilor 1600.
Începând cu ziua de vineri, 22 august a.c., emisiunea de mărci poștale Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Muzeului Național de Artă al României pentru sprijinul documentar oferit în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Biroul Relații Publice
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


