Matei Bogdan
Publicat în 9 decembrie 2020, 12:28 / 394 elite & idei

Cristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Flori de iarnă”

Cristina Popescu: Emisiunea de mărci poștale „Flori de iarnă”

Romfilatelia introduce în circulație, joi, 10 decembrie a. c., o emisiune de mărci poștale care îmbină o tematică foarte iubită de colecționari – florile – cu actualitatea anotimpului: Flori de iarnă.

Cele mai multe dintre plantele spontane și cultivate din țara noastră înfloresc primăvara și vara, dar un mic număr de specii produce flori în anotimpul rece. Unele dintre acestea sunt plante autohtone, din flora spontană a României, altele sunt specii exotice, cultivate la noi fie în grădini, fie ca plante de apartament, tocmai pentru florile decorative care apar în cursul iernii.

Crăciunița,numită șisteaua Crăciunului sau poinsettia (Euphorbia pulcherrima), este ilustrată pe primul timbru, cu valoarea nominală de 2 lei. Planta este originară din America Centrală – Mexic și Guatemala. Trăsătura ei distinctivă o reprezintă frunzele colorate care înconjoară inflorescența; nu e vorba despre petale, cum se crede adesea, ci despre frunze modificate, numite bractee. La plantele sălbatice, aceste bractee sunt roșii; în cultură au fost obținute și soiuri cu bractee roz, crem etc. În lumea anglo-saxonă este numită poinsettia, după numele botanistului Joel Roberts Poinsett, primul ambasador al SUA în Mexic, care a introdus această plantă în SUA, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Astăzi, sute de milioane de exemplare de stea a Crăciunului sunt vândute în întreaga lume, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Anemona de iarnă (Eranthis hyemalis) este ilustrată pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, care are valoarea nominală de 2,20 lei. Este o plantă de pădure, de mici dimensiuni, originară din Europa. Înflorește la sfârșitul iernii sau primăvara foarte devreme, chiar când pământul este încă acoperit de zăpadă. Este o plantă efemeră (adică are un ciclu de vegetație foarte scurt). Înflorește atunci când cantitatea de lumină care ajunge la sol este maximă, când arborii sunt desfrunziți; produce rapid semințe, apoi partea aeriană a plantei se usucă, în pământ rămânând un bulb din care planta va răsări din nou în anul următor.

Pe cel de-al treilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 5 lei, este ilustrat crinul de apartament sau crinul de ghiveci (Hippeastrum sp.). Plantele din genul Hippeastrum sunt originare din America de Sud și  Centrală. Diferite specii de Hippeastrum sunt cultivate în Europa ca plante de apartament. (Termenul „sp.” din denumirea științifică a plantei este o prescurtare a cuvântului latin „species” și indică faptul că imaginea este a unei plante din genul Hippeastrum, fără a fi precizată specia, care adesea nu poate fi determinată decât de specialiști, printr-o analiză mai aprofundată.) Florile sunt mari, spectaculoase, de culoare albă, roșie, roz, portocalie, uneori în combinații de culori, cu puncte sau dungi. În funcție de specie, plantele pot avea între 2 și 15 flori. Hippeastrum este adesea numit Amaryllis, acesta fiind însă numele unui alt gen de plante, foarte asemănătoare cu Hippeastrum, dar originare din Africa, nu din America.

Pe cel de-al patrulea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 19 lei, apare spânzul (Helleborus niger). Este o plantă veșnic verde, originară din zonele muntoase ale Europei. Are flori albe sau roz. Este cunoscută încă din Antichitate ca plantă medicinală, deși este foarte toxică. De-a lungul timpului, a fost utilizată în medicina tradițională, pentru prepararea unor remedii; astăzi s-a renunțat în mare măsură la utilizarea ei. Este cultivată și ca plantă de apartament sau de grădină, înflorind de iarna până primăvara devreme. Prin selecții și încrucișări între diferite specii de spânz, au fost obținute soiuri cu flori de diverse culori, de la alb până la violet-închis.

Pe plicul „prima zi” a emisiunii este reprezentat cactusul de Crăciun(Schlumbergera truncata). Planta este originară din zona muntoasă din sud-estul Braziliei. Spre deosebire de alți cactuși, care preferă zonele aride, acesta crește în zone umede și mai răcoroase. În Brazilia înflorește în luna mai, purtând chiar numele de floare de mai. În emisfera nordică, unde este cultivat ca plantă de apartament, înflorește adesea în timpul iernii, de unde și numele de crăciuniță, crăciunel sau cactus de Crăciun.

Romfilatelia mulțumește Grădinii  Botanice „Dimitrie Brândză” a Universității din București și Institutului de Biologie al Academiei Române pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale. 

Emisiunea de mărci poștaleFlori de iarnă va fi disponibilă începând de joi, 10 decembrie 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul „prima zi”,  coala de 28 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupițu: Ursula von der Leyen și Keir Starmer au adoptat o declarație comună pentru întărirea cooperării strategice UE – Marea Britanie, inclusiv prin organizarea de summit-uri bilaterale

PoliticNicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții comunităților evreiești din mai multe țări: România trebuie să fie patria tuturor cetăţenilor săi, indiferent de etnie, credinţă sau limbă

EconomieLucian Croitoru: Cum am pregătit noi viitoarea recesiune

ExternRobert Lupițu: Ursula von der Leyen și Keir Starmer au adoptat o declarație comună pentru întărirea cooperării strategice UE – Marea Britanie, inclusiv prin organizarea de summit-uri bilaterale

SocialLigia Deca promovează sportul în școli, cu ajutorul marilor campioni români

EvenimenteRadu Magdin va vorbi la Viitorul afacerilor de familie în România – Ediția a III-a, 03 octombrie 2024

EditorialAlexandru Grumaz: Europa, incapabilă să răspundă celor două crize – Ucraina și Orientul Mijlociu

CulturaCristina Popescu: Cultura. De la tradiție la societatea informațională



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe