OraNoua.ro
Publicat în 28 noiembrie 2012, 19:48 / 165 elite & idei

Cristina Popescu: Marca poştală românească – o dezvoltare firească şi infinite posibilităţi de evoluţie

Cristina Popescu: Marca poştală românească – o dezvoltare firească şi infinite posibilităţi de evoluţie

În România, primul timbru a apărut, firesc şi natural, ca răspuns al progresului societăţii şi includerii românilor în marea familie a poporului european. La început, timbrul se tipărea în străinătate, iar lipirea sa pe plicuri şi scrisori era mai mult sau mai puţin posibilă, datorită precarităţii mijloacelor folosite. Imprimarea însemna un procedeu manual dificil, laborios şi care consuma foarte mult timp. Însă, oricât de complicată părea naşterea unui timbu în vremurile sale de început, întregul proces era menit să uşureze viaţa oamenilor şi să le ofere acestora o serie de facilităţi în comunicare.

Rând pe rând, progresele tehnologice şi oamenii vizionari au perfecţionat împreună un sistem din ce în ce mai eficient, au redus manualitatea procesului şi au pus la treabă maşini şi utilaje care îi erau necunoscute creatorului Capului de Bour. Emisiunile de mărci poştale s-au diversificat în tematică şi au început să capete unicitate prin accentuarea unor elemente distinctive în folio aur şi argint. Ştampilele au început să devină bi şi chiar tricolore, iar timbrul a devenit un mijloc de inspiraţie pentru dezvoltarea unor noi produse: cartoane filatelice, albume şi cromolitografii, gravuri şi mape muzicale, împletind armonios mărcile poştale cu pictura, muzica, teatrul.

Astăzi, semnificaţia timbrului depăşeşete graniţele unui simplu mijloc de francare, de preplată a unor servicii poştale. Prin sensul pe care i l-au acordat minţi creatoare şi spirite inventive, el a devenit o altă ofertă culturală, un produs de marketing şi un mijloc de promovare ce depăşeşte, eficient şi rapid, graniţe de orice fel.

Ultima mare prezentare a celor mai reuşite inovaţii în ceea ce priveşte marca poştală a avut loc la Sindelfingen în Germania, în perioada 25 octombrie – 27 octombrie 2012. La acest târg, Romfilatelia s-a numărat printre cei 114 participanţi, iar produsele sale cele mai bine vândute au fost emisiunile Fiare de călcat II, emisinile cu tematica Europa, 20 de ani de la semnarea Tratatului de cooperare romano-german, Sfintele Paşti 2011, 150 ani de diplomaţie –  Ministerul Afacerilor Externe, Jocurile Olimpice de Vara Londra 2012. La fel de apreciate au fost şi emisiunile comune: România – Vatican, România – Hong Kong, România – Spania, România – Armenia. 

Din ce în ce mai exigenţi şi aşteptând din ce în ce mai multe de la produsele filatelice, pasionaţii de colecţionarea mărcilor poştale au fost încântaţi de gravuri şi albume, atraşi fiind de ineditul prezentării şi de rafinamentul detaliilor. Cromolitografia Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost apreciată datorită subiectului abordat, clarităţii designului şi, mai ales, calităţii întregului produs.

Un alt aspect care confirmă prestigiul mărcii poştale româneşti îl reprezintă şi permanenta monitorizare a programului editorial al Romfialtelia de către publicaţiile de specialitate şi organismele abilitate care cotează şi premiază cele mai valoroase timbre româneşti la nivel internaţional.

Cel mai posibil, viitorul mărcii poştale stă sub semnul mărcii poştale parfumate, a hologramei, a mărcii poştale muzicale sau a celei care încorporează materiale preţioase şi hârtii speciale. O problemă stringentă este însă şi cea a mărcii poştale ecologice, care să-şi păstreze însă caracteristicile tehnice, de culoare, claritate şi frumuseţe intacte. Iată provocarea anilor ce vor urma.

Despre Romfilatelia

Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

PoliticAdrian Hatos: Investițiile masive și susținerea economiei private trebuie combinate cu reforme care să eficientizeze și să profesionalizeze aparatul de stat

EconomieGruia Stoica a cumpărat terenul pe care se află fabrica sa de vagoane din Debrecen, Ungaria, în urma unei investiţii de 6,5 milioane de euro

ExternRadu Magdin: Options and possible solutions from an Eastern European perspective

SocialCsibi Magor: „The enemy of good enough is great”

EvenimenteSilviu Nate: „Jordan – A Stable and Peaceful Country in a Turbulent Region. A Review of Jordan’s Policy in the Last Decades and Some Future Perspectives”

CulturaIonuţ Vulpescu: Al cui ziceaţi că e Brâncuşi?

EditorialPetre Guran: „În Hristos v-ați și îmbrăcat”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe