Cristina Popescu: Martiriul Sfinților Brâncoveni omagiat pe mărcile poștale românești
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014, când se împlinesc 3 secole de la martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai săi — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — și al sfetnicului său Ianache Văcărescu, drept Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.
Romfilatelia se alătură acestei acțiuni comemorative prin proiectul filatelic 300 de ani de la martiriul Sfintilor Brâncoveni, cele 3 mărci poștale ale emisiunii aducând un omagiu sacrificiului suprem al Sfintilor Brâncoveni, celebrând astfel credința lor neabătută și modul în care au înfruntat moartea rămânând creștini până la capăt.
Timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei reproduce imaginea domnitorului Constantin Brâncoveanu într-o gravură de epocă, alături de efigia domnitorului, acesta rămânând în istoria neamului si în constiinta românilor ca ultimul domnitor al evului mediu, primul domnitor al epocii moderne si ‘Apusul de soare’ al domnilor Basarabi.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este ilustrată icoana din Biserica Mănăstirii Hurezi, care îi înfățișează pe Sfinții Martiri Brâncoveni, alături de cumnatul său, sfetnicul Ianache Văcărescu.
Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei ilustrează imaginea clădirii Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, reprodusă după o litografie din sec al XIX-lea reprezentând lăcașul de cult, aceasta fiind ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și adăpostind mormântul cu moaștele acestuia.
Celor 3 valori li se alătură plicul prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 6 timbre si bloc-coliță de 3 timbre nedantelate. Produsele speciale, realizate într-o concepție grafică și artistică de valoare, completează emisiunea de mărci poștale.
Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 400 exemplare, echipat cu blocul-coliță de 3 timbre nedantelate al emisiunii cu elemente grafice în folio aur și plicul prima zi al emisiunii cu ștampila ‘prima zi’ aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 400.
Setul filatelic omagial este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 600 exemplare. Timbrul din argint aurit, replică a mărcii poștale cu valoarea nominală de 2,40 lei, având dimensiunile de 48 x 33 mm și 0,7 mm grosime, este prezentat într-o casetă, alături de 5 medalii din argint aurit ce reproduc portretele celor patru fii ai voievodului Brâncoveanu, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și pe cel al sfetnicului său, Ianache Văcărescu, având dimensiunile ř 14, ř 16, ř 18, ř 20 si ř 22. Pe capacul interior al casetei este pozitionat carnetul filatelic care contine seria de mărci poștale nedantelate și certificatul de autenticitate, numerotat de la 001 la 600.
Începând cu ziua de sâmbătă, 16 august a.c., emisiunea de mărci poștale 300 de ani de la martiriul Sfintilor Brâncoveni va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia aduce respectuoase mulțumiri Preafericirii Sale Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București și Mănăstirii Hurezi pentru binecuvântarea si sprijinul documentar oferite la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


