Cristina Popescu: Timbrul românesc pe urmele civilizației, la Roma
Ambasada României în Italia a organizat, împreună cu Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, expoziția “România-Italia: Arta broderiei și ceramicii, Patrimoniul umanității”, găzduită de Salonul de Onoare al Muzeului Civilizațiilor din Roma, în perioada 18 iunie – 14 iulie 2024.
Romfilatelia a fost invitată să lanseze produsul filatelic special dedicat evenimentului și să organizeze o mini expoziție filatelică tematică.
În prezența unui public entuziast, într-o atmosferă încărcată de spiritualitate, au susținut discursuri doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia, domnul Federico Mollicone, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților din Italia, doamna Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti”, doamna Cristina Popescu, directorul general Romfilatelia, moderatorul evenimentului fiind domnul Andrea Viliani, directorul instituției gazdă.
Oficialii prezenți au dezvelit și semnat panoul filatelic special dedicat ce are ca piesă centrală plicul ce poartă titlul expoziției, alături de imagini de costume populare din Buzău și Dolj, din Abruzzo și Toscana, ceramică din Horezu, Vâlcea și Piemonte, Italia.
Romfilatelia a participat cu o expoziție de panouri filatelice dedicate iei și ceramicii românești, obiceiurilor și tradițiilor poporului român.
În discursul său, directorul general Romfilatelia declara: “Marca poștală a călătorit cu mândrie de-a lungul timpului ca un Ambasador al valorilor și tradițiilor românești cu imagini ale personalităților marcante ale României, amintind aici pe Regina Maria, Regina Elisabeta, Smaranda Brăescu sau Maria Tănase.”
Romfilatelia a mulțumit Doamnei Ambasador Gabriela Dancău pentru invitație și a felicitat organizatorii pentru realizarea expoziției.
“Timbrul te duce în lume și aduce lumea în casa ta”, ne place nouă să spunem.
Timbrele românești, purtătoare ale tradițiilor și obiceiurilor românești, au ajuns din nou în inima Romei și vor duce acasă, în România, amintiri dragi, emoționante, de la Roma.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


