Dan Barna: ”Majoritatea ridicolă a mai dat încă un picior în spate Justiţiei din România”
Majoritatea parlamentară a dat încă un „picior în spate” Justiţiei din România, a afirmat, astăzi, deputatul USR Dan Barna, după ce plenul a aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, conform Agerpres.
„Nu sunt foarte multe lucruri de spus după votul de astăzi. (…) Astăzi, de la acest microfon, a vorbi fantoma lui Liviu Dragnea hăhăind de bătaia de joc pe care aţi arătat-o românilor. Astăzi, după ce România se luptă să redevină stat european, după ce sute de mii de români au ieşit zile întregi în stradă după Ordonanţa 13, dumneavoastră le spuneţi într-o majoritate ridicolă, toţi în aceeaşi barcă, în spatele unui PSD în care PNL a devenit argat în gospodăria lui de partid. (…) Astăzi arătăm încă o dată că, dacă este o şansă pentru această ţară, aceasta este România europeană reprezentată de USR”, a declarat Barna, în plenul Camerei Deputaţilor.
Acesta a criticat modul în care a votat actuala majoritate parlamentară.
„Majoritatea aceasta ridicolă a mai dat încă un picior în spate Justiţiei din România, transformând judecătorii în instrumente.
Şi vă mai miraţi că oamenii nu vă mai cred, vă miraţi că oamenii privesc Parlamentul ca pe o adunătură de netrebnici, vă miraţi că ne pleacă tinerii din ţară. Păi, aţi votat încă un argument ca generaţiile acestea care astăzi termină facultatea să spună: ‘Nu sunt şanse în această ţară’, pentru că până şi Justiţia vreţi să o aşezaţi, domnilor din PSD-PNL, cu lichelele de breloc, vreţi să vi le aşezaţi la buzunar. Ăsta este mesajul pe care l-aţi dat, asta e desfiinţarea SIIJ pe care aţi făcut-o”, a susţinut Dan Barna.
Deputaţii au aprobat, luni, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu 205 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.
www.bursa.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


