de Dan Cărbunaru

Moale și obeză, structura noastră socială și politică tremură ca o piftie tăiată de încălzirea globală în miez de iarnă. Entuziasmul libertății de a decide ce e bine și ce e rău s-a dizolvat în goana fără sens transformată în setea de sens. În tăcerea jenantă a celor chemați și aleși măcar să vorbească, acest ceas politic nu mai arată nici măcar de două ori ora exactă, cum obișnuiesc să facă până și orologiile care s-au oprit.

Coma noastră din păcate nu este parte a unui mecanism de apărare. Nemișcarea ne atrofiază zi de zi corpul, ne facem mai mici, mai ușor de prostit, de întors dintr-o parte în alta. Nici memoria nu mai ajută. Victimele lăsate în urmă de istoria crudă care le-a aruncat în crematorii, gropi comune sau printre dărâmături își așteaptă urmașii, mai puțin de un secol mai târziu.

Continuarea, aici.