Dan Cărbunaru: Ziua R
de Dan Cărbunaru
Luni, după-amiază, România a dat o gaură în nori și a proiectat, pe cerul mohorât al Bucureștiului, doi vectori occidentali autentici. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a fost inaugurat fără pompă, dar cu invitați de calibru – Președintele Românei, Premierul, secretarul general adjunct al NATO, vicepreședintele Comisiei Europene, miniștrii Apărării și de Externe.
Printre scrâșnetele de roți ale tramvaiului care trecea pe strada Vasile Lascăr, oficialii au trasat perspectiva și miza pe care Reziliența societății noastre le generează. Părinții fondatori ai NATO și UE știau că orice plan economic, politic sau militar are nevoie de o societate care să facă față provocărilor pe care istoria anterioară le generase, dar și celor care aveau să apară. Nicio construcție guvernamentală sau inter-guvernamentală nu poate, azi, să ignore sensibilul și influentul țesut social care asigură, de fapt, funcționarea democrațiilor bazate pe valori occidentale.
Alegerea României de a înființa și găzdui un centru Euro-Atlantic pentru Reziliență, prin intermediul căruia își propune să devină un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene, confirmă că există înțelegere corectă a mizelor jocului geo-politic actual. Mai puțin vizibil, dar cu accente cu potențial dramatic, începe să devină tot mai persistent, prin efectele sale, efortul statal sau non-statal de a decredibiliza proiectul de pace și bunăstare generat de fondatorii NATO și UE. A asista impasibil la acest proces, înseamnă să uiți cea mai recentă și aspră lecție primită de UE prin producerea prin mijloace democratice a Brexit-ului. A doua economie a Uniunii și prima sa armată s-a desprins prin referendum influențat categoric de erorile de comunicare și înțelegere ale Bruxelles-ului.
În aceeași Zi R, după-amiază, România urca în sistemul informatic al Comisiei Planul Național de Redresare și Reziliență. Planul de aproape 30 de miliarde de euro care va pune țara noastră, prin implementare, în clasa țărilor occidentale cu reforme implementate, cu economie verde, digitală, bazată pe educație.
Reziliența unei țări targhetate de mesaje anti-occidentale, anti-europene, anti-modernizare, mai ales în această parte a Europei, nu poate depinde doar de numărul avioanelor de vânătoare sau al rachetelor, tancurilor sau trupelor.
România a crescut mult de când a intrat în NATO și UE, dar și așteptările oamenilor au crescut. Poate chiar mai repede. Vaccinarea oamenilor împotriva pandemiei de dezinformare are nevoie de viziune politică, de soluții concrete și de comunicare lor corectă.
Apărarea Uniunii și Alianței Nord-Atlantice începe acasă, iar datoria unei țări este de a-și proteja cetățenii, mai ales când variatele tipuri de provocări care ne vizează societățile au început să își facă simțite efectele chiar și în rândul unor națiuni cu tradiție democratică mult mai îndelungată decât a noastră.
Invazia minților poate fi mai periculoasă decât cea a tancurilor.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


