Cea mai importantă temă pe agenda bilaterală București – Chișinău este gazoductul Iași-Ungheni. Acesta ar fi fost proiectul sub egida căruia trebuia așezată relația bilaterală încă din 2009. De ce nu s-a făcut, nu mai e cazul să discutăm aici. Se preconizează – a câta oară? – demararea proiectului pe 27 august, anul acesta. Dificultățile de implementare nu sunt puține (exproprieri, licitații, documentația pentru Bruxelles), la fel și cele care țin de gestionarea efectivă a proiectului (Gazpromul are 50% în compania de transport Moldgaz, la care se adaugă circa 15% ale Transnistriei).

Conducta de interconectare Ungheni-Iași va avea însă o capacitate de transport de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, ceea ce înseamnă că va acoperi integral nevoia de gaz a teritoriului controlat de către autoritățile legale de la Chișinău. De aici trebuie plecat în orice abordare, în condițiile în care datoria Transnistriei pentru gazul rusesc, ajunsă la 3,7 miliarde USD, trece automat în contul Chișinăului, deși gazul este consumat exclusiv în stânga Nistrului.

Ce înseamnă, de fapt, acest proiect pentru București și Chișinău?

Traian Băsescu l-a numit „proiect de suflet”, în nota deja consacrată a discursului politicienilor din dreapta Prutului atunci când vine vorba despre proiectele care vizează R. Moldova. Ce înseamnă „proiect de suflet” nu e greu să descifrăm. În esență, este ceva care vine ca o necesitate izvorâtă din alte rațiuni decât cele strict pragmatice sau comerciale. Că acest gazoduct, la un moment dat, va putea fi utilizat pe o relație comercială cu Estul (dată fiind capacitea lui nu doar de a exporta gaz din România, dar și de a importa), este o altă discuție. Miza principală, însă, la București, este mai degrabă alta.Premierul României a spus-o și el explicit: „să ajutăm R. Moldova să devină independentă energetic”.

Percepția la București ține deci de mize geostrategice, respectiv sprijinul pentru ca republica din stânga Prutului („legăturile de sânge”) să se poată extrage din spațiul dominat de fosta metropolă imperială și să își poată negocia, mai liberă în raport cu Moscova, direcția de evoluție (asta e traducerea Pachetului III energetic în acest spațiu). Pe scurt, „a fi proiect de suflet” înseamnă (și) a pune la dispoziția Chișinăului un instrument de acțiune geopolitică, indiferent dacă acesta desfide unele avantaje economice imediate. Pentru că, orice s-ar întâmpla, Bucureștiul are capacitatea politică și economică să umple gazoductul.

Cum se văd însă lucrurile la Chișinău? Cel puțin la nivelul comunicării publice a proiectului, lucrurile sunt „în oglindă”. Adică… invers! Firește, nu se aștepta nimeni ca vreun factor de decizie de la Chișinău să vorbească în termeni de „proiect de suflet” sau „legături de sânge”. Cu câteva excepții, aceștia sunt extrem de rezervați în relația cu Bucureștiul. De aceea chestiunea gazoductului abia a fost murmurată public, fără o dezbatere serioasă asupra importanței sale strategice. Iar când a fost să fie discutată public, primul aspect care a apărut pe agendă a fost… prețul gazului! Cât costă gazul, e mai ieftin sau nu decât cel de la ruși, dacă nu e mai ieftin, ce rost are gazoductul?, de ce să mai luăm „de la români” etc.

Abordarea pragmatică și comercială este justifică, veți spune. Și da, și nu. În condițiile R. Moldova, însă, trebuie să o spunem limpede: mai degrabă, nu! Pentru că asta nu face decât să perpetueze jocul perdant al R. Moldova de vreo 20 de ani încoace – „nouă ce ne iese?” – prin care alegerea între Vest și Est s-a făcut de fiecare dată pornind de la avantaje concrete, imediate, tentative naive de a „șmecheri” când pe unii când pe alții. Nu a exista un proiect veritabil, doar circumstanțe de moment. Până la urmă, e opțiunea strictă a Chișinăului de a alege strategiile pe care le crede de cuviință. Dar trebuie să o spunem pe șleau: dacă ar fi procedat la fel, nici unul dintre statele fostei URSS sau ale lagărului socialist nu ar mai fi fost astăzi în NATO sau UE! Statele baltice sau România au ales spațiul euroatlantic nu privind doar la avantajele de moment, ci asumându-și chiar și costurile pentru „eliberare” (pierderea piețelor, prețul la gaz etc.).

Nimeni, niciodată, nu va cere R. Moldova să ignore complet aspectele comerciale sau economice. Ideea este însă de priorități. Dacă nu știi să își alegi bine prioritățile pe termen scurt, riști să pierzi pe termen mediu și lung. Iar dacă e să tragem linie, aici e miza întregii povești. Atât timp cât la Chișinău proiectul gazoductulul Iași – Ungheni se gândește strict în termeni comerciali, și nu strategici, proiectul e născut mort. Menirea lui principală este ratată.

Dan Dungaciu
http://www.evz.md/gazoductul-iasi-ungheni-proiect-de-suflet-sau-ce/