de Dan Dungaciu

„A trecut întâi o boare pe deasupra viilor…”. Și s-a pornit, mai abitir decât în poezia inegalabilului Topârceanu, agitația la Chișinău. Ideea decuplării, fie și temporară, a R. Moldova de Transnistria a stârnit revolta unei bune părți a comentatorilor (e drept, și adeziunea altora).

S-a vorbit cu indignare despre „precedentul Kosovo”, Dughin, „teritorii contra UE”, Uniunea Eurasiatică, resurecția planului Belkovschi, unirea cu România și alte câte și mai câte. Punctul culminant al disputei a fost – atenție! – acreditarea existenței unui „plan anti-Vilnius”.

Faptul că s-a descoperit existența unui „plan anti-Vilnius”, menit să blocheze apropierea R. Moldova de spațiul european, nu este cel mai rău lucru. Problema este că s-a descoperit nițel cam târziu, căci un asemenea plan durează de mai bine de 20 de ani!

A început odată cu decuplarea de facto a Tiraspolului de Chișinău și războiul din Transnistria, a continuat cu semnarea Acordurilor de la Alma-Ata, cu guvernarea agrariană și resurecția proiectului identitar moldovenist, Memorandumul Primakov și eșecul ADR-ului, puseurile anti-București și, ulterior, anti-UE ale guvernării comuniste, fiind oprit, temporar, doar de ieșirea în stradă a tinerilor de la 7 aprilie 2009.
Temporar, căci cineva ar putea să includă în „planul anti-Vilnius” și destrămarea AIE2 și tot ce a urmat: timpul pierdut al Chișinăului, scăderea drastică de imagine a republicii la Bruxelles și dezamăgirea necamuflată a oficialilor europeni, abandonarea R. Moldova de către unii parteneri de finanțare, jubilația de tip rogozian din centrul Chișinăului.

Dar asta este acum istorie. Astăzi, este clar că mult mai predictibilul și credibilul Iurie Leancă are o misiune dificilă în a gestiona „planul pro-Vilnius”. Nu e simplu, mai ales că tentația ocultării realităților devine sportul preferat al unora la Chișinău.
Realitatea vorbește însă de la sine: dacă la începutul anului 2013, un înalt oficial al Chișinăului, acum și mai înalt, sugera pentru Vilnius un soi de „Ukraine plus” pentru R. Moldova, astăzi Chișinăul se zbate să ajungă din urmă Kievul și speră (doar) la o parafare a acordurilor economice și politice cu UE (liberalizarea vizelor este alt dosar) alături de… Georgia și Armenia, devenite partenere cu „povestea de succes”, deși nu au frontieră cu UE și au trecut prin războaie după 1989!

Cam aici ne situăm în acest moment, iar timpul nu mai are răbdare. De aceea, dincolo de retorica îngrijorării prost plasate, trebuie să admitem și să comunicăm public un lucru pe care toată lumea îl știe, un fost președinte al R. Moldova l-a afirmat explicit, iar guvernarea îl practică.
Miza fundamentală a planului pro-Vilnius este securizarea frontierei estice a R. Moldova și controlarea, la nivelul cerințelor europene, a fluxurilor migraționale și comerciale dinspre estul republicii. Că se numește „frontieră administrativă” sau altfel, că se declară Transnistria „teritoriu ocupat”, că revine în discuție precedentul Kosovo, că asta presupune o decuplare temporară de regiunea separatistă sau că operațiunea este percepută astfel la Tiraspol, la Moscova, sau de către promotorii planului anti-Vilnius din interiorul republicii – este o altă chestiune.
Chișinăul nu își mai permite să aștepte sau să rateze. „Planul pro-Vilnius” înseamnă, pentru prima dată, poate, un Chișinău capabil să preia inițiativa față de regiunea separatistă. Nu a făcut-o, de fapt, niciodată. Să pună Transnistria să decidă, pentru că R. Moldova a decis deja!
Care vor fi actorii deciziei la Tiraspol – societatea civilă (pe care s-a mizat, fără rezultat), oamenii de afaceri (pe care se mizează acum), populația – contează mai puțin. Dar Chișinăul trebuie să își urmeze calea asumată politic de apropiere de structurile europene, ca singura soluție viabilă pentru viitorul cetățenilor săi.

Aceasta este esența „planului pro-Vilnius” și asta trebuie comunicat populației. Altfel, precum în versurile Rapsodiei lui Topârceanu, ne va cuprinde pe toți „o tristețe iremediabilă”, când vom vedea cum, la frontiera spațiului euro-atlantic, „o să (ne)-nghețe iarna mizerabilă”.