„Mai devreme decât era de aşteptat, Rusia a adus în discuţie problema «intervenţiilor umanitare». Mişcarea era predictibilă, cu amendamentul că firesc ar fi fost să aştepte asaltul armatei ucrainene spre cele două oraşe importante din zona Donbas, victimele şi campania mediatică aferentă”, scrie analistul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, în exclusivitate pentru „Adevărul”.

Conform Kievului, forţele guvernamentale ar fi reuşit în sfârşit să taie legătura rutieră între Doneţk şi Luhansk, care ar fi fost principala cale de aprovizionare cu armament a rebelilor din Doneţk şi legătura acestuia cu Rusia. Spre deosebire de Luhansk, oraşul de circa un milion de locuitori nu are legătură directă cu Rusia, de aici dificultatea de a-l apăra.     De ce face Rusia asta nu e greu de intuit.

În primul rând pentru a câştiga timp şi a opri confruntările pe teren. În al doilea rând, pentru a „îngheţa” conflictul în acest moment şi a declanşa negocieri, ceea ce ar asigura separatiştilor un loc la masa post-conflict. În al treile rând, pentru a introduce la nivel public chestiunea intervenţiilor umanitare, ceeea ce înseamnă o schimbare radicală de agendă.

Dacă e nevoie de ajutoare umanitare, înseamnă că situaţia e dramatică în regiune, nu-i aşa? Înseamnă că acolo sunt civili blocaţi, fără hrană, apă, adăpost şi medicamente. Iar dacă, Doamne fereşte, începe confruntarea militară, civilii nevinovaţie şi minoritatea inocentă – cum altfel? – vor fi prinşi la mijloc şi sacrificaţi într-o confruntare guvern versus separatişti.

Nu e clar dacă primele două obiective vor fi realizate acum. Cel mai probabil că nu. Dar nu aici e miza. Miza este ultimul obiectiv, respectiv a muta agenda dezbaterii mediatico-politice pe ideea intervenţiei umanitară. În caz că nu se ţine seama de avertisment, iar armata ucraineană va interveni în forţă, Moscova a pregătit deja pasul doi.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a afirmat luni, 8 august, că operaţiunea armatei ucrainene din estul Ucrainei ar avea ca obiectiv alungarea din regiune a tuturor ruşilor, urmată de „repopularea” ei. Vă sună cunoscut?… Probabil că da. Iar pasul trei al ruşilor, intervenţionist, este mai mult decât predictibil: invocarea, fie şi tacită, a precedentului Kosovo (1999), prezentat ca intervenţie occidentală (NATO) de susţinere a unei minorităţi etnice civile decimată de armatele guvernamentale ale majorităţii.

Până aici e clar şi predictibil. Ceea ce nu e clar este de unde acceptarea subită şi aproape unanimă a unei intervenţii internaţionale umanitare în Donbas (UE, Rusia, SUA sub egida Crucii Roşii Internaţionale), inclusiv de către preşedinţii Obama şi Poroşenko? De unde acest consens subit cu Rusia, chiar dacă pe formă, nu pe conţinut? Căci asta poate însemna o relaxare a conflictului, urmată, posibil, de încetarea focului, protecţia civililor, începerea de negocieri fie şi parţiale între cele două părţi, apoi în formate consacrate internaţional etc. Adică tocmai ceea ce Moscova îşi doreşte.

Întrebarea crucială este însă alta: oare numai ea? America (ghidonată de neintervenţionista „doctrină Obama”) şi UE (ghidonată de un Berlin pragmatic care ştie că odată cu „reîntoarcearea geografiei” s-a reîntors şi economia!) par să înţeleagă că a aştepta ca sancţiunile să îl doboare acum pe un preşedinte care are 87% susţinere publică este naiv.

Iar în ceea ce priveşte Ucraina, situaţia acesteia este, dincolo de retorică, dramatică. Datoria faţă de Rusia a crescut la 5,3 miliarde de dolari, Rusia a oprit transportul de gaz către Ucraina, iar orice blocaj al gazului din partea Kievului spre UE ar da apă la moară conductei South Stream.

Produsul intern brut al Ucrainei se va contracta cu 6% în 2014, iar regiunea Donbas, care contribuie 20% din exportul Ucrainei, aduce PIB-ului mai mult decât regiunile Transcarpatia, Transcarpathia, Ivano-Frankivsk, Volyn, Ternopil şi Lviv luate împreună. Şi cireaşa de pe colivă: conflictul cu Rusia costă Kievul 130 milioade de dolri pe lună.

Indiferent că războiul se va opri acum sau că merge până la capăt, Ucraina (ne) costă. Iar faptul că se vorbeşte subit şi unanim despre intervenţii umanitare, poate fi semnul cel mai evident că unii au început să facă calculele.

Sursa: http://adevarul.ro/