Dan Mihalache: Am avut privilegiul de a înmâna din partea președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler” preotului Iconom Stavrofor Dr. Matei Petre
Am participat ieri la un moment emoționant în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, la Biserica Sf. Pavel din Nicosia, unde am avut privilegiul de a înmâna din partea președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler” preotului Iconom Stavrofor Dr. Matei Petre.
Preotul Matei Petre este preotul Comunităţii Ortodoxe Române din Cipru de peste 25 de ani, slujind în limba română pentru toți cei care simt românește și care se gândesc cu drag la România.
Distincția primită este un semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la consolidarea spiritualității și culturii naționale în Republica Cipru.
I-am mulțumit pe această cale pentru munca depusă în sprijinirea, închegarea și promovarea intereselor și valorilor comunității românești, pentru dăruirea cu care s-a implicat în păstrarea și promovarea identității românești și a tradițiilor noastre în afara granițelor țării.
La eveniment a mai participat Episcopul de Mesaoria, Grigorios și domnul Kostas Petrou, primarul din Agios Dometios. Cu această ocazie, am salutat deschiderea Bisericii Ortodoxe din Cipru față de Comunitatea Ortodoxă Română din Cipru. Consider că biserica este liantul dintre comunități: cea română și cea cipriotă, contribuind astfel la dezvoltarea relațiilor culturale dintre cele două țări.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


