2011 a debutat în forță prin încheierea pe 5 februarie a acordului privind constituirea Uniunii Social Liberale. În cursul lunii ianuarie, PNL și PC formaseră Alianța de Centru Dreapta. Uniunea Social Liberală s-a constituit așadar între social-democrați și noua Alianță de Centru Dreapta cu specificarea foarte clară a faptului că între cele două componente va exista o paritate în ceea ce privește candidaturile. Nu vom rememora acum aici toate momentele pe care noua opoziție unită le-a parcurs în 2011. Câteva elemente merită însă subliniate.

În primul rând, USL este blocul politic de opoziție cu cea mai mare forță electorală după 1990. Fie că a fost vorba de Convenția Democratică în 1996 sau de Alianța Dreptate și Adevăr în 2004, nici una dintre acestea nu depășea o simpatie publică de 30-35%. USL a început la cote de încredere de peste 50% și indiferent de jocurile care se vor face prin sondaje de opinie rămâne cea mai puternică agregare de opoziție din ultimii 20 de ani.

Merită un comentariu teza, enunțată dintr-o anumită zonă a analiștilor băsescieni, conform căreia USL va scădea sub 50% și ca atare va fi supusă unui proces de destructurare. După părerea mea, chiar și liderii Uniunii au greșit căzând în această capcană a dezbaterii despre un rezultat de 50% + 1, validând cumva ideea ca doar acest rezultat ar garanta o nominalizare de prim-ministru din partea președintelui încă în exercițiu. Să ne amintim totuși că și în 1996 și în 2000 și în 2004, partidele sau alianțele politice însărcinate cu formarea guvernului n-au depășit niciodată 40% din opțiunile exprimate din electorat. Să ne mai gândim și la faptul că pe actualul sistem de vot uninominal chiar și un scor global de sub 50% poate însemna o majoritate confortabilă de locuri în Parlament, dintr-un număr de colegii pe care USL le câștigă în mod direct. În fine, într-o țară cu pretenții democratice și membră a Uniunii Europene, nici chiar Traian Băsescu nu poate fi atât de nebun, oricât ar fi de abuzivă lectura sa asupra textului constituțional, încât să încredințeze mandatul de formare a guvernului nu formațiunii care a câștigat detașat alegerile, fie cu 45%, fie cu 65%, ci PD-ului care nu va depăși în mod evident 20% din vot.

În concluzie, discuția despre cum USL obține sau nu 50% + 1 mi se pare una falsă. Ea funcționează mai degrabă ca un fel de anestezic pentru militanții PD-ului, tentați mai ales în teritoriu să-și găsească alte culori politice pentru candidaturi, ca o formă de fidelizare prin inhibiție a aparatului de stat și ca un instrument de presiune asupra mediului de afaceri, desigur alături de ANAF și Garda Financiară. Deci USL n-ar trebui să intre în această dezbatere. Ar trebui să spună pur și simplu că și-a propus să câștige alegerile, nu să participe la un joc fals al cifrelor de sondaj.

Un al doilea element important este faptul că Uniunea Social Liberală a reușit în 2011 foarte rapid să-și armonizeze și viziunea economică și opțiunile de personal politic. Iată că între politicile liberale de stimulare a sectorului privat și orientarea social-democrată în zona redistibuirii s-a putut construi o ofertă coerentă de sistem de impozitare regresiv care pleacă de la 16%, actualul nivel al cotei unice și merge nu în sus, ci în jos, spre 8% pentru categoriile cele mai defavorizate. Nici adjudecarea candidaturilor pentru alegerile locale nu a generat, cu câteva excepții, atât „sânge pe pereți” precum se așteptau contestatarii noii alianțe.

Că USL este un competitor redutabil o demonstrează și atacurile fără precedent la care a fost supus din partea puterii. E de ajuns să analizăm discursurile PD-iste, care abundă de prognoze cum că USL n-ar rezista până la alegeri și de referiri nu tocmai onorabile la persoanele liderilor USL, descriși în fel și chip: „imaturi”, „chiulangii”, „dinozauri” etc. Ba chiar și strategii mai sofisticate au fost puse în mișcare, de la dislocări de oameni pe dosare sau pe bani, la intoxicări media sau de institute de sondaj și la modificarea legislației electorale sau comasarea alegerilor. Or, întrebarea firească este: dacă USL e atât de slab și de vulnerabil, de ce e nevoie de un arsenal atât de puternic și de elaborat împotriva sa?

Pariul cel mare pentru blocul opoziției în 2012 va fi mobilizarea populației la vot. Cu alte cuvinte, a genera acel val de opinie publică ce impune schimbarea puterii. Nu e un pariu foarte simplu, în condițiile de astăzi ale destructurării relațiilor sociale, ale apatiei populației, ale tezei generalizate că „toți politicienii sunt la fel”, că votul este inutil și că oricum nimic nu se poate schimba. Bătălia majoră pentru USL nu este cu actuala putere, ci cu această percepție a populației.

Din acest punct de vedere, intenția anunțată de liderii USL de a definitiva până în februarie-martie programul alternativ de guvernare și de a-i supune pe toți candidații Uniunii unui tip de scrutin popular, un fel de alegeri preliminare, ar putea constitui un factor de mobilizare a energiilor sociale. „Armata” USL va fi astfel obligată să inițieze un dialog cu societatea, să-și prezinte programele și argumentele pentru candidaturi. În felul acesta poate vor fi activați și acei militanți ai USL care, mai ales la nivel județean, se „culcă” pe sondajele de opinie, nu fac nimic și cred că vor obține demnități publice, exclusiv pe trend-ul național. În fapt, e un test și pentru electorat care va vedea astfel că există alternativă și pentru membrii USL care trebuie să iasă din amorțeală.

Sursa: http://dmihalache.wordpress.com/2012/01/11/bilantul-anului-2011-perspectiva-asupra-opozitiei/