Dan Mihalache: România nu poate fi condusă de procurori

de Dan Mihalache
Un regim politic se legitimează în mod democratic prin vot. Votul dă o anumită componenţă a Parlamentului şi o anumită configuraţie Guvernului. Votul democratic este cel care reprezintă sursa legitimităţii politice, nu Parchetul, nu procurorii. Ei sunt un instrument pe care societatea îl utilizează pentru a combate şi a pedepsi infracţionalitatea, prevăzută în Codul Penal. În momentul în care amestecăm procesul democratic cu procurorii, apare o problemă. Anume că procesul democratic ar putea fi intimidat de instituţii ale statului, care au funcţii represive.
Să rememorăm un pic câteva elemente din zilele trecute: A spus cetăţeanul suspendat în tricou bleu că un anumit chestor s-ar putea să aibă probleme, şi el a avut! Chestorul Manoloiu a fost chemat la Parchetul General să dea cu subsemnatul. Au mai fost chemaţi, tot la Parchetul General, să dea cu subsemnatul diverşi indivizi din ierarhia Ministerului de Interne: de la secretarul de stat Ioan Căbulea în jos.
Astăzi, constatăm că procurorii furnizează presei interceptări ale unor convorbiri telefonice cu conţinut politic, nu penal, ale unor membrii ai Guvernului României. Văd că nimeni nu se pronunţă asupra legalităţii acestor transcrieri.
Ţara este condusă şi “ordonată” de Parchetul General, de procurori. Ei stabilesc ce este corect din punct de vedere democratic să faci sau să discuţi, ei stabilesc dacă sau nu s-au încălcat prevederi în ceea ce priveşte referendumul. Ei au devenit braţul înarmat al lui Traian Băsescu.
Cetăţeanul în tricou bleu din garaj emite câte o ipoteză după care Procuratura se execută matematic, mai rău decât pe vremurile staliniste.
Asta înseamnă o veritabilă schimbare de regim politic în România. Nu mai contează legitimitatea democratică, ci doar instrumentul numit Procuratură. Ceea ce orice forţă politică responsabilă în raport cu democraţia ar trebui să contracareze. O democraţie nu poate fi construită pe bază de Procuratură. Nu mai contează legitimitatea democratică, procurorii stabilesc ce şi când să facem sau imaginează încălcări ale legii în cazul unui proces democratic. Nu e în regulă. Procurorii încep să devină “arbitrii”, cei drept partizani, ai jocului politic. Încep să devină un instrument al unei tabere care ameninţă un alt grup de oameni care au opţiuni politice diferite. E un derapaj periculos, apropo de funcţionarea Parchetului, indiferent ce mi-ar spune mie Comisia Europeană privind eficienţa lui.
După părerea mea, în momentul de faţă nu mai contează nici ceea ceea ce spune Comisia Europeană, nici Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, nici măcar cum ne plimbăm noi în spaţiul Schengen, readucerea Procuraturii sub un control democratic, nu politic, reprezintă o prioritate.
P.S. Sigur că Procuratura găseşte cozi de topor pentru implicarea ei politică. Listele electorale permanente au fost ridicate de unul Marius Iacob, se pare prim-adjunct al procurorului general. Eu îl ştiu pe băiatul acesta, mi-a fost coleg de grupă şi de an. E prototipul executantului fidel. Tern şi prost, noi făceam mişto de el că nu era capabil nici măcar să-şi găsească o prietenă. Probabil a găsit-o peste ani, e doamna Kovesi.
Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe