Matei Bogdan
Publicat în 8 octombrie 2025, 15:15 / 72 elite & idei

Dan Mircea Cipariu: „Leapșa de Carte”, cu agrafe de scris și imagini poetice deformate

Dan Mircea Cipariu: „Leapșa de Carte”, cu agrafe de scris și imagini poetice deformate

Marți, 7 octombrie 2025, la Așezământul Casa Sf. Iosif – aşezământ de ocrotire şi îngrijire a copiilor defavorizaţi, situat în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, au debutat atelierele de lectură și scriere creativă coordonate de Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu, atelierele „Agrafa de scris” – atelier de scriere si desen pentru copii cu vârste între 8 și 13 ani, coordonat de Gabriela Toma, și atelierele de traducere română-maghiară, maghiară-română coordonate de George Volceanov.

„Primul exercițiu pentru liceenii a fost deformarea și reformarea unor texte poetice ori imagini poetice ale unor autori români și maghiari contemporani. Au rezultat 67 de texte (60 în română și 7 în maghiară) care au recitit și revizitat poeme aflate în programa școlară. Împreună cu Ioan Cristescu și George Volceanov i-am ales pe primii 3 câștigători ai acestui experiment literar: Denisa Elena Afilipoaei, Maria Alina Mihai-Cîmpan și Petruța Epure. Exercițiile noastre continuă și sunt convins că vom descoperi noi voci poetice.”, a declarat Dan Mircea Cipariu

„Agrafa de scris. Un atelier de scriere si desen pentru copii cu vârste între 8 și 13 ani. Folosind o agrafă pe foaia de hârtie, copiii au găsit răspunsul desenat la Marea întrebare, văzută de participanți în mod diferit: câte stele sunt în Univers? De ce ne-am născut? De ce s-a născut Dumnezeu pe Pământ? De unde venim?”, a mărturisit Gabriela Toma.

Între 6-15 octombrie 2025, în 3 localități cu acces limitat la cultură din județele Mureș și Harghita (Băița, Lunca, Odorheiu Secuiesc), se desfășoară proiectul de promovare a culturii scrise „Leapșa de Carte”, organizat de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), în parteneriat cu Așezământul Casa Sf. Iosif – aşezământ de ocrotire şi îngrijire a copiilor defavorizaţi, situat în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, Școala Gimnazială Lunca (Lunca, Băița), județul Mureș, Biblioteca Municipală Odorheiu Secuiesc, clubul „Jámbor tehén” din Odorheiu Secuiesc și editura Tracus Arte (București). Co-finanțatorul proiectului este AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).

„Leapșa de Carte” propune 15 ateliere de lectură și scriere creativă (online și offline) coordonate de Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu; 2 spectacole-lecturi publice susținute de 4 scriitori: Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma, Teodor Dună, Ion Mureșan, unde sunt invitați absolvenții cursurilor de scriere și lectură creativă, muzicienii Cătălina Beta, Albert Tajti și maestrul George Mihăiță; 6 ateliere de caligrafie coordonate de maestrul Mircia Dumitrescu; 3 ateliere de traducere română-maghiară, maghiară-română coordonate de George Volceanov; jurizarea și premierea celor mai bune recenzii de carte scrise de adolescenți și a celor mai bune texte literare scrise în cadrul proiectului.

Vineri, 10 octombrie 2025, la ora 18.00, în localul „Jámbor tehén” din Odorheiu Secuiesc, va fi lansat volumul de versuri „Meserii în marș funebru” de Dósa Zoltán (traducere de Ingrid Tomonicska), apărut în anul 2024 la Editura Tracus Arte din București. La lansare, alături de autor și traducătoare, vor participa prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, poetul Dan Mircea Cipariu, directorul publicației Agenția de Carte, și prof. univ. dr. George Volceanov, traducător literar, prefațatorul volumului. Prezentarea va fi urmată de un concert de jazz al duo-lui Cătălina Beța (voce) & Tajti Albert (pian).

Sâmbătă, 11 octombrie 2025, la ora 17, tot în localul „Jámbor tehén”, va avea loc lansarea volumului de poezie „Ținându-se de câte-o creangă” de Sántha Attila (Editura Tracus Arte, 2024) și a volumului de nuvele Curent alternativ de Szöllősi Mátyás (Editura Tracus Arte, 2025). Alături de autori, la lansare vor participa prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, poetul Dan Mircea Cipariu, directorul publicației Agenția de Carte, și George Volceanov, traducătorul celor două volume.

AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului „ Leapșa de Carte”.

***

„Obosite păsărele

În cuiburi se strâng tăcute

Printre frunze mititele

Noaptea seceră minute!”

Denisa Elena Afilipoaei,

clasa a X-a P, Liceul „Marin Preda”, Odorheiu Secuiesc

„Dormeau adânc sicriele de ger

Și flori de plumb și funerar mister

Stam singur în cavou, eram străjer

Și scârțâiau coroanele de fier

Dormea întins amorul meu gemut

Pe flori de plumb, pe flori de ger

Am început să-l strig, dar era mut

Îi tremurau aripile de fier”

Petruța Epure

clasa a XII-a P, Liceul „Marin Preda”, Odorheiu Secuiesc

„Pe aceeași ulicioară

E a)o cioară sau mai bine b) o comoară

Bate luna în a) ferești b) cu povești c) cerești

Veșnic nu te mai a) ivești b) ferești c) găsești”

Maria Alina Mihai-Cîmpan

clasa a IX-a EP, Liceul „Marin Preda”, Odorheiu Secuiesc

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe