Dan Mircea Cipariu: Populism?
Ştiu bine şi, cu siguranţă, ştiu la fel de bine şi cititorii editorialelor mele, că atunci când, în România, îţi anunţi un proiect, când vrei să faci ceva în folosul obştei, eşti imediat suspectat de populism. În politică, în sfera economico-socială. Nu mă gândeam, însă, că termenul a glisat, cu grăbire, şi spre zona activităţilor specifice breslei scriitorilor. Într-un editorial recent am selectat câteva dintre nemulţumirile confraţilor membri U.S.R., pe care ei mi le-au adus la cunoştinţă prin scrisori electronice. Atât şi nimic mai mult. Imediat, cineva mi-a trimis un mesaj în care mă acuza de populism. N-am răspuns, din două motive. În primul rând, pentru că (în fond) blânda acuză mă înscria într-un cerc select, cu reprezentanţi pe cale de dispariţie – pragmaticii. În al doilea rând, pentru că domnul respectiv era unul dintre colaboratorii contracandidatului meu şi m-am gândit că găsise, şi pe această cale, un mod de a-şi arăta ataşamentul faţă de „şef”. Aşa că l-am lăsat să câştige runda.
www.agentiadecarte.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


