Dan Mircea Cipariu: România, noduri şi semne culturale!
Nu de de globalizare mă cutremur, ci de veşnicia ei! Dincolo de parafrază, de rescrierea canonului, problema identităţii naţionale rămâne şi are, mereu şi mereu, legătură cu felul în care ne păstrăm valorile spirituale şi felul în care le vom perpetua. Fundamental, limba română, cea care coagula mişcările unioniste de altădată, este piatra de temelie a oricărei dezbateri privitoare la relaţia dintre globalizare şi identitatea naţională. Fără să mai vorbim, să mai scriem şi să mai avem o gimnastică înaltă a gândirii în limba română, ne-am putea trasforma, dintr-o naţiune, într-o populaţie de consumatori. Această gimnastică a gândirii şi a stilisticii în limba română trebuie să fie promovată şi premiată de statul român. Scriitorii, artiştii şi profesorii acestei naţiuni asigură un element esenţial de securitate naţională: păstrarea spiritului identitar! Aceşti oameni sunt priviţi ca nişte consumatori de resurse, deşi ei, negreşit, sunt creatori de resurse. Ei duc o luptă de „luminare” din convingere şi fără un suport financiar şi social pe măsură! Lupta lor cu produsele culturale din „satul global” este inegală şi ineficentă. Inegală pentru că nu beneficiază de aceleaşi condiţii de distribuţie şi de promovare a produselor culturale importate şi ineficientă pentru că produsele culturale străine au un alt suport fiscal şi alte ajutoare financiare.
În acest moment, există un dezechilibru macroeconomic generat din importul şi exportul de drepturi de autor. Ar merita făcut un studiu ştiinţific pe acestă temă pentru a demonstra, o dată în plus, că la importul a 7 produse culturale exportăm doar un singur produs cultural. În România nu există un sistem de distribuţie şi de promovare a produsului cultural cu acoperire naţională. Reţeaua naţională de librării şi de cinematografe a fost distrusă din interese imobiliare de peste 4-5 miliarde de Euro. Efectul este destabilizator pentru securitatea identitară a României. Tribalizarea şi talibanizarea spaţiului cultural al României sunt şi ele o consecinţă a dinamitării reţelelor de distribuţie naţională pentru produsele culturale. Într-o lume a fluxurilor globale comerciale şi de informaţie, România nu este nod, ci doar semn cultural! Un creator de la Constanţa habar n-are despre o carte a unui confrate al său de la Satu Mare, Timişoara, Bruxelles, Varşovia sau Paris. Deşi avem un ministru al culturii maghiar, habar n-avem de cărţile scrise de autorii maghiari, de cei de limbă germană sau sârbă. Ce e de făcut? Prioritar este ca statul român şi clasa politică ce va guverna România să creeze un sistem naţional de distribuţie şi de promovare a produsului cultural şi să gândească o strategie fiscală şi legislativă pentru produsele culturale. Avem nevoie de o nouă lege a Sponsorizării prin care să fie încurajate actul de mecenat şi sponsorizările pentru evenimente şi opere cultural-ştiinţifice, pentru produse culturale. Avem nevoie de un TVA redus la carte şi la produsele culturale. Avem nevoie de o lege a Mall-urilor Culturale. O lege care să pună pe picioare toată infrastructura necesară difuzării şi receptării unor produse culturale de calitate, cu informaţii despre vânzări în timp real.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


