Nu de de globalizare mă cutremur, ci de veşnicia ei! Dincolo de parafrază, de rescrierea canonului, problema identităţii naţionale rămâne şi are, mereu şi mereu, legătură cu felul în care ne păstrăm valorile spirituale şi felul în care le vom perpetua. Fundamental, limba română, cea care coagula mişcările unioniste de altădată, este piatra de temelie a oricărei dezbateri privitoare la relaţia dintre globalizare şi identitatea naţională. Fără să mai vorbim, să mai scriem şi să mai avem o gimnastică înaltă a gândirii în limba română, ne-am putea trasforma, dintr-o naţiune, într-o populaţie de consumatori. Această gimnastică a gândirii şi a stilisticii în limba română trebuie să fie promovată şi premiată de statul român. Scriitorii, artiştii şi profesorii acestei naţiuni asigură un element esenţial de securitate naţională: păstrarea spiritului identitar! Aceşti oameni sunt priviţi ca nişte consumatori de resurse, deşi ei, negreşit, sunt creatori de resurse. Ei duc o luptă de „luminare” din convingere şi fără un suport financiar şi social pe măsură! Lupta lor cu produsele culturale din „satul global” este inegală şi ineficentă. Inegală pentru că nu beneficiază de aceleaşi condiţii de distribuţie şi de promovare a produselor culturale importate şi ineficientă pentru că produsele culturale străine au un alt suport fiscal şi alte ajutoare financiare.

În acest moment, există un dezechilibru macroeconomic generat din importul şi exportul de drepturi de autor. Ar merita făcut un studiu ştiinţific pe acestă temă pentru a demonstra, o dată în plus, că la importul a 7 produse culturale exportăm doar un singur produs cultural. În România nu există un sistem de distribuţie şi de promovare a produsului cultural cu acoperire naţională. Reţeaua naţională de librării şi de cinematografe a fost distrusă din interese imobiliare de peste 4-5 miliarde de Euro. Efectul este destabilizator pentru securitatea identitară a României. Tribalizarea şi talibanizarea spaţiului cultural al României sunt şi ele o consecinţă a dinamitării reţelelor de distribuţie naţională pentru produsele culturale. Într-o lume a fluxurilor globale comerciale şi de informaţie, România nu este nod, ci doar semn cultural! Un creator de la Constanţa habar n-are despre o carte a unui confrate al său de la Satu Mare, Timişoara, Bruxelles, Varşovia sau Paris. Deşi avem un ministru al culturii maghiar, habar n-avem de cărţile scrise de autorii maghiari, de cei de limbă germană sau sârbă. Ce e de făcut? Prioritar este ca statul român şi clasa politică ce va guverna România să creeze un sistem naţional de distribuţie şi de promovare a produsului cultural şi să gândească o strategie fiscală şi legislativă pentru produsele culturale. Avem nevoie de o nouă lege a Sponsorizării prin care să fie încurajate actul de mecenat şi sponsorizările pentru evenimente şi opere cultural-ştiinţifice, pentru produse culturale. Avem nevoie de un TVA redus la carte şi la produsele culturale. Avem nevoie de o lege a Mall-urilor Culturale. O lege care să pună pe picioare toată infrastructura necesară difuzării şi receptării unor produse culturale de calitate, cu informaţii despre vânzări în timp real.