Mâine, joi, 15 mai 2025, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, este ultima secvență a proiectului Zoom LiterArt, cu Ioana Craciunescu, Ligia-Verkin Keșișian, Marius Chivu & Mike Godoroja & Blue Spirit.

Am călătorit de multe ori cu Ioana Craciunescu și energia ei molipsitoare a născut și poezie, și bunăstare sufletească. Un poem al ei emblematic, „Saltele”, mă tot urmărește ca o mantră purificatoare!

SALTELE

În fiecare noapte adorm în altă parte, în alt pat,

şi fiecare pat se-ncălzeşte de fierbinţeala mea şi pleacă singur după mine.

(după Ea cea împăturită în sinea ei – în pielea mea)

Oraşe, sate, capitale înnegrite, moteluri, corturi întinse pentru o noapte…

Cohortele de paturi în singurătate, clănţănind de frig,

mă urmăresc pe autostrăzi, şosele, bulevarde – lovite-n intersecţii ţipă, urlă, strig,

vor să atingă pline de sudoare căldura ştrangulată-n dormitoare.

Cutii de-o clipă-n care-ngropi puiul de somn. Of-ul prea mic, sughiţul, un cuţit

Saltelele de lână, saltelele de paie, scânduri, nuiele, arcuri, perne de aer – rogojini de sânge

în zgâlţâit de trenuri, în clătinatul de vapoare,

paturi pe roţi care îmi plimbă orfelinatul de coşmare.

Vrei să scapi – iei avionul şi de sus privind,

nu vezi decât aceleaşi capete de pat,

bălăngănindu-se, smucind, lovind tăblii şi vrând să zboare.

Străzile toate par doar coridoare de ape tulburi

care împing din vâsle paturi evadate,

fără colace de salvare.

Aterizezi în altă parte, alte piste,

gări deşănţate, aeroporturi reci, aseptizate, şi vezi cum te ajung din urmă

dormezele nebune, iubitoare, fotolii desfundate, fantomele de canapele,

paturi strategice, paturi chilie, paturi cruci, paturi de fier

din închisori şi din spitale,

sicrie căptuşite cu căldură, paturi goale.

la graniţă la vamă

„Hai să trăiţi – Domn’ Colonel, am prins-o

Doamna se ocupă de Import-Exportul ilegal al paturilor sale!”

– Lăsaţi-mă să trec, de când mă ştiu amenda o plătesc!

Mă învelesc în carnea copacului abia plantat, adorm epuizată printre seve milenare.

Dorm dreaptă ca soldatul în picioare.

Şi doar din respirare, copacul jupuit mi se alungeşte la picioare, desfoiat

„Ah … ce maniere … ce copac”

rabdă tăierea cu-mpăcare,

mi se transformă, iar, în pat.

Ioana CRĂCIUNESCU

foto: Mihai Zgondoiu